Câte „NU-uri” aude un copil în fiecare zi? Am aflat noi de la experți!

Câte „NU-uri” aude un copil în fiecare zi? Am aflat noi de la experți!

Corina Naftanaila

Conferinţa „Câte NU-uri aude un copil în fiecare zi", organizată de Social Moms şi susţinută de Danonino, dă startul noii campanii pentru susţinerea autonomiei copiilor, încurajând părinţii să înlocuiască cele aproximativ 100 de „nu-uri" pe care le spun zilnic cu „da-uri" cât mai multe.

Gabriela MaaloufGabriela Maalouf, NLP trainer pentru copii și părinți și blogger @gabrielamaalouf.ro, a deschis evenimentul dedicat autonomiei şi ne-a vorbit despre conectare şi calibrare care întotdeauna merg împreună. „Calibrarea înseamnă să intri în ipostaza celuilalt, astfel încât el să vadă că eşti pe aceeaşi lungime de undă cu el, iar el va fi mult mai dispus să se conecteze cu tine", a susținut Gabriela. Altfel spus, mai întâi trebuie să simţi ce simte copilul pentru a te conecta mai uşor cu el.

Atunci când copilul simte emoţii negative (supărare, furie) nu putem face decât să îi acceptăm emoţia, limitând însă comportamentul. "Să îi lăsăm pe copii să îşi experimenteze trăirile, să ştie că ce simt este corect şi să învețe să se bazeze pe aceste emoţii şi atunci când nu suntem lângă ei", ne recomandă Gabriela. Cum să spunem mai mult „da" decât „nu"? Soluţia propusă de Gabriela este simplă: ascultând și oferind informaţii şi alternative.

Otilia MantelersOtilia Mantelers, expert în parenting, ne încurajează să îi lăsăm pe copii să exploreze, să împingă graniţele pe care le au în faţa lor. Dacă nu îi lăsăm, le dăm mesajul că ce fac ei nu este bine şi în timp este posibil să dispară curiozitatea descoperirilor, care îi va afecta şi la şcoală.

Una din cauzele pentru care spunem „nu" este că l-am auzit de prea multe ori în copilărie. Altă cauză poate fi teama de a nu păţi ceva copiii, de a-i şti în siguranţă iar acest lucru se întâmplă de obicei cu activităţile fizice. Însă atunci când copiii au reuşite în activităţile fizice apare curajul care apoi se transpune şi în plan mental şi vor avea curajul să fie deschişi pentru experienţe şi lecţii noi.

Otilia ne-a mai povestit despre câte feluri de „nu" există. „Este rău atunci când „nu" vine la pachet cu tensiune, fără empatie, fără sentimentul care îi dă copilului senzaţia că este văzut şi auzit. Însă atunci când este spus cu blândeţe, invită la vindecare", spune Otilia.

simona carniciuSimona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice, a venit cu sfaturi despre alegerea gustărilor, despre cum să spunem „da" alegerilor alimentare ale copiilor, despre echilibrul dintre dietă şi activitatea fizică, despre importanța deprinderii obiceiurilor alimentare în familie.

Un semnal de alarmă pentru toţi părinţii este obezitatea, una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică a secolului 21, conform OMS. Prevalenţa supraponderii în România este de aproximativ 65% (Studiu PREDATORR şi ORO) ceea ce înseamnă că părinţii trebuie să fie atenţi atunci când educă obiceiurile alimentare ale copiilor.
Factorul genetic contribuie cu 5-25% la riscul de obezitate, restul fiind reprezentat de contribuţia factorului de mediu (obiceiurile alimentare din familie). În ceea ce priveşte gustările, ele reprezintă 10-15% din totalul caloric zilnic şi oferă nutrienţi necesari creşterii şi dezvoltării, normalizează metabolismul, au rol în dezvoltarea obiceiurilor alimentare şi dezvoltă o relaţie cu alimentele şi cu familia prin alegerea făcută împreună.

Cum încurajăm copiii să aleagă gustări sănătoase? În primul rând prin puterea exemplului, copilul va face ceea ce vede, nu ceea ce i se spune. O altă cale este aceea de a nu restricţiona alimente şi de a explica de ce unele nu sunt potrivite pentru el. Prezenţa la îndemână a gustărilor sănătoase este felul în care îi încurajăm să aleagă ceea ce le place, ţinându-i în acelaşi timp în zona sigură. Şi, foarte important, mâncarea nu este niciodată recompensă!
Consumul produselor lactate trebuie încurajat, ele fiind o sursă importantă de calciu (contribuie la structura oaselor şi a dinţilor) şi vitamina D (menţine nivelul calciului şi fosforului din organism).

ana maria mitrusAna Maria Mitruș, blogger @meseriadeparinte.ro, a reprezentat „vocea mamelor" venind cu exemple din expriența de mamă a două fetițe, ilustrând cele spuse de cei doi experți, Otilia și Simona.

Copiii prezenți la eveniment au fost energizați și distrați de atelierele oferite de Casa Veselă și Trupa Pam Pam.
Campania „Spune Da" continuă activările desfașurate în anul 2016 si are ca scop încurajarea părinților de a le da ocazia copiilor să-și exprime propria fire, propriile alegeri și dorințe, să exploreze fără teamă de eșec, să se cunoască pe ei prin experiențe cât mai diverse. Iar acest lucru este posibil doar spunând „da" cât mai des.

Evenimentul a fost moderat de Gabriela Maalouf, NLP trainer pentru copii și părinți și blogger de parenting.
Conferința „Câte NU-uri aude un copil în fiecare zi" s-a bucurat de participarea a 180 de părinți în sală și a fost urmarită online de alți 39.000 de părinți.

Conferința s-a transmis LIVE pe www.socialmoms.ro și www.desprecopii.com, în paginile de Facebook Social Moms și Danonino și a fost urmărită online de peste 39.000 de părinți, iar înregistrarea va fi disponibilă pe socialmoms.ro și desprecopii.com.

Articolul urmator
Un studiu recent dezvăluie câte ore petrec mamele având grijă de copiii lor
Un studiu recent dezvăluie câte ore petrec mamele având grijă de copiii lor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 smoothie-uri care îi vor oferi energie copilului tău dimineața la școală, pentru fiecare zi a săptămânii
    7 smoothie-uri care îi vor oferi energie copilului tău dimineața la școală, pentru fiecare zi a săptămânii

    Care este prima grijă a unei mame imediat cum se trezește să pregătească pentru școală copilul? Ce îi pregătește la micul dejun. Nu este deloc ușor să prepari ceva care să...

    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani
    Dieta Nicoletei Luciu: cum a slăbit câte 30 kg după fiecare sarcină și cum reușește să se mențină la greutatea ideală la 40 de ani

    Nicoleta Luciu este, de departe, una dintre cele mai cunoscute vedete din România. A intrat în lumina reflectoarelor în anul 1999, când a câștigat titlul de...

    Caz extrem de rar în lume! O femeie cu uter dublu a rămas însărcinată și poartă câte un bebeluș în fiecare uter
    Caz extrem de rar în lume! O femeie cu uter dublu a rămas însărcinată și poartă câte un bebeluș în fiecare uter

    O femeie sfidează lumea medicală prin anomalia genetică ce o transformă într-o mămică specială. Femeia s-a născut cu două utere și urmează să aducă pe lume doi copii,...

    Tu știi câte întrebări îți pune copilul tău în fiecare zi? Iată ce a dezvăluit un studiu. Rezultatele sunt șocante
    Tu știi câte întrebări îți pune copilul tău în fiecare zi? Iată ce a dezvăluit un studiu. Rezultatele sunt șocante

    Pe măsură ce un copil se dezvoltă și dorește să dea cât mai mult sens lumii din jur, va începe să pună tot mai multe întrebări. Dacă în jurul vârstei...

    Tatăl meu a fost diagnosticat cu demență acum 5 ani. Mi-e foarte greu să-l văd cum moare câte puțin în fiecare zi...
    Tatăl meu a fost diagnosticat cu demență acum 5 ani. Mi-e foarte greu să-l văd cum moare câte puțin în fiecare zi...

    Mi-am dat seama că tatăl meu suferă de demență în urmă cu cinci ani. Eram împreună în mașînă și, la un moment dat, m-a rugat să opresc an bancomat că să...

    Caz unic în lume: familia cu două rânduri de gemene interasiale, câte una din fiecare rasă. Genetica este spectaculoasă!
    Caz unic în lume: familia cu două rânduri de gemene interasiale, câte una din fiecare rasă. Genetica este spectaculoasă!

    Un cuplu de britanici a devenit prima familie din lume cu 2 perechi de gemeni interasiali, câte unul din fiecare rasă.

    De câte ori trebuie să urineze un copil pe zi
    De câte ori trebuie să urineze un copil pe zi

    Atât în cazul persoanelor adulte, cât și în cel al copiilor, culoarea și mirosul urinei, alături de frecvența urinării oferă indicii prețioase despre starea de...

    Cele mai bune exerciții pentru picioare livrate de experți
    Cele mai bune exerciții pentru picioare livrate de experți

    Să ai picioare puternice nu te ajută doar să ai performanțe mai bune în sala de sport sau pe terenul de fotbal, ci îți pot aduce multe avantaje și în viața de zi cu...

    © 2024 Qbebe