Denis pericol public: cum arată și ce face acum

Denis pericol public: cum arată și ce face acum
Alina Nedelcu - Redactor Senior

Actorul care l-a interpretat pe Dennis din „Dennis The Menace" („Denis pericol public") are acum 33 de ani. Iată cum s-a conturat cariera sa până în anul 2011, când s-a retras din lumea filmului.

Mason Gamble avea 6 ani când a fost selectat, în cadrul unui casting național organizat de „Warner Brothers" în SUA (a fost ales din 20.000 de candidați), pentru a fi protagonistul din „Denis pericol public". Filmul a fost lansat în anul 1993, același an în care băiatul a primit un rol și în „Ziua Cârtiței". Mason a rămas celebru pentru rolul băiatului isteț și zburdalnic din „Denis pericol public", în care a jucat alături de Walter Matthau (care a avut rolul domnului Wilson) și Joan Plowright (soția domnului Wilson).

Scena din filmul  „Dennis pericol public”

Ulterior a mai jucat și în alte filme, precum: „Just in Time" (1996), „Bad Moon" (1996), „Spy Hard" (1996), „Gattaca" (1997).

Între 1999 și 2004 Mason Gamble a jucat în alte filme  și în seriale (precum „Anya's Bell" sau serialul „Kate Brashers"). În anul 2006, a primit un rol în „CSI Miami".

În 2008, a absolvit „University of California" (din Los Angeles), secția de Stomatologie.

Mai târziu, în 2011, după ce a jucat în ultimul său film („Golf in The Kingdom"), Mason a dezvăluit că își dorește să se specializeze în biologie marină, una dintre pasiunile sale. Întrebat ulterior despre rolul pe care l-a avut în acest film și despre cum acesta s-a asemănat cumva cu călătoria sa prin viață, a precizat faptul că „Mulți tineri au momente de tranziție în viața lor, precum în film".

În mai multe interviuri Mason Gamble a declarat că are „planuri mari" pentru a continua în „industria divertismentului" și nu s-a ferit să le dea câteva sfaturi tinerilor care aspiră la o carieră în lumea Hollywood-ului, spunând că „În calitate de actor, propria minte trebuie să-ți fie cea mai importantă unealtă".

Mason Gamble, actorul care a intepretat personajul  Dennis din filmul „Dennis pericol public”

Surse:
www.albanydailynews.com, www.a1.ro, www.gazettereview.com, www.protv.ro

Surse poze:
www.gettyimages.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe