Inspirată de tatăl său militar, o fetiță și-a dedicat mai bine de jumătate din viață strângerii de fonduri pentru veterani. La 13 ani, povestea ei a emoționat o lume întreagă

Inspirată de tatăl său militar, o fetiță și-a dedicat mai bine de jumătate din viață strângerii de fonduri pentru veterani. La 13 ani, povestea ei a emoționat o lume întreagă
Mariana Voinea

Avea numai patru ani când a primit primii bani câștigați dintr-o activitate pe cont propriu. Ar fi putut să își cumpere o jucărie sau ceva dulce, dar Ruby Sheffield a ales să pună moneda într-o cutie pentru donații. Gestul nu a rămas o simplă întâmplare din copilărie. Nouă ani mai târziu, adolescenta din Marea Britanie continuă să strângă bani pentru veteranii de război, iar eforturile sale au fost răsplătite cu un premiu național.

Ruby Sheffield are acum 13 ani și locuiește în Shrewsbury, Anglia. Pe 11 noiembrie 2026, adolescenta a fost invitată împreună cu tatăl său, Daniel Sheffield, la emisiunea „This Morning”, difuzată de ITV.

Acolo a vorbit despre proiectul său caritabil și a recitat o poezie dedicată foștilor militari. Versurile au impresionat publicul, însă povestea din spatele lor este cu atât mai interesantă cu cât Ruby s-a confruntat încă din primii ani de școală cu dificultăți de scriere.

O adolescentă de 15 ani trezește în fiecare dimineața la ora 5 pentru a face antrenamente. Tatăl ei vitreg consideră că trebuie să slăbească

Ruby avea doar 4 ani când a început să strângă bani pentru veterani

Ruby Sheffield locuiește în Shrewsbury, un oraș din vestul Angliei. Tatăl său, Daniel Sheffield, a servit timp de opt ani în armata britanică, în cadrul Royal Logistic Corps. Bărbatul a participat inclusiv într-o misiune în Afganistan.

În copilărie, fetița l-a văzut participând la o paradă organizată de Ziua Comemorării, în memoria celor care și-au pierdut viața în războaie.

După ceremonie, Ruby a strâns paharele într-un local și a primit o liră pentru munca sa. A decis imediat să pună moneda într-o cutie pentru donații.

Aceea a fost prima ei contribuție la o cauză care avea să devină foarte importantă pentru ea.

„Știind că Royal British Legion ajută veterani precum tatăl meu, mi-am dorit foarte mult să strâng bani pentru alte familii”, a explicat Ruby Sheffield.

fata blonda cu parul lung langa un veteran de razboi la o parada

Fetița a început apoi să creeze felicitări și mici obiecte decorative pe care le vindea pentru a obține donații. În timp, activitatea sa a devenit cunoscută și în afara comunității locale.

Până în vara anului 2026, Ruby confecționase peste 10.000 de felicitări și sute de alte obiecte lucrate manual. A participat în continuare la evenimente caritabile, uneori petrecând câte opt ore la un stand de strângere de fonduri.

Cel mai bătrân și „bogat” bunic din România! Tataie Ioan, luptător în al doilea Război Mondial, se laudă cu 3 copii, 30 de nepoți și 90 de strănepoți la 101 ani!

Peste 25.000 de lire strânse și un premiu național. Cum a fost răsplătită munca adolescentei

Inițiativa adolescentei a primit și un nume: „Ruby Raises!”. Astfel, tânăra a reușit să le amintească oamenilor că veteranii au nevoie de ajutor și în afara ceremoniilor anuale.

Royal British Legion este o organizație caritabilă din Regatul Unit care oferă sprijin militarilor activi, veteranilor și familiilor acestora. Ajutorul include consiliere, asistență financiară sau servicii pentru reintegrarea în viața civilă.

Ruby a explicat care este mesajul pe care dorește să îl transmită: „Veteranii ar trebui sprijiniți în fiecare zi, nu doar o dată pe an.”

În iunie 2026, când avea 12 ani, adolescenta a primit premiul „Young Fundraiser of the Year”, la categoria sub 15 ani, în cadrul National Fundraising Awards.

La acel moment, suma strânsă pentru Royal British Legion ajunsese la 19.000 de lire sterline. În noiembrie, organizația a confirmat depășirea pragului de 23.000 de lire.

