Cum a fost posibil ca un bebeluș de 11 luni să dispară dintr-un spital din România

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Cazul misterios al dispariției unui bebeluș dintr-un spital din județul Vâlcea nu a fost încă rezolvat.

În anul 2002, o minoră de 16 ani din localitatea Grădiștea a născut un băiețel la Spitalul din Slatina (județul Olt), dar având domiciliul în comuna Grădiștea (din județul Vâlcea), a fost transferată cu salvarea, alături de bebeluș, la spitalul din Drăgășani. Ajunsă acolo, aceasta a lăsat certificatul de naștere la spital (îi dăduse bebelușului numele de Lucian Alexe) și l-a abandonat, după ce mama ei o convinsese de acest lucru, pentru a nu se face de rușine în comuna în care locuiau. Bebelușul a fost botezat câteva zile mai târziu, de o asistentă de la UPU.

Picioruse de nou-nascut

Mama i-a spus fiicei sale că bebelușul ei a murit, că a primit un telefon de Primăria Grădiștea. Până în anul 2013, Elena a crezut spusele mamei.

Între timp Elena și-a întemeiat o familie și a devenit mama a doi copii. În anul 2013, când s-a dus să-și schimbe buletinul care expirase, ea a suferit un șoc în momentul în care i s-au solicitat certificatele de naștere ale copiilor ei. Le-a oferit polițiștilor 2 certificate de naștere, dar aceștia i-au spus că mai aveau  nevoie de unul, din anul 2002. Elena a precizat că primul ei copil a murit, dar polițiștii au contrazis-o, spunând că, dacă s-ar fi întâmplat așa, CNP-ul ar fi fost iradiat. 

Imediat mama a anunțat dispariția copilului ei și s-a demarat o anchetă. Comisarul de poliție responsabil de cazul Elenei a decis audierea tuturor celor implicați (inclusiv al personalului din Spitalul din Drăgășani). Răspunsurile acestora nu au contribuind însă la clarificarea împrejurărilor în care a dispărut bebelușul, ci mai mult au încurcat lucrurile, a declarat comisarul de poliție. De pildă, a menționat aceasta, asistenta care a botezat atunci copilul a spus că l-a botezat rapid fiindcă doctorul curant o anunțase că acesta era pe moarte. Bunica băiețelului, cunoscută pentru probleme sale psihice, a decedat și ea.

Ofițerul de caz a povestit că se uitase pe fișa copilului și că din ea nu reieșea faptul că acesta ar fi fost pe moarte.

Medicul curant de atunci a decedat între timp, dar a fost găsită, alături de foaia de observație, biletul de ieșire din spital, completat cu  numele copilului, fără numele persoanei care l-a și luat de acolo. 

Anchetatoarea a menționat că încurcătura este mai mare întrucât biletul de externare este lângă foaia de observație, iar în mod normal documentul ar fi trebuit să fie luat când s-a plecat cu copilul din spital. 

Autoritățile implicate în anchetă au mărturisit că au muncit mult pentru a desluși acest caz, că s-a colaborat și cu colegi din țară și că s-a cerut verificarea tuturor mamelor despre care se știe că născuseră acasă atunci și care aveau și alți copii, care să fie băieți.

Ceea ce cred în prezent autoritățile este că dispariția copilului s-a legat de un act medical, în sensul în care pe biletul de ieșire din spital al băiețelului nu apare numele persoanei care l-a luat.  O altă precizare a acestora este că nu s-a găsit nici până acum certificatul de naștere al lui Lucian.

Într-o primă fază cazul a fost întregistrat ca „lipsire de libertate”, după care faptele s-au prescris.

În momentul de față, polițiștii care investighează cazul s-au gândit să apeleze și la realizarea unui portret robot al lui Lucian Alexe.  Nu știu însă dacă familia acestuia va fi de acord cu realizarea unor mulaje care ar putea fi de ajutor.

Potrivit anchetatorilor, cazul lui Lucian este considerat „cel mai deosebit caz aflat în lucru la Compartimentul „Dispăruți” al Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Vâlcea.

Surse:
www.adevarul.ro, www.ziare.com, www.newspascani.com

 

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Neglijența gravă într-un spital din Cluj! O asistentă i-a injectat adrenalină unui bebeluș de doar 2 luni, în loc să-i facă aerosoli
    Neglijența gravă într-un spital din Cluj! O asistentă i-a injectat adrenalină unui bebeluș de doar 2 luni, în loc să-i facă aerosoli

    Caz halucinant într-un spital din Turda, județul Cluj! Un bebeluș de doar 2 luni era să își piardă viața după ce o asistentă a înțeles greșit indicațiile...

    Ai crede că suntem în Finlanda! Însă pozele acestea sunt dintr-o școală de stat din România
    Ai crede că suntem în Finlanda! Însă pozele acestea sunt dintr-o școală de stat din România

    Geamuri sparte, toalete în curte, săli de clasa golașe și insalubre, pereți plini de igrasie - cam acestea sunt condițiile în majoritatea școlilor și grădinițelor de...

    Aproape 300 de copii au fost abandonați în maternitate în primele nouă luni din 2022. Câți copii instituționalizați se află în România
    Aproape 300 de copii au fost abandonați în maternitate în primele nouă luni din 2022. Câți copii instituționalizați se află în România

    În România sunt peste 40.000 de copii abandonați. În primele nouă luni din 2022, un număr de 276 de copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte...

    Cum a salvat un medic din Iași viața unui bebeluș de 10 luni. Copila mai avea doar câteva zile de trăit
    Cum a salvat un medic din Iași viața unui bebeluș de 10 luni. Copila mai avea doar câteva zile de trăit

    Eroii nu poartă întotdeauna pelerină! Un medic din Iași a reușit să salveze de la moarte o fetiță de numai 10 luni cu malformațîi cardiace, care mai avea doar...

    Caz rar în lume: o fetiță s-a născut cu două guri. Află cum a fost posibil
    Caz rar în lume: o fetiță s-a născut cu două guri. Află cum a fost posibil

    Procesul de dezvoltare al bebelușul în timpul sarcinii este uimitor și uneori inexplicabil. Atât de umitor încât o echipă de medicii a rămas fără cuvinte...

    Bebeluș cu două capete născut la spitalul Elias din București. Imaginile au fost făcute publice, fără acordul părinților
    Bebeluș cu două capete născut la spitalul Elias din București. Imaginile au fost făcute publice, fără acordul părinților

    Caz incredibil în România! Un bebeluș cu două capete a fost adus pe lume prin cezariană, la spitalul Elias din Capitală. Din păcate, copilașul malformat a murit la...

    Premieră în România! Un bebeluș de o lună și jumătate a fost operat pe cord deschis
    Premieră în România! Un bebeluș de o lună și jumătate a fost operat pe cord deschis

    Medicina se află într-o evoluția spectaculoasă, ceea ce a făcut posibil ca un bebeluș de numai o lună și jumătate din România să fie salvat după ce a fost supus unei...

    © 2023 Qbebe