
Codin Maticiuc este un tătic împlinit! Fetița lui adorată a împlinit 2 ani
Pe 4 aprilie, Smaranda, fetița lui Codin Maticiuc, a împlinit 2 ani! Omul de afaceri a ținut să marcheze acest moment printr-o postare emoționantă pe rețelele de socializare, în care o asigură pe fetiță că îi va fi mereu alături: „Acum doi ani te-am luat întâia oară în brațe. Prima dată te-am ținut de mână. Vreau să știi că voi fi mereu cu ține. Chiar și atunci când ți se va părea că ești singură”, a scris Codin alături de o fotografie cu Smaranda.
Cea mică a avut parte și de o surpriză pe cinste cu ocazia zilei sale de naștere: baloane și un tort cu Mickey și Minnie Mouse, de care Smaranda a fost fascinată. „Duminică 04.04 a fost ziua de naștere a fetiței mele. A împlinit 02. Mickey Mouse-ul de pe tort a venit cu mască. Va jur. Mi s-a părut îngrozitor. La mulți ani, puștoaico, sper să scăpăm repede de mizeria asta, să îți pot arăta cât de frumoasă e, de fapt, lumea”, a scris mandrul tătic, pe rețelele de socializare.
Codin Maticiuc, care pe vremuri era etichetat drept un crai de Dorobanți, s-a schimbat radical de când a devenit tătic și trebuie să recunoaștem că această postură i se potrivește cel mai bine! Omul de afaceri se ocupă și de acte de caritate, luptând să construiască o aripă a spitalului Fundeni din București, unde sunt internaţi copiii bolnavi de cancer.
Surse: Facebook, Instagram, CodinMaticiuc.ro