După 15 mai: cum se vor ține slujbele în biserică

După 15 mai: cum se vor ține slujbele în biserică
Andrada Popa

Din 15 mai vom trece de la starea de urgență la starea de alertă și vor exista multe modificări ale regulilor, ce vor implica relaxarea restricțiilor, dar și mai multe reguli de respectat pentru ca virusul să nu se răspândească.

Astfel, Ludovic Orban, premierul României, vine cu precizări privind slujbele din biserici, după data de 15 mai.
Acesta a subliniat că după ridicarea stării de urgență, slujbele nu se vor organiza, sub nicio formă, în interiorul lăcașelor de cult.

Activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, cu consultarea Departamentului Cultelor”, se arată în proiectul de lege adoptat de Guvern.

Regulile de disciplină sanitară „vor cuprinde măsuri privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță precum și alte asemenea măsuri privind orice alte aspecte implicate de activitatea de exercitare a cultelor religioase, urmărind cu prioritate asigurarea prevenției și reducerea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus SARS-Cov-2”, potrivit proiectului.

Pe durata stării de alertă, activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film şi audiovizual, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, a centrelor şi/sau a căminelor culturale și a altor instituții de cultură, precum şi evenimentele culturale în aer liber și festivalurile publice și private pot fi suspendate prin hotărârea CNSSU.

slujba in biserica

Surse: Hotnews, Adevărul, Digi24

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe