Boris Johnson s-a temut că nu își va vedea vreodată fiul nou născut cât a fost tratat de Covid-19

Boris Johnson s-a temut că nu își va vedea vreodată fiul nou născut cât a fost tratat de Covid-19

Bianca Petcu - Redactor Senior

Poate că din exterior, pentru mulți dintre noi pandemia actuală nu reprezintă un pericol atât de grav, însă pentru cei care sunt deja afectați, poate cauza o adevărată panică. Boris Johnson, premierul Marii Britanii, recunoaște că s-a temut profund când a aflat diagnosticul și cele mai negre gânduri care îi încolțeau în minte se legau de faptul că nu va trăi pentru a-și se bucura de nou-născutul său!

Premierul Boris Johnson se bucură de statutul de proaspăt tătic, după ce a trecut printr-o perioadă neagră, pe care a depășit-o cu brio. Bărbatul a fost diagnosticat cu coronavirus, iar singurul gând care nu-i dădea pace era faptul că nu va trăi pentru a-și vedea copilul crescând.

boris johnson wilfredÎntr-un interviu, premierul recunoaște: „Normal că mi-a fost teamă că nu voi apuca să-mi văd copilul. Mă gândeam că mai am atât de multe lucruri de făcut, de trăit, dar gândul la copilul meu a fost pe primul plan, n-am să vă mint!”, a declarat el.

„Am fost extrem de frustrat pe faptul că nu puteam găsi nicio soluție și nicio scăpare. Mai degrabă frustrat decât temător că nu voi trece peste, însă nu am să neg că am avut și acest gând, uneori”, mai adaugă premierul.

Acum, Boris Johnson se poate bucura de statutul de tătic al unui minunat băiețel, pe nume Wilfred, care pare că deja îi seamănă, din ce putem observa în fotografii!

Sursa: mirros.co.uk

Surse foto: instagram.com

Articolul urmator
Prima imagine cu băiețelul lui Jador. Artistul și-a ținut pentru prima dată în brațe fiul nou-născut

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copilul meu nou-născut a dispărut din pătuț, în spital, cât eu mi-am făcut un duș
    Copilul meu nou-născut a dispărut din pătuț, în spital, cât eu mi-am făcut un duș

    Copiii nu mai sunt niciunde în siguranță! O femeie a trăit spaima vieții ei atunci când copilul i-a fost răpit chiar din salonul spitalului în care se afla internată,...

    O mamă și fiul ei au fost diagnosticați cu o boală rară: „Vreau să știe cât de puternic poate fi”
    O mamă și fiul ei au fost diagnosticați cu o boală rară: „Vreau să știe cât de puternic poate fi”

    Salina Itwaru suferă de neurofibromatoză, o boală genetică care provoacă apariția tumorilor pe țesutul nervos. Din păcate, i-a transmis aceeași boală și fiului său, Tyler. Partea...

    Cel mai greu lucru ca părinte: să iei decizii pentru viața copilului tău. O mamă povestește cât de greu i-a fost să accepte că fiul ei va fi operat pe creier
    Cel mai greu lucru ca părinte: să iei decizii pentru viața copilului tău. O mamă povestește cât de greu i-a fost să accepte că fiul ei va fi operat pe creier

    După mai multe complicații suferite la naștere a fiului ei, o mamă este nevoită, 14 ani mai târziu, să ia o decizie crucială pentru sănătatea și viitorul lui. Mama a trebuit...

    M-am temut de durerile nașterii și m-am liniștit cu gândul la epidurală, dar nu s-a putut. Niciodată, la nicio naștere
    M-am temut de durerile nașterii și m-am liniștit cu gândul la epidurală, dar nu s-a putut. Niciodată, la nicio naștere

    Cât de grea este nașterea fără epidurală? Ne spune o mămică de peste ocean, care a născut 4 copii, fără injecția la care speră majoritatea mamelor, care se pregătesc să...

    Norocoșii lunii decembrie! Nativii care își vor vedea fiecare vis împlinit luna aceasta
    Norocoșii lunii decembrie! Nativii care își vor vedea fiecare vis împlinit luna aceasta

    Luna decembrie vine cu mari surprize pentru trei dintre nativii zodiacului. Aceștia vor primi un val de binecuvântări și cadouri din partea astrelor, noroc, voie bună și succes pe...

    Durerea unei mame de a-și vedea copila suferind de endometrioză: „Își pierduse pofta de viață”
    Durerea unei mame de a-și vedea copila suferind de endometrioză: „Își pierduse pofta de viață”

    Mary Hatch s-a luptat din răsputeri pentru ca fiica sa, Emily, atunci în vârstă de 14 ani, să aibă parte de un diagnostic corect. Aceasta se lupta cu durerea cronică de mai...

    O mamă a fost blamată de un fotograf pentru faptul că a născut prin cezariană. „O operație nu înseamnă că ai născut”
    O mamă a fost blamată de un fotograf pentru faptul că a născut prin cezariană. „O operație nu înseamnă că ai născut”

    Dacă anumite mame nu acceptă deloc ideea de a fi fotografiate în momentele în care își aduc pe lume copiii, altele țin mult să aibă fotografii din timpul acestei...

    Fiica mea vitregă are autism și m-am temut că-i va strica aniversarea fiicei mele, așa că nu am invitat-o
    Fiica mea vitregă are autism și m-am temut că-i va strica aniversarea fiicei mele, așa că nu am invitat-o

    De teamă că îi va ruina aniversarea de 8 ani a fiicei sale, o mamă a șters-o pe fiica partenerului ei de pe lista de invitați. Motivul? Fetița suferă de autism și are...

    © 2025 Qbebe