Dorna și Salvați Copiii România, alături de Simona Halep, îndeamnă românii să își ia un #Jobdeosecundă în sprijinul copiilor născuți prematur

Dorna și Salvați Copiii România, alături de Simona Halep, îndeamnă românii să își ia un #Jobdeosecundă în sprijinul copiilor născuți prematur

Irina Olteanu - Redactor Senior

Dorna, în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România, lansează consumatorilor săi o nouă provocare în cadrul campaniei Grijă pentru copii: aceea de a-și lua un #Jobdeosecundă în sprijinul copiilor născuți prematur! Campania Grijă pentru copii, care a ajuns, anul acesta, la cea de-a șasea ediție, susține lupta pentru viață a copiilor născuți prematur. Începând cu 2015, Simona Halep, jucătoare profesionistă de tenis aflată pe locul I în clasamentul feminin de tenis la nivel mondial, s-a alăturat acestei cauze, îndemnând la implicarea activă a fiecăruia dintre noi.

Din 2013 și până în prezent, Dorna și Salvați Copiii au dotat 50 de maternități din țară cu 86 de echipamente medicale de specialitate pentru îngrijirea nou-născuţilor prematur, în valoare aproximativă de 600.000 de euro.

Lista completă a maternităților dotate în cadrul campaniei este disponibilă pe site-ul dorna.ro:http://www.dorna.ro/ro/grija-pentru-copii/maternitati.

Campania de anul acesta are un concept special: pornind de la faptul că, pentru majoritatea dintre noi, o secundă, luată separat, nu înseamnă foarte mult, însă, pentru copiii născuți prematur, ea poate însemna totul, Dorna își provoacă consumatorii să își ia un job de o secundă, oferind o clipă din timpul lor copiilor născuți prematur. 

Mecanica este următoarea: toți cei care doresc să susțină această cauză își pot lua un job de o secundă printr-un gest foarte simplu - printr-un click dat pe site-ul Dorna.ro, pe orice banner online al campaniei sau pe pagina oficială de Facebook Dorna România (www.facebook.com/Dorna.Romania).
Mai mult, dupa ce s-au angajat, susținătorii campaniei se vor putea implica și folosind kit-ul de susținător al cauzei (cover photo, video, invitație recrutare, profile picture frame), recomandând această cauză prietenilor sau prin donații direct către Salvați Copiii România.
La finalul campaniei, Dorna - cu sprijinul Salvați Copiii România - va dona, ca și în anii precendenți, echipamente medicale specializate pentru copiii născuți prematur - către maternitățile care au nevoie de ele.

dorna si salvati copiii romania

De peste șase ani, facem eforturi pentru a susține lupta copiilor născuți prematur, în cadrul campaniei Grijă pentru copii. Este vorba despre o campanie extrem de importantă pentru noi, pe care vrem să o continuăm și în anii următori și prin intermediul căreia ne dorim să oferim o șansă în plus la viață pentru cât mai mulți copii născuți prematur. Atunci când un copil se naște înainte de termen, un întreg mecanism se pune în mișcare în jurul lui pentru a-l ajuta să depășească momentul critic. Este vorba despre familie, medici, asistente. Este o luptă pe viață și pe moarte care se decide, uneori, în câteva secunde. Secunde pe care ei nu le au întotdeaună. De aceea, Dorna vine cu următoarea propunere către consumatorii săi: aceea de a-și lua un #Jobdeosecunda, oferind, astfel, o secundă din timpul lor în sprijinul copiilor născuți prematur. Este un efort minim din partea noastră, care poate poate însemna totul pentru copiii născuți prematur", declară Daria Gonța, Senior Brand Manager, Coca-Cola România.

„Cu toții ne gândim, la final de zi, că am fi reușit să facem mult mai mult bine, dacă am fi avut timp, măcar o oră în plus. Pentru un copil născut prematur, e nevoie de multe ori doar de câteva momente, uneori chiar de o secundă, pentru a fi salvați. Aceste momente depind de noi și asta facem în programul de combatere a mortalității infantile - dotăm maternitățile din țară, pentru ca toți copiii care se nasc să aibă dreptul la viață. E un program complex, meticulos, așa cum e și efortul minunat al Simonei Halep, căreia îi suntem atât de recunoscători", a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Ca sportiv de performanță, știu cât de importantă poate fi o secundă în momente critice.Am pierdut lupte într-o singură secundă și am câștigat altele la fel de repede. De aceea am acceptat provocarea Dorna si mi-am luat un job de o secunda în sprijinul copiilor născuți prematur. Sunt convinsă că implicarea mea - dar și a fiecăruia dintre voi - va contribui la susținerea copiilor născuți înainte de termen, așa că vă invit pe toți să donați o secundă din timpul vostru pentru ei", spune Simona Halep, ambasador Grijă pentru copii.

Simona Halep, întrebată de Qbebe.ro care a fost motivul pentru care a decis să se implice în această campanie a răspuns: Noi dacă ne unim și ne angajăm în acest proiect putem să salvăm multe vieți. Copiii aceștia născuți prematur au nevoie de noi. Și, cum bine știm, pentru noi o secundă nu înseamnă atât de mult, însă pentru ei poate fi șansa la viață. 

Articolul urmator
Medicii nu îi dădeau șanse să fie mamă! Ce sacrificii a făcut Simona Pătruleasa pentru a rămâne însărcinată, acum 12 ani

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copiii adoptați și cei născuți prin inseminare artificială trebuie să știe adevărul. Nu toți își află însă povestea
    Copiii adoptați și cei născuți prin inseminare artificială trebuie să știe adevărul. Nu toți își află însă povestea

    Indiferent de modul în care a fost conceput, fiecare copil (și mai târziu, adult) merită să știe care sunt originile sale. Însă, din păcate, acest lucru nu se...

    Personalitatea copiilor născuți în anul 2024. Ce spun astrologii?
    Personalitatea copiilor născuți în anul 2024. Ce spun astrologii?

    Copiii născuți în anul 2024, un an de mare însemnătate în astrologia chinezească și numerologie, vor fi norocoși, inteligenți, intuitivi și vor pune pasiune...

    Copiii născuți în pandemie vor fi afectați, pe viitor, din punct de vedere social? Ce spun specialiștii
    Copiii născuți în pandemie vor fi afectați, pe viitor, din punct de vedere social? Ce spun specialiștii

    Au trecut trei ani de când a izbucnit pandemia și totodată, de când ni s-au schimbat viețile. Deși am revenit la „normal”, nu putem nega că evenimentele din...

    Mai am doar doi ani de trăit alături de copiii mei
    Mai am doar doi ani de trăit alături de copiii mei

    Încă din primele clipe în care îți iei copilul în brațe, te gândești cât de mult îți dorești să-i fii alături până când și el,...

    Generația "Sandwich". Cum își împart timpul oamenii care își cresc copiii și au grijă de părinții lor vârstnici
    Generația "Sandwich". Cum își împart timpul oamenii care își cresc copiii și au grijă de părinții lor vârstnici

    A apărut un nou termen: generația sandwich, care include persoanele care au grijă deopotrivă de copiii lor, cât și de părinții bolnavi sau neputincioși. Iată o mărturie care...

    „Ia cu pâine, mami!” De ce mamele din România încurajează copiii să mănânce mereu cu pâine
    „Ia cu pâine, mami!” De ce mamele din România încurajează copiii să mănânce mereu cu pâine

    Pâinea este cel mai popular aliment din țara noastră, fiind consumată la toate mesele zilei. Fie că este vorba despre cea proaspătă, fie că este vorba despre cea prăjită,...

    „Am făcut ruptură de colon când eram în săptămâna 25 de sarcină și am născut prematur"
    „Am făcut ruptură de colon când eram în săptămâna 25 de sarcină și am născut prematur"

    Ruptura de colon, intervenția chirurgicală, durerile și experiența traumatică nu au împiedicat o mamă să își aducă pe lume copilașul născut prematur și să îi...

    Numărul copiilor obezi s-a dublat în ultimii 10 ani, în România! Ce spun medicii
    Numărul copiilor obezi s-a dublat în ultimii 10 ani, în România! Ce spun medicii

    Medicul pediatru Mihai Craiu atrage, din nou, atenția asupra unei problematici legate de sănătatea copiilor. Este vorba despre obezitate, un fenomen care s-a dublat în rândul...

    © 2025 Qbebe