John Goodlett lucrează de puțin timp la firma Enterprise Rent-A-Car din Tulsa, Oklahoma, dar a reușit să devină angajatul lunii. Acesta i-a dat o mână de ajutor lui Coty Vincent, care încerca să se descurce cu cei doi băieți gemeni, în vârstă de 11 luni. Mămica a venit să închirieze o mașină împreună cu micuții, moment în care a apărut salvatorul John.
Tânărul a sărit în ajutorul mamei și a luat în brațe unul dintre băieți. Acesta s-a ocupat de toate formalitățile pentru închirierea mașinii, fără să-l mai lase pe copil jos. Coty, impresionată de gestul anagajatului, a surprins momentul într-o fotografie, pe care a postat-o pe pagina ei de Facebook.
"El este John și lucrează la Enterprise. Este și el geamăn și sora lui îi este cea mai bună prietenă. În timp ce mă ajuta să închiriez o mașină, a ținut în brațe unul dintre copiii mei, pentru că eu nu am adus un cărucior și nu mă descurcam cu amândoi în brațe. Este un om plin de compasiune și grijă. Avem nevoie de mai mulți oameni ca John", a fost descrierea fotografiei.
Postarea mamei a devenit în scurt timp virală și a post preluată pe multe alte pagini de mămici. Internauții au reacționat pozivit la gestul tânărului și l-au felicitat pentru bunătatea de care a dat dovadă.
"Încă nu-mi vine să cred. Mă face să mă gândesc, ce am făcut atât de special? Este un lucru care face parte din comportamentul meu instinctiv. Este șocant să văd cum lumea a transformat totul într-o mișcare de proporții. Dar sper că mesajul îi va ajuta pe oameni să înțeleagă că așa ar trebui să ne purtam mereu unii cu alții. Ne putem ajuta între noi și să fim mai prietenoși", a declarat John pentru Today.
Surse: today.com, cnn.com.
