M-am temut de durerile nașterii și m-am liniștit cu gândul la epidurală, dar nu s-a putut. Niciodată, la nicio naștere

M-am temut de durerile nașterii și m-am liniștit cu gândul la epidurală, dar nu s-a putut. Niciodată, la nicio naștere
Andreea Guica - Redactor

Cât de grea este nașterea fără epidurală? Ne spune o mămică de peste ocean, care a născut 4 copii, fără injecția la care speră majoritatea mamelor, care se pregătesc să nască. 

„Sunt fostă gimnastă, așa că am știut dintotdeauna cum e să treci prin dureri. Însă mi-a fost mereu teamă de durerile nașterii.

Înainte de prima naștere, m-am liniștit cu gândul că o să-mi facă epidurală și nu mă va durea atât de tare. Însă nu am primit injecția nici la prima, nici la a doua... la nici una. Și nici nu voi putea primi vreodată. Din cauza faptului că am fost gimnastică, am trecut prin multe dureri, accidente și operații. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care nu mi-au putut face epidurală.

femeie gravida in travaliu

La prima naștere, asistenta a încercat de 4 ori să-mi facă injecția, însă nu a reușit. Încercările mi-au făcut și mai rău și astfel am petrecut 8 săptămâni postpartum, având dureri în fiecare zi. în toată această perioadă, nici măcar nu mă puteam duce singură la baie. 

La a doua naștere am ajuns prea târziu la spital. La jumătate de oră după ce am pus piciorul în salonul de naștere, am și născut. Țin minte că nu-mi venea să cred cât de mult a putut îndura corpul meu, iar eu încă eram în viață, gata să am grijă de bebelușul pe care tocmai îl adusesem pe lume.

Pentru următoarele două nașteri, m-am interesat din timp de diferite metode care pot alina durerile. Toată lumea mă credea o eroină, dar eu nu mă simțeam așa. Dacă aș fi putut să fac epidurală, nu aș fi ezitat nici o secundă să aleg opțiunea asta. Dar am aflat că nu pot și voi putea niciodată.

Ambele nașteri care au urmat m-au traumatizat, dar m-au și învățat multe. Acum sunt cu totul alt om. Am trecut prin furie, frustrare și durere, însă am scos-o la capăt și acum sunt mândră să spun că sunt mama a 4 copii frumoși, care îmi aduc multă fericire.

Acum urmează să nasc cel de-al cincilea copil și pot să spun că sunt mai pregătită ca oricând. Am încredere în corpul și în mintea mea și știu că deși o să mă doară, sunt puternică și pot să trec peste orice. 

Lucrurile se schimbă când și tu îți schimbi perspectiva asupra lor”. 

Surse foto: www.istockphoto.com 

Surse articol: https://www.scarymommy.com/pregnancy/turns-out-i-cant-get-an-epidural-at-all-ever  

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe