Grădinița respectivă este aceeași în care, cu o lună și jumătate în urmă, un copil a fost lovit de o îngrijitoare și o ruga pe aceasta să nu mai dea în el.
Ieri după-amiază acolo a avut loc o ședință cu părinții, în cadrul căreia părinții au fost anunțați că nu li se permite să participe la serbarea de sfârșit de an a copiilor. Explicația cadrelor didactice a fost că nu este suficient loc în sală și pentru părinți.
Serbarea va avea loc săptămâna viitoare, educatoarele hotărând să fie o festivitate specială, când copiii din grupa mare vor preda simbolic o „cheie" celor din grupa mijlocie. Ele s-au gândit să le ofere părinților câte un DVD cu înregistrarea serbării.
Părinții și-au exprimat nemulțumirea, educatoarele motivându-le că „Nu se poate altfel, pentru noi e o zi specială".
La sfârșitul ședinței s-a încheiat un proces verbal prin care să se stabilească faptul că părinții nu vor participa la serbare. O parte dintre părinți au precizat că vor depune plângere la Inspectoratul Școlar, iar alții au spus că nu își vor lăsa copiii la serbare.
Surse:
www.observator.tv, www.renasterea.ro, www.ziuadevest.ro