Detalii neștiute despre copilăria grea a lui Emeric Ienei. Fostul antrenor a murit la 88 de ani. "Tata a fost luat prizonier de ruşi şi eliberat de englezi"

„Războiul se terminase ,Nu mai știam nimic de el. Nu-l recunoșteam așa de slab era”

În urmă cu mai mulți ani, marele antrenor povestea într-un interviu acordat „Adevărul” detalii tulburătoare din copilăria sa marcată de frica războiului.

„În timpul războiului, tatăl meu a fugit, ca să nu intre în armată în România. Am fugit în Ungaria cu toată familia. Eu aveam 4 ani. Ne-am stabilit în Lucenec, care se află acum în Slovacia. Tatăl meu s-a angajat la o fabrică din orăşel. Acolo am stat până s-a terminat războiul.

Problema era că tatăl meu, deşi fugise de armata română, a ajuns în cea maghiară. L-au luat acolo. A plecat şi n-am mai ştiut de el până în 1946. Luptase pe frontul din zona Germaniei, iar în Austria fusese luat prizonier de ruşi. A fost eliberat de englezi. A venit pe jos, cu trenul şi cu căruţa. Războiul se terminase, nu mai ştiam nimic de el.

A murit fiul unui fotbalist celebru!

Ne-am trezit, într-o zi, cu el acasă. Eram în grădină, căţărat în cireş, şi a apărut un om. Mă uitam la el şi nu-l recunoşteam, aşa de slab era. Mi-am dat seama cine e numai după voce, când m-a strigat”, povestea Emeric Ienei.

„Era un maidan chiar lângă o Biserică Catolică. Stăteam toată ziua acolo jucam...”

În cadrul interviului acordat aceleiași publicații, celebrul antrenor dezvăluia cum și-a descoperit și pasiunea pentru fotbal iar tatăl său a fost chiar primul i-a pus balonul în mână, trezindu-i pasiunea pentru acest sport.

„După revenirea tatălui meu ne-am întors la Arad, unde locuia bunicul meu. Am continuat şcoala, pentru că eram deja în clasa întâi. Atunci am descoperit şi fotbalul. Era un maidan, chiar lângă o biserică catolică. Stăteam toată ziua acolo, jucam cu copiii de vârsta mea, 7-8 ani.

Tatăl meu a văzut că-mi place foarte mult fotbalul şi mi-a cumpărat prima minge de fotbal. Până atunci jucam cu una făcută din zdrenţe, din ciorapii mamei mele. Vă daţi seama, când am văzut prima minge adevărată a fost un eveniment.

Eram foarte mândru. Când nu-mi convenea cum îmi ieşea jocul, îmi luam mingea şi plecam acasă”, a mai declarat fostul mare sportiv.

„Am terminat liceul și voiam să devin avocat”

În afara pasiunii pentru fotbal, Emeric Ienei visa să devină avocat. La vârsta de 16 ani și jumătate nu avea de unde să știe că va face istorie pentru fotbalul românesc și avea alte planuri: „La 16 ani şi jumătate. Am ajuns pe lângă nume mari: József Pecsovszky, Dumitrescu III, Mercea. Primul joc a fost la Timişoara, cu CFR. Am făcut 1-1. Am fost convocat la echipa naţională de juniori. Am terminat liceul şi voiam să devin avocat.

Video: Momentul incredibil când un fotbalist faimos își ajută soția să nască în curtea blocului

Bine, nu ştiam cum vine asta, dar, din auzite aşa, meseria asta voiam să o urmez. Între timp, voiau să mă ia şi cei de la Timişoara, unde erau nişte condiţii grozave, cum puţine echipe din ţară aveau, poate doar cele mari din Bucureşti, dar ambele erau susţinute de ministere.

Până la urmă a venit însă CCA-ul. M-au racolat. Şi Dinamo a vrut să mă ia, însă, la vremea respectivă, era o înţelegere între Steaua şi Dinamo, astfel încât, atunci când se recrutau tineri sportivi, aceştia să fie împărţiţi între cele două cluburi. În anul acela, Steaua avea dreptul de a lua fotbalişti”.

Oricât a încercat Emeric Ienei, nu a scăpat de armată și a povestit că a avut parte de două luni groaznice de instrucție adevărată. „Iniţial, am fost să discut cu cei de la Dinamo. Am venit acasă la Arad, convins că voi ajunge la Dinamo, şi m-au chemat la Recrutare. Am fost dus la o unitate militară din Craiova, unde erau şi alţi sportivi care urmau să fie recrutaţi în acel an, însă la alte discipline: la box, la lupte…

A fost groaznic. Două luni intense, cu instrucţie adevărată, cu mască pe figură… Voiam să mă duc să mă spăl pe dinţi, şi până puneam pasta pe periuţă şi mă aplecam deasupra chiuvetei dispărea tubul. Dar m-a învăţat disciplina militară ceva esenţial. La final, când am venit la Bucureşti, aveam o sacoşă, nu valiză. Şi când vedeam un ofiţer, aruncam punga pe jos şi salutam. Îmi era o frică de armată…”, a mai declarat marele sportiv.

Pe plan personal, Emeric Ienei și-a clădit o familie superbă: două soții, doi copii și o frumoasă și talentată nepoată

Marele antrenor s-a stins din viață la patru ani de la dispariția soției sale, Ileana Ienei și este plâns de Călin și Cristina, cei doi copii ai săi, dar și de Alisa, nepoata sa. Antrenorul a reușit să păstreze discreția în ceea ce privește viața de familie, mai ales în ceea ce îi privește pe copiii săi. Originar din Agrișu Mic, din județul Arad, născut la 22 martie 1937 într-o familie de etnie maghiară, Emeric Ienei și-a legat viața de fotbal și mai ales de echipa Steaua București.

Din primul mariaj cu Vasilica Tastaman, de care a divorțat în 1973, are un băiat Călin, iar din căsnicia cu Ileana Ienei are o fiică pe nume Cristina și o nepoată pe nume Alisa care a participat în urmă cu mai mulți ani la „Românii au talent”, dar a urcat și pe scena „X Factor”.

Emeric Ienei este recunoscut în domeniul sportului drept antrenorul care a câștigat Cupa Campionilor Europeni alături de echipa Steaua în 1986 și care a calificat naționala după 20 de ani la Campionatele Mondiale. Legenda fotbalului românesc a debutat la echipa Flamura Roșie Arad și a jucat pentru Steaua București între anii 1957 – 1969, cucerind trei titluri de campion al României și patru cupe ale României.

Emeric Ienei a pregătit în calitate de antrenor opt echipe printre care enumerăm Steaua, FC Bihor, Panionios, Universitatea Craiova, naționala României și a Ungariei și a reușit să obțină cea mai mare performanță din fotbalul românesc și anume cucerirea Cupei Campionilor Europeni pe 7 mai 1986 la Sevilla, în finala cu FC Barcelona. În anul 2000 s-a retras din activitatea de antenor și a continuat să lucreze pentru Federația Română de Fotbal, rămânând președinte al FC Bihor Oradea.

Dumnezeu să-l ierte!