Alături de cei aproximativ 2.000 de lire colectați pentru campania Great Tommy Sleep Out, totalul inițiativelor sale caritabile ajunge la circa 25.000 de lire.

„Te văd”. Poezia adolescentei care i-a impresionat pe veterani și pe telespectatori

Invitată în platoul emisiunii britanice pe 11 noiembrie, Ruby Sheffield a vorbit despre tatăl său și despre experiențele oamenilor care au luptat în războaie.

Adolescenta a recitat una dintre poeziile sale, intitulată „I See You” („Te văd”), dedicată veteranilor care continuă să se confrunte cu dificultăți după întoarcerea din misiuni.

Te văd mergând prin supermarket cu pas de marș, ținând perfect ritmul, ca și cum ai fi încă într-un război care nu se mai sfârșește.
Te văd cum îți protejezi familia, mereu în gardă, mereu atent, gata să o aperi.
Te văd încercând să te obișnuiești cu viața civilă, dar, odată ce ai fost soldat, rămâi soldat pentru totdeauna.

Te văd. Îți văd lupta tăcută și lacrimile pe care le ascunzi.
Te văd ca soldat, camarad, partener de viață, părinte și profesor. Un luptător până la capăt.
Te văd, te aud. Am plâns, m-am rugat și am sperat pentru tine, pentru frații și surorile tale de arme.

Te văd purtând urmele luptelor, dar păstrându-ți blândețea, gingășia și bunătatea.
Te văd cum ajungi întotdeauna mai devreme, pentru că ai învățat că a ajunge devreme înseamnă a fi punctual, iar a ajunge la ora stabilită înseamnă deja a întârzia.

Te văd.
Indigo, Sierra, Echo, Echo, Yankee, Oscar, Uniform.
Te văd și tu mă vezi. Fără tine, eu nu aș fi aici.

Daniel Sheffield a declarat în cadrul emisiunii că poezia fiicei sale ar fi ajutat două persoane aflate în situații de criză să renunțe la intenția de a-și lua viața.

fetita blonda langa veterani englezi si tatal ei

Mama adolescentei, Eleanor Sheffield, povestise despre reacția unui veteran la versurile fiicei sale. Bărbatul i-ar fi mărturisit că poezia l-a ajutat într-un moment dificil și că și-a tatuat pe corp unul dintre versuri.

La școală îi era greu să scrie. Astăzi își recită poeziile în fața a sute de oameni

Ruby Sheffield a trecut și prin dificultăți în anii de școală. Adolescenta are dislexie, o tulburare specifică de învățare care poate afecta citirea și scrierea.

Mama sa, Eleanor Sheffield, care are la rândul ei dislexie, a observat că fiicei îi era greu să scrie anumite litere și să își aștearnă ideile pe hârtie. Deși scrisul i-a creat dificultăți, adolescentei îi plăcea să compună poezii. Mai târziu, a început să își recite poeziile la evenimente dedicate veteranilor.

Ruby a publicat poezii precum „War!”, „I See You” și „I Have a Dream”.  Experiențele din ultimii ani au ajutat-o să capete mai multă încredere în propriile capacități. Fetița continuă să aibă emoții când vorbește în public, însă susține că își dorește să își susțină cauza.

În septembrie 2026, Daniel Sheffield s-a numărat printre cei cinci veterani selectați pentru a primi câte o placă memorială pe Telford's Veteran Trail, un traseu dedicat foștilor militari din orașul Telford.

„Sunt foarte mândră că tata a fost ales să primească o placă pe Telford's Veteran Trail”, a declarat Ruby Sheffield.

Tatăl lui Ruby Sheffield s-a numărat printre cei cinci veterani selectați pentru a primi o placă comemorativă pe Telford's Veteran Trail, după ce chiar ea îl propusese pentru această distincție. Adolescenta continuă să confecționeze felicitări, să participe la evenimente caritabile și să scrie poezii. La 13 ani, are deja o cauză pentru care muncește de aproape un deceniu și nu intenționează să renunțe la ea.

Surse foto: facebook.com, facebook.com, facebook.com

Surse articol: mirror.co.uk, itv.com, britishlegion.org.uk

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe