Contributors

Diferențele se văd, iar lumea vorbește! Cum își crește Meghan copilul și cum a ales Kate să-i crească pe ai ei

Kate Middleton și Meghan Markle sunt două dintre cele mai urmărite mămici ale momentului și cu în vreme ce majoritatea persoanelor se aștepta la similitudini între cele două mămici din punct de vedere al parentingului, situația stă total diferit.

Adevărul este că atât Kate, cât și Meghan trebuie să respecte o anumită conduită regală, iar din acest punct de vedere putem spune cu toții că sunt similare, însă dincolo de acest aspect, stilurile celor două mămici sunt total diferite.

Kate Middleton și Prințul William au împreună 3 copii – Prințul George, în vârstă de 6 ani, Prințesa Chralotte în vârstă de 4 ani și micuțul Prinț Louis în vârstă de un anișor. Meghan Markle și Prințul Harry sunt proaspeții părinți ai micuțului Archie și în pofida faptului că Meghan acceptă și respectă sfaturile de parenting primite din partea familiei regale și în mod special din partea frumoasei Kate, ea a menționat foarte clar că modalitatea în care își va crește copilul va ține de intuția și dorințele sale în primul și în primul rând.

Kate Middleton și Meghan Markle copii

Pe această cale se pot observa și diferențele dintre cele două ducese – în vreme ce Kate și William adoptă un stil de viață tradiționalist, Meghan și Harry preferă parentigul mai degrabă modern. Archie a apărut deja în public și în presă, fără gardă de corp și intenția părinților este să îl trateze precum toți ceilalți copilași, fără prea multă agitație în presă.

Oare cum va arăta viitorul pentru micuțul Archie? Deja știm că Prințul Geroge este popular în rândul colegilor săi, iar micuța Charlotte pare că urmează să îi calce pe urme, amândoi fiind extrem de inteligenți. Cel mai probabil și Prințul Louis va prelua modelul fraților săi, dar despre Archie încă nu putem spune nimic, așa că așteptăm cu interes să vedem cu ochii noștri cum va evolua!

Sursa: express.co.uk

Meghan Markle este însărcinată? Poza care a pus pe toată lumea pe jar

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Augustin Viziru, proaspăt tătic, își asumă acest rol cu mândrie: „Îmi crește inima când o văd”
    Augustin Viziru, proaspăt tătic, își asumă acest rol cu mândrie: „Îmi crește inima când o văd”

    Actorul Augustin Viziru a devenit pentru prima dată tată în vara acestui an. Iată cum arată fiica lui și ce relație minunată are cu soția lui.

    Cum arată casa spectaculoasă unde Prinţul Harry şi Meghan Markle își cresc băiețelul
    Cum arată casa spectaculoasă unde Prinţul Harry şi Meghan Markle își cresc băiețelul

    De câteva luni, Prinţul Harry, Meghan Markle şi fiul lor, Archie, locuiesc în California, într-o casă spectaculoasă, din Montecito, unde au vecini unul și unul, precum...

    Cum arată casa unde Smiley și Gina Pistol își vor crește copilul
    Cum arată casa unde Smiley și Gina Pistol își vor crește copilul

    Ești curioasă cum arată casa unde Smiley și Gina Pistol își vor crește fetița? Ei bine, pentru artist, ”acasă” înseamnă o superbă vila din Cernica, pe care...

    Cand vorbeste bebe. Cum vorbeste un copil in primul sau an de viata. Ce poti face tu pentru el
    Cand vorbeste bebe. Cum vorbeste un copil in primul sau an de viata. Ce poti face tu pentru el

    Cand vorbeste bebe. O descoperire uimitoare este aceea ca un bebelus incepe sa isi dezvolte limbajul de comunicare inca din uterul mamei! Desi bebelusul nu spune prea multe (cel putin nu in...

    Cum arată casa în care Alina Ceușan își crește copilul. Are o terasă imensă, dar nu are dormitor pentru copil
    Cum arată casa în care Alina Ceușan își crește copilul. Are o terasă imensă, dar nu are dormitor pentru copil

    Nu cu mult timp în urmă, Alina Ceușan s-a mutat în casă nouă, alături de soțul ei, Raul Tișa. Una dintre cele mai influente personalități din mediul online a investit...

    Ce parfumuri folosesc membrii Familiei Regale! Prințesa Diana, Regina, Kate și Meghan au gusturi sofisticate
    Ce parfumuri folosesc membrii Familiei Regale! Prințesa Diana, Regina, Kate și Meghan au gusturi sofisticate

    De-a lungul timpului, reprezentantele Familiei Regale britanice, dar şi cele ale altor mari familii regale europene, şi-au manifestat preferinţa spre anumite tipuri de parfumuri, pe care...

    Meghan Trainor a născut! Ce sex are bebelușul și ce nume i-a ales
    Meghan Trainor a născut! Ce sex are bebelușul și ce nume i-a ales

    În timp ce Meghan Markle anunță că este din nou însărcinată, o altă Meghan naște! Cântăreața Meghan Trainor a devenit mămică pentru prima oară și a făcut...

    © 2021 Qbebe