Clipe de groază într-o școală din România: un profesor a fost găsit spânzurat

Clipe de groază într-o școală din România: un profesor a fost găsit spânzurat
Alina Nedelcu - Redactor Senior

Miercuri seara, un profesor de educație fizică de la „Colegiul Național Pedagogic Ștefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin a fost găsit spânzurat în sala de sport.

Văzând că soțul ei nu ajunge acasă și că nu răspunde la telefon, soția profesorului a fost cea care s-a dus la liceu ca să afle ce s-a întâmplat. Bărbatul era decedat de aproximativ  2 ore când ambulanța a fost solicitată la fața locului.

Directoarea liceului a precizat că profesorul care s-a spânzurat era o persoană introvertită, dar că era dedicat profesiei, comunica în mod corect cu colegii și că adusese rezultate școlii prin participarea elevilor săi la competiții sportive. Ea a menționat că, din câte știe, profesorul nu își exprimase vreo nemulțumire față de colegii săi de aceeași specialitate.

Directoarea unității de învățământ a explicat faptul că bărbatul făcuse analize la începutul acestui an școlar și că acestea au arătat că era apt să-și exercite profesia.

Despre acest profesor s-a aflat că avusese și anterior tentative de suicid.

Surse:
www.a1.ro, www.adevarul.ro, www.banatulazi.ro

Surse foto: istock.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe