Campania Green Endorsement, care transformă voluntariatul într-un plus la angajare, sprijinită de Wild Carpathia

Campania Green Endorsement, care transformă voluntariatul într-un plus la angajare, sprijinită de Wild Carpathia

Alexandra Ion

Campania Green Endorsement, care transformă voluntariatul într-un plus la angajare, este sprijinită și de realizatorul documentarului Wild Carpathia, Charlie Ottley. Producătorul britanic s-a alăturat primei acțiuni de plantare din cadrul campaniei, sâmbătă, la Fețeni, județul Vâlcea.

Îndrăgostit de România, Charlie Ottley încurajează tot mai mulți tineri să se implice în acțiuni de împădurire și trage un semnal de alarmă asupra situației pădurilor noastre. Alături de Prințul Charles, acesta a prezentat povestea Transilvaniei, pe care o numește "ultima mare sălbăticie a Europei".

"Vedem o distrugere în masă a ultimei sălbăticii veritabile din Europa. Dacă asta nu se va opri, într-o generație - două nu vom mai avea pentru ce lupta. E nevoie de tot mai mulți voluntari ca să reîmpădurim România. Tinerii trebuie să fie conștienți că e nevoie de sprijin continuu pentru a salva mediul în care trăim, iar această inițiativă oferă exact ceea ce tinerii au nevoie: motivație pentru viitorul lor profesional și certitudinea că au contribuit concret la o lume mai bună."
Charlie Ottley - Producătorul documentarului Wild Carpathia

Green Endorsement este un certificat ce recunoaște oficial în CV voluntariatul realizat în cadrul inițiativei „Plantăm fapte bune în România" (lansată în 2011) și îl transformă într-un plus la angajare la cele mai mari companii din România. Pe scurt, dacă te implici ca plantator sau organizator în cadrul inițiativei "Plantăm fapte bune în România", ai mai multe șanse să fii angajat la una din companiile de top din România, partenere în campania Green Endorsement.

"Eforturile noastre de organizare a proiectelor de împădurire tocmai au devenit mai accesibile tinerilor interesați de dezvoltarea carierei. Campania Green Endorsement e menită să ajute toate părțile implicate: tinerii care vor să se angajeze, angajatorii - prin selecția unor candidați responsabili - și, bineînțeles, mediul înconjurător."
Liana Buzea - Fondator inițiativa "Plantăm fapte bune în România"

Până în prezent, peste 30 de companii din România s-au alăturat campaniei Green Endorsement, sprijinite și de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Green Endorsement este o campanie menită să încurajeze tinerii să se implice în cât mai multe acțiuni de voluntariat pentru protecția mediului, fără ca neparticiparea la astfel de acțiuni să afecteze negativ procesul de angajare.

Sâmbătă, 19 martie, au avut acțiuni de plantare în județele Vâlcea și Timiș. Următoarele acțiuni din această primăvară vor avea loc pe 2 aprilie în județele Giurgiu, Buzău și Iași. Acestea vor fi continuate în vară cu îngrijirea plantațiilor (atât a celor realizate anul acesta, cât și a celor din anii anteriori), iar în toamnă inițiativa „Plantăm fapte bune în România" va organiza o acțiune masivă de împădurire în aceeași zi (sâmbătă, 12 noiembrie) în mai multe județe. Voluntarii organizatori se pot înscrie pe acest link, iar voluntarii plantatori aici.

Charlie Ottley este una dintre figurile centrale ale postului de televiziune Travel Channel. A realizat materiale extinse despre Marea Britanie, Spania, Peru, Chile, Mexic, Africa de Sud, Scotia și Grecia și este realizatorul seriei de filme de promovare a României "Wild Carpathia", poate cel mai bun proiect de promovare a turismului românesc din ultimii ani.

Articolul urmator
20 de copii au ajuns într-o singură zi la Urgențe la spitalul Grigore Alexandrescu. Motivul? O provocare de pe Tik Tok
20 de copii au ajuns într-o singură zi la Urgențe la spitalul Grigore Alexandrescu. Motivul? O provocare de pe Tik Tok

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Transformă despărțirea de suzetă într-o aventură amuzantă, nu într-o amintire neplăcută. Sfaturi esențiale de la pedodont
    Transformă despărțirea de suzetă într-o aventură amuzantă, nu într-o amintire neplăcută. Sfaturi esențiale de la pedodont

    Pare că micuțul nu va renunța niciodată de bună voie la suzetă sau la suptul degetului? În realitate, despărțirea de suzetă, definitivă, poate fi foarte ușoară, relaxată...

    Transformă camera copilului într-un colț de poveste- sfaturi pentru o amenajare reușită!
    Transformă camera copilului într-un colț de poveste- sfaturi pentru o amenajare reușită!

    Să amenajezi camera copilului înseamnă bucurie, entuziasm, creativitate, dar și luarea unor decizii inspirate. Astfel, obiectivul tău trebuie să fie crearea unui spațiu sigur,...

    6 schimbări minore care vă pot transforma radical căsnicia și viața de cuplu
    6 schimbări minore care vă pot transforma radical căsnicia și viața de cuplu

    Relația de cuplu are nevoie de muncă din partea ambilor parteneri pentru a se susține și a se păstra puternică. Dacă și tu ești în căutarea unor moduri prin care îți...

    Punct și de la capăt. Zodiile care își transformă viața amoroasă primăvara aceasta
    Punct și de la capăt. Zodiile care își transformă viața amoroasă primăvara aceasta

    Modul în care se aliniază altele în această primăvară ajută patru dintre semne zodiacale să își reevalueze prioritățile și să își transforme viața...

    Zodiile care se transformă în cel mai negru coșmar după ce le-ai părăsit. Nu te lasă în veci să trăiești în liniște
    Zodiile care se transformă în cel mai negru coșmar după ce le-ai părăsit. Nu te lasă în veci să trăiești în liniște

    Unele semne zodiacale nu știu deloc să accepte o despărțire. Nativii extrem de geloși și răniți în propriul orgoliu se răzbună pe cei care i-au părăsit și le transformă...

    În căutarea luminii: Cum transformă o familie tragedia în aventură pentru fetița lor care se confruntă cu pierderea vederii
    În căutarea luminii: Cum transformă o familie tragedia în aventură pentru fetița lor care se confruntă cu pierderea vederii

    Breia a avut probleme cu vederea de când s-a născut. Din păcate, problemele s-au agravat odată cu trecerea timpului, iar acum, la vârsta de 6 ani, urmează să-și piardă...

    15 idei simple de coafuri pentru fetițe care nu transformă pregătirile pentru școală/grădiniță în episoade de coșmar
    15 idei simple de coafuri pentru fetițe care nu transformă pregătirile pentru școală/grădiniță în episoade de coșmar

    Pentru fetițele cochete și mămicile care doresc să țină pasul cu moda, aceste modele de coafuri simple și explicate pe îndelete vor fi de mare folos pentru diminețile agitate...

    Vine valul schimbării! Zodiile aflate pe punctul de a-și transforma radical și iremediabil viața
    Vine valul schimbării! Zodiile aflate pe punctul de a-și transforma radical și iremediabil viața

    Patru sunt zodiile care în următoarea perioadă vor trece printr-o transformare radicală. Vine valul schimbării pentru acești nativi care nu se pot opune sorții. Energia...

    © 2025 Qbebe