Filmată chiar de tatăl copilului în timp ce își bătea crunt copilul

Filmată chiar de tatăl copilului în timp ce își bătea crunt copilul
Brigitta Szebenyi - Redactor

Caz șocant în județul Prahova! O mamă este surprinsă de camerele de filmat în timp ce își bate fără milă copilul!

Părinții băiețelului în vârstă de numai 2 ani și 4 luni se află în plin proces de divorț, iar tatăl, care se luptă pentru custodia copilului, povestește faptul că a simțit de mult timp că ceva rău se petrece în casa lui, în timp ce el este la serviciu. Camerele de supraveghere pe care le-a montat i-au confirmat cea mai mare frică, aceea că micuțul este abuzat fizic de către mama sa:

"Nu aveam cum să dovedesc altfel. Am simţit că ceva se întâmplă cu copilul, pentru că de fiecare dată când eu ridicam mâna să iau o cană, de exemplu, sau făceam un gest care lui i se părea agresiv, se ghemuia şi-şi ridică mâinile la cap, ca să se apere. Noaptea se trezea frecvent şi avea coşmaruri, nu mai mânca. Era evident că era speriat şi că ceva rău se întâmplă cu el. Am încercat să vorbesc cu soţia mea, dar de fiecare dată când abordam acest subiect nu puteam avea un dialog cu ea. Îmi spunea tot timpul că ea este cea care îi face educaţia copilului şi că eu nu am niciun drept", le-a declarat bărbatul jurnalistilor.

Imaginile au surprins momentele în care această mamă își lovește, pălmuiește, trage de păr și înjură copilul, amenințând că îl va "rupe cu bătaia"! Materialele audio și video au ajuns deja la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, iar Poliția Prahova a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Mama băiatului a decis să părăsească domiciliul, iar băiețelul se află acum în grija tatălui.

 

Sursa: MEDIAFAX.RO

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe