Bătrânelul de 86 de ani care tricotează căciulițe pentru bebeluși

Bătrânelul de 86 de ani care tricotează căciulițe pentru bebeluși

Corina Naftanaila

Se spune că uneori adevăratele lecții de viață le învățăm de la oamenii în vârstă și de la copii. O lecție de bunătate și iubire ne învață un bătrânel în vârstă de 86 de ani, care a învățat să tricoteze căciuli pentru bebelușii născuți prematur.

Ed Moseley, fost inginer de meserie, a reușit să uimească o lume întreagă. La cei 86 de ani ai săi, bărbatul a învățat să tricoteze, de dragul copiilor care se nasc înainte de termen. Azilul de bătrâni în care acesta locuiește a primit provocarea de a face căciuli pentru copii. Dintr-un motiv s-au altul, Ed a simțit că trebuie să participe, deși nu avea nici cea mai mică idee despre tricotat.

I-am povestit fiicei mele despre asta și am întrebat-o cum se tricotează și ce trebuie să fac. Aceasta a venit un o trusă specială pentru tricotat, ațe și instrucțiuni pentru mine. Așa că am început să învăț încet, încet și să am înțeles că trebuie răbdare", a spus bătrânul.

Ed a făcut rapid progrese, ajungând la performanța de a tricota în timp ce se uită la televizor și să termine o căciuliță în mai puțin de o oră. A început să le dea sfaturi și celorlalți colegi. Astfel, de la centrul lor au fost donate 300 de căciulițe, dintre care 55 au fost făcute de mâinile bătrânelului de 86 de ani. Acestea au ajuns la secția de terapie intensivă neonatală de la spitalul Northside Atlanta.

Surse: independent.co.uk, metro.co.uk, goodhousekeeping.com.

Articolul urmator
Un copil de 7 ani care învăța să schieze a fost spulberat de un adult care schia cu viteză pe pârtia Olimpică din Borșa
Un copil de 7 ani care învăța să schieze a fost spulberat de un adult care schia cu viteză pe pârtia Olimpică din Borșa

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 lucruri pe care părinții cu bebeluși la terapie intensivă trebuie să le știe, direct de la un medic specialist
    7 lucruri pe care părinții cu bebeluși la terapie intensivă trebuie să le știe, direct de la un medic specialist

    Ann Anderson este medic specialist ATI (Anestezie și Terapie Intensivă) la secția de neonatologie din cadrul unui spital de copii din Nebraska, SUA. Ea dezvăluie 7 lucruri pe care...

    VIDEO adorabil cu trei bebeluși care refuză să adoarmă și se mândresc de „isprava" lor. Nu ai cum să te superi pe ei!
    VIDEO adorabil cu trei bebeluși care refuză să adoarmă și se mândresc de „isprava" lor. Nu ai cum să te superi pe ei!

    În timp ce mama credea că tripleții ei dorm duși la somnul de prânz, aceștia făceau prostioare, chicoteau, râdeau, nici vorbă de nani. Uite ce adorabili sunt...

    În ziua în care mi-a murit copilul de cinci ani am simțit că viața mea s-a terminat. La doi ani de la moartea lui am auzit un copil la ușă care mă striga: „Mami, sunt eu"
    În ziua în care mi-a murit copilul de cinci ani am simțit că viața mea s-a terminat. La doi ani de la moartea lui am auzit un copil la ușă care mă striga: „Mami, sunt eu"

    În ziua în care mi-a murit copilul de cinci ani, am simțit că viața mea s-a rupt în două și că nimic nu va mai putea fi reparat. L-am văzut pe patul de spital, i-am...

    O „bunicuță” de doar 36 de ani își critică fiica de nici 18 ani care a adus pe lume deja 3 copii
    O „bunicuță” de doar 36 de ani își critică fiica de nici 18 ani care a adus pe lume deja 3 copii

    O „bunicuță” își postează nemulțumirile pe platforma de socializare Tiktok, prezentând situația fiicei ei care nu a împlinit nici 18 ani și care...

    Crema de bebeluși: cum o folosești corect și ce ingrediente să eviți
    Crema de bebeluși: cum o folosești corect și ce ingrediente să eviți

    Crema pentru bebeluși este un element de bază în rutina de îngrijire a pielii celui mic pentru mulți părinți, oferind hidratare și protecție esențială pentru pielea...

    În cât timp scade febra după paracetamol supozitor la bebeluși
    În cât timp scade febra după paracetamol supozitor la bebeluși

    Febra la bebeluși poate fi o sursă de îngrijorare pentru părinți, stârnind îngrijorare și dorința de a obține o ameliorare rapidă. Cu toate acestea, este esențial...

    Povestea unei femei care a devenit mamă la 15 ani și apoi a petrecut 20 de ani în armată
    Povestea unei femei care a devenit mamă la 15 ani și apoi a petrecut 20 de ani în armată

    Anumite femei trec prin experiențe deosebit de dificile, dar care nu le îngenunchează ci, dimpotrivă, le determină să devină mai puternice. Un exemplu în acest sens este...

    Decalotarea la bebeluși: când trebuie să se facă și ce rol are
    Decalotarea la bebeluși: când trebuie să se facă și ce rol are

    Unul dintre subiectele care ridică numeroase întrebări este decalotarea la bebeluși, un proces natural sau, în anumite cazuri, medical, legat de prepuț. Deși în trecut...

    © 2026 Qbebe