Ea este Lorena, eleva din Galați care e depus contestație după ce a luat nota 8.85 la BAC, la limba română. Cu ce medie a rămas după reevaluare
O notă mare, la care mulți elevi doar visează, a provocat inițial o mare dezamăgire pentru Lorena, o absolventă din Galați. Sigură pe cunoștințele ei și convinsă că lucrările la BAC i-au fost subevaluate, tânăra a decis să depună contestație, iar reevaluarea i-a dat dreptate completă, nota fiindu-i majorată substanțial.
Pentru mulți elevi, o medie peste 9 ar fi fost un motiv suficient de bucurie. Lorena, însă, a simțit că lucrările ei meritau mai mult și a decis să depună contestație la două probe, fără să vadă lucrările înainte: Limba și literatura română și Istorie. După reevaluare, tânăra a avut parte de o surpriză.
Lorena a simțit că lucrările ei meritau mai mult
Rezultatul inițial a surprins-o pe Lorena, mai ales la Limba română, unde nota 8,85 i s-a părut prea mică în raport cu lucrarea pe care o predase. Și la Istorie a avut același sentiment, deși primise 9,35. A fost convinsă că diferența putea veni din felul în care au fost interpretate răspunsurile la prima corectură.
„Când am aflat rezultatele am fost șocată. 8,85 la Limba și literatura română și la Istorie 9,35, dar la Geografie am luat nota 10 din prima. Am vrut să depun contestație. Știam că lucrările mele merită mai mult”, a declarat Lorena Mariana Irimia.
După contestații, nota de la Limba și literatura română a crescut cu 1,15 puncte, de la 8,85 la 10. La Istorie, creșterea a fost de 0,65 puncte, de la 9,35 la 10. Geografia era deja notată cu 10 încă de la primele rezultate, iar Lorena a încheiat Bacalaureatul cu media maximă.
„Am făcut contestație, pentru că nota la Limba și literatura română era prea mică, și la Istorie la fel. M-am gândit că la prima corectură a intervenit subiectivitatea în corectare, așa că, fără să văd lucrările, am depus contestație.
Mă așteptam la Istorie la nota maximă, însă la Limba română voiam o notă mai mare, dar nu mă gândeam chiar la 10. Acum sunt mulțumită pentru că tezele mele și munca mea au fost evaluate corect”, a mărturisit Lorena.

Rezultatul final a adus bucurie și la Colegiul Național „Costache Negri”, unde Lorena a fost elevă la profilul Filologie, franceză intensiv: „Ne-am bucurat mult aseară când am văzut rezultatul. O confirmare și a muncii ei pentru că de-a lungul celor patru ani ea s-a remarcat și cu rezultate la olimpiadele naționale și atunci și din partea ei rezultate frumoase”, a declarat Aura Ungureanu, director adjunct Colegiul Național Costache Negri.
Ce note au luat vedetele din România la Bac. Oare cine e în coada clasamentului?
Ce urmează pentru Lorena după media 10 la Bacalaureat?
După un Bacalaureat încheiat cu media 10, Lorena se pregătește pentru o nouă etapă. Din toamnă, va studia Economie și Management la Universitatea Catolică din Milano. Alegerea parcursului educațional nu este întâmplătoare. Domeniul economic a atras-o prin prisma carierei mamei sale, iar Italia, mai ales Milano, i s-a părut locul potrivit pentru facultate și pentru începutul drumului profesional.
Eleva spune că a aplicat deja pentru o bursă și că are șanse mari să o primească: „Tocmai ce am aplicat pentru o bursă, din câte am aflat, sunt șanse foarte mari să o primesc. Am primit și un loc la cămin, cu toate mesele incluse. Mie mi-ar plăcea să lucrez în finanțe”.
Trecerea de la media 9,10 la nota maximă reprezintă confirmarea oficială a anilor de studiu și a muncii depuse de absolventa din Galați. Această majorare substanțială după contestație i-a adus tinerei media generală 10, demonstrând că efortul și atenția ei la detalii au fost, în cele din urmă, evaluate corect.
Surse foto: facebook.com, captura foto video observatornews.ro
Surse articol: cancan.ro, divahair.ro