Cornelia, o copilă de 15 ani a murit într-un cumplit accident în Suceava. Mama ei a murit pe loc

Cornelia, o copilă de 15 ani a murit într-un cumplit accident în Suceava. Mama ei a murit pe loc
Mariana Voinea

Tragedie fără margini într-o familie din județul Suceava după ce viața unei adolescente a fost curmată în urma unui accident devastator. Cornelia Semeniuc, o fată în vârstă de doar 15 ani, s-a stins din viață pe 21 septembrie 2025, la o săptămână după ce a fost implicată într-un accident rutier pe Drumul European E85, cunoscut ca „drumul morții”.

Pe 15 septembrie, mama Corneliei își conducea cele trei fiice la școală fără să știe că va fi și ultimul drum pentru două dintre ele. Mama adolescentei a murit pe loc în urma impactului, iar Cornelia a urmat-o la ceruri, o săptămână mai târziu.

Cum s-a produs impactul care a distrus liniștea familiei?

Accidentul s a produs în momentul în care un TIR a virat pe contrasens stânga, fără a observa mașina familiei care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât mama Corneliei a fost strivită, încarcerată între fiarele mașinii pe care o conducea.

Durere fără margini pentru o familie de români din Spania. Cei trei copii le-au murit într-un accident rutier. „Naomi i-a făcut respirație Rebecăi, dar n-a mai avut nicio șansă"

Salvatorii au ajuns la fața locului la scurt timp, însă nu au putut face nimic pentru a-i salva viața. În mașină se aflau fiicele sale cu vârsta de 15, 17 și 21 de ani, toate fiind transportate la Spitalul Județean Suceava, de urgență.

fata cu parul lung imbracata in albastru pe munte

Cornelia și sora cea mare a acesteia au fost intubate imediat pentru că prezentau leziuni extrem de grave, în timp ce sora în vârstă de 17 ani a fost internată pe secția de chirurgie pediatrică și externată ulterior pentru a fi îngrijită la domiciliu.

Cornelia a murit la o săptămână după impact

Deși s-a luptat pentru viață, mezina familia a rămas internat în stare gravă timp de o săptămână. Medicii au făcut tot ce au putut pentru a-i salvat tinerei viața, dar trauma cerebrală i-a fost fatală. Duminică pe data de 21 septembrie 2025 corpul ei firav a cedat, iar colectivul medical a transmis condoleanțe familiei greu încercate care a pierdut două suflete în doar câteva zile:

În ciuda eforturilor susținute și a îngrijirilor medicale complexe acordate în cadrul spitalului nostru, din cauza leziunilor cerebrale extrem de grave, tânăra a pierdut astăzi, 21 septembrie 2025, lupta pentru viață. Întreg colectivul Spitalului Județean Suceava, care a fost alături de pacientă pe tot parcursul tratamentului, transmite familiei greu încercate sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune în aceste momente de durere.”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Un copil de trei ani a fost lovit mortal de o mașină dupa ce a ieșit nesupravegheat pe stradă

Sora cea mare a Corneliei se zbate între viață și moarte

În prezent, fata în vârstă de 21 de ani este internată pe secția de terapie intensivă în stare critică, iar medicii sunt încă rezervați în privința evoluției sale.

În tot acest timp, sora mijlocie în vârstă de 17 ani este singura care a fost externată și supravegheată la domiciliu, însă este într-o stare de șoc emoțional foarte puternic, fiind nevoită să asiste la înmormântarea mamei, iar acum se pregătește alături de ceilalți membri ai familiei să-și ducă și sora pe ultimul drum.

Surse foto: facebook.comfacebook.com

Surse articol: stirilekanald.rodivahair.ro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe