Avertizarea disperată a unei mame, după ce băiatul ei a murit din cauza caniculei

Avertizarea disperată a unei mame, după ce băiatul ei a murit din cauza caniculei

Bianca Petcu - Redactor Senior

În vreme ce temperaturile cresc și noi încercăm să ne ferim de ele, undeva, o mămică își amintește tragedia care i-a schimbat total viața. Astăzi ne avertizează cu privire la pericolele ascunse de caniculă!

O femeie din Louisville își amintește cu durere de ziua care i-a schimbat în totalitate viața, ca urmare a căldurii intens resimțită. În anul 2008, fiul său în vârstă de 15 ani se afla la antrenamentul obișnuit de fotbal.

Temperaturile atingeau peste 34 grade celsius, în luna lui august.

Femeia a fost sunată de urgență de către cadrele didactice din cadrul școlii la care se antrena, pentru a veni să își ducă fiul la spital. Odată ajunsă acolo, băiatul era inconștient și corpul său acoperit cu gheață și apă rece.

„Era mult mai rău decât mi-aș fi putut închipui." declară femeia. „ Era inconștient și abia se mișca, iar corpul său era plin de gheață."

 

Odată ajunși la spital, medicii i-au mărturisit femeii că băiatul se află într-o stare critică, având o temperatură a corpului de peste 42 de grade.

„Prima mea întrebare pentru doctori a fost legată de fotbal. Mă întrebam dacă va mai putea juca vreodată, știind cât de important este pentru el. Momentul în care doctorii m-au privit atent și mi-au spus că în următoarele 24 de ore vor încerca să îi salveze viața, acestea fiind cruciale, mi-am dat seama cât este de grav, de fapt."

Organele băiatului au început să cedeze rând pe rând, în cele din urmă găsindu-și sfârșitul în spital.

Atât femeia cât și cadrele medicale au rămas cu povestea foarte bine impregnată în memorie. Din anul 2008 până în prezent, spitalul nu a mai întâlnit astfel de cazuri, însă doctorii avertizează cu privire la pericolele care se ascund în spatele expunerii excesive la căldură.

Un medic care s-a ocupat de cazul acesta declară:

„Este important să fim vigilenți atunci când vine vorba despre căldură, mai ales cu cei mici. Bebelușii respiră mult mai repede și inima lor bate de asemenea într-un ritm accelerat, însă din păcate nu ne pot comunica faptul că le este cald. Pe deasupra, micuții nici nu transpiră în mod corespunzător, asemenea nouă, adulților."

„Aveți grijă ca micuții care încă poarte scutec să urineze de cel puțin 6 ori pe zi - acesta este un număr minim, care vă asigură că nu sunt deshidratați."

Doctorul ne spune de asemenea cât de important este pentru o femei care alăptează să consume o cantitate ridicată de apă în zilele toride și de asemenea cât de important este pentru copiii care se joacă afară, pe căldură, să consume apă din 20 în 20 de minute.

Surse: wave3.com, wbtv.com, courier-journal.com

Articolul urmator
Am avut 10 copii. Rând pe rând, au murit din cauza unei toxiinfecții alimentare în numai câteva ore
Am avut 10 copii. Rând pe rând, au murit din cauza unei toxiinfecții alimentare în numai câteva ore

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un băiețel de 3 ani din Tecuci a murit în spital din cauza unei amigdalite. ”Eu tot ziceam că nu e ok”. Părinții acuză medicii
    Un băiețel de 3 ani din Tecuci a murit în spital din cauza unei amigdalite. ”Eu tot ziceam că nu e ok”. Părinții acuză medicii

    Cea mai cumplită experiență prin care poate trece un părinte este să își piardă copilul. Prin așa ceva trece și o familie din Tecuci, în condițiile în care un...

    Avertismentul disperat al unei mame a cărei fetiță a murit după ce a înghițit o baterie de tip pastilă
    Avertismentul disperat al unei mame a cărei fetiță a murit după ce a înghițit o baterie de tip pastilă

    O fetiță de doar 2 ani a murit la câteva ore după ce a înghițit o baterie tip pastilă de la o telecomandă. „Mami, am nevoie de tine”, au fost ultimele cuvinte...

    „Am mers să nasc și am plecat acasă fără o mână”. Unei mame i-a fost amputată mâna din cauza unei branule puse greșit
    „Am mers să nasc și am plecat acasă fără o mână”. Unei mame i-a fost amputată mâna din cauza unei branule puse greșit

    O tânără mamă și-a pierdut mâna la scurt timp ce a născut, după ce medicii i-au pus o branulă greșit în mână. Citește articolul de mai jos pentru mai multe...

    O femeie de 26 de ani a murit subit în timpul unei ieșiri de seară. O altă femeie, mamă a doi copii, a murit subit după ce a ieșit la alergat
    O femeie de 26 de ani a murit subit în timpul unei ieșiri de seară. O altă femeie, mamă a doi copii, a murit subit după ce a ieșit la alergat

    Jessica Whaley, din Marea Britanie, a murit subit la vârsta de 26 de ani și a fost găsită inconștientă pe stradă. Paramedicii nu au reușit să o resusciteze. O altă femeie,...

    Băiețelul meu a murit din cauza gripei. De atunci, eu și familia mea ne vaccinăm în fiecare an
    Băiețelul meu a murit din cauza gripei. De atunci, eu și familia mea ne vaccinăm în fiecare an

    O mamă de peste hotare ne dezvăluie cum s-a schimbat viața familiei sale după ce și-a pierdut băiețelul de 4 ani din cauza gripei. De la tragedie, atât ea, cât și restul...

    „Datorită ție am învățat ce dar prețios este iubirea”. Scrisoarea unei mame pentru fiica ei care a murit
    „Datorită ție am învățat ce dar prețios este iubirea”. Scrisoarea unei mame pentru fiica ei care a murit

    Pierderea unui copil este o încercare extrem de grea, durerea care rămâne în urmă fiind nemărginită. Părinții care se confruntă cu o asemenea experiență simt că...

    Avertismentul unei mame în durere! „Copilul meu a murit pentru că am dormit împreună. Nu am crezut că ni se poate întâmpla asta”
    Avertismentul unei mame în durere! „Copilul meu a murit pentru că am dormit împreună. Nu am crezut că ni se poate întâmpla asta”

    Să îți pierzi copilul pentru întotdeauna este cea mai grea experiență prin care poate trece un părinte. Cu atât mai mult cu cât intervin sentimentele de...

    Copilul meu perfect sănătos a murit din cauza gripei și de atunci eu și restul familiei ne vaccinăm anual
    Copilul meu perfect sănătos a murit din cauza gripei și de atunci eu și restul familiei ne vaccinăm anual

    Leon a fost unul dintre cei peste 186 de copii care au murit în urma epidemiei de gripă din 2017. Avea doar 4 ani, iar mama lui îl descrie ca fiind un „suflet...

    © 2024 Qbebe