Fiul ei s-a sufocat la grădiniță în somn. Mesajul acestei mame va salva viața copilului tău

Fiul ei s-a sufocat la grădiniță în somn. Mesajul acestei mame va salva viața copilului tău

Bianca Geica - Redactor Senior

Vrei să îi cumperi copilului tău un colier pentru dentiție? Mai gândește-te! O mămică de peste Ocean, care și-a pierdut copilul după ce acesta s-a sufocat, în timpul somnului, cu un colier pentru dentiție, avertizează alți părinți cu privire la aceste obiecte care, după părerea ei, nu ar mai trebui fabricate.

Mesajul unei mame după ce fiul sau s-a sufocat în somn cu un colier pentru dentiție

Danielle Morin, o mămică din California, a declarat că fiul ei, Deacon, a fost găsit inconștient la grădiniță după ce acesta s-a strangulat, accidental, cu colierul sau pentru dentiție, în timp ce dormea. El a fost găsit fără suflare și a fost dus la spital, dar medicii nu au putut să-l salveze, iar mama a luat decizia de a opri aparatele pentru respirație artificială.

Foto: instagram.com/danimorin_

Deacon avea doar 18 luni în 2016, când a murit sufocat din cauza colierului pentru dentiție pe care îl avea la gât. Danielle spune că micuțul a fost găsit inconștient și că personalul grădiniței încerca să dea vina pe ea pentru faptul că băiatul avea la gât un colier pentru dentiție.

Citește și: Un bebeluș moare spânzurat pentru că părinții i-au pus un șnur pentru noroc în jurul gâtului

„Cei de la grădiniță au continuat să-mi spună că a fost din cauza colierului care i s-a înfășurat în jurul gâtului în timpul somnului și că a fost vina mea. Niciun părinte nu ar trebui să fie nevoit să-și îngroape copilul”, a explicat Danielle, potrivit NY Post

Conform The Independent, directorul grădiniței și un alt angajat au fost arestați și acuzați de punerea în pericol intenționată a copilului. Danielle a postat un videoclip pe contul ei de TikTok, cu următorul text:

„Ne-a plăcut foarte mult colierul nostru de chihlimbar pentru dentiție... până când l-a strangulat pe fiul meu până la moarte. Daca aș fi știut la ce pericol îmi expun copilul, aș fi procedat altfel. Siguranța copiilor nu este o alegere, ci o responsabilitate!”, a scris Danielle.

@danimorin13 Reply to @alexalujan5 @danimorin13 If you know this could be your outcome why risk it? #knowbetterdobetter #beagoodmom #safemomcheck @etsy ♬ iris - 🫶

Potrivit The Mirror, colierele de chihlimbar pentru dentiție sunt mărgele realizate din chihlimbar baltic sau rășînă de copac care sunt înșirate împreună sub forma unui colier. Aceste coliere sunt oferite bebelușilor pentru dentiție deoarece se crede că mici cantități de acid succinic din chihlimbar sunt absorbite de gingiile bebelușului, iar acest lucru ajută la calmarea gingiilor dureroase din cauza erupției dinților de lapte.

Citește și: O bonă vinovată pentru uciderea unui fetițe de 8 luni: a forțat-o să bea 300 ml de lapte în 30 de secunde

Colierul ar trebui să aibă o încuietoare care să îi permită să se desprindă dacă este tras prea tare, dar cel care i-a fost dat lui Danielle avea în schimb o încuietoare cu șurub. Mama a mai declarat pentru New York Post că în 2019 a mai născut un copil, Rhett, în vârstă de 2 ani. Danielle spune că nu va înceta niciodată să-l jelească pe primul ei născut.

Foto: instagram.com/danimorin_

Danielle își folosește acum conturile de pe rețelele de socializare pentru a promova siguranța copiilor. Multe dintre videoclipurile ei de pe TikTok împărtășesc avertismente împotriva colierelor de chihlimbar. Unul dintre urmăritorii ei ar fi comentat la videoclipul ei: „Vreau să știi că am cumpărat unul înainte ca fiica mea să se nască, iar avertismentul tău mi-a salvat copilul. Mulțumesc”, a comentat o mămică. Un alt utilizator a spus: „Mă gândeam să cumpăr unul, iar acum nu o voi mai face datorită acestui videoclip. Mulțumesc și îmi pare atât de rău pentru pierderea ta”.

Citește și: IKEA va despăgubi cu 46 de milioane de dolari familia unui copil care a murit, după căderea unui dulap

  • Surse: nypost.com, theindependent.co.uk, davenportjournal.com, mirror.co.uk

Surse foto: instagram.com/danimorin_

Articolul urmator
Bona eroină: și-a dat viața pentru a o salva pe cea a copilului de care avea grijă
Bona eroină: și-a dat viața pentru a o salva pe cea a copilului de care avea grijă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Fiul lui Céline Dion a împlinit 21 de ani! Mesajul emoționant pe care i l-a transmis artista
    Fiul lui Céline Dion a împlinit 21 de ani! Mesajul emoționant pe care i l-a transmis artista

    Céline Dion este mama a trei copii. Ieri, pe 25 ianuarie, fiul ei cel mare, René-Charles, a împlinit frumoasa vârstă de 21 ani. Mama sa nu a ratat această ocazie...

    A pus internetul pe jar după ce a spus că nu merge în vacanță cu toți copiii, ci merge cu ei pe rând. Care sunt motivele acestei mame
    A pus internetul pe jar după ce a spus că nu merge în vacanță cu toți copiii, ci merge cu ei pe rând. Care sunt motivele acestei mame

    O mămică din Anglia a stârnit reacții puternice din partea oamenilor atunci când a destăinuit pe internet că nu merge în vacanță cu toți copii deodată, ci pe...

    Copilul nu îți spune ce a făcut la școală? Încearcă soluția acestei mame!
    Copilul nu îți spune ce a făcut la școală? Încearcă soluția acestei mame!

    Toți părinții știu acele răspunsuri al copilului - „nimic interesant”, sau „a fost bine” atunci când sunt întrebați cum a fost la școală, nu-i...

    9 reguli pe care sigur le ignori, dar care pot salva viața copilului în timpul călătoriei cu mașina
    9 reguli pe care sigur le ignori, dar care pot salva viața copilului în timpul călătoriei cu mașina

    Când circuli cu mașina și ai o viață atât de fragilă în grija ta, este important să îți iei toate măsurile de siguranță pentru o călătorie lipsită de...

    Sacrificiul suprem! Un tată și-a vândut casa pentru a-i salva viața fiului său grav bolnav
    Sacrificiul suprem! Un tată și-a vândut casa pentru a-i salva viața fiului său grav bolnav

    Până unde poate merge un părinte pentru a-și salva copilul? Acest bărbat a rămas fără casă, ca să îi crească șansele de supraviețuire fiului său.

    „Eu sunt mama care nu-și va lăsa copiii să joace fotbal”. Motivația acestei mame te va pune pe gânduri
    „Eu sunt mama care nu-și va lăsa copiii să joace fotbal”. Motivația acestei mame te va pune pe gânduri

    Când vorbim despre fotbal, cei mai mulți dintre noi se gândesc, probabil, la fotbaliști faimoși, sau la un meci pe un stadion imens. Însă această mamă se...

    Mesajul disperat al unei mame a cărei fiică de 10 ani a fost abuzată într-o excursie
    Mesajul disperat al unei mame a cărei fiică de 10 ani a fost abuzată într-o excursie

    Când îți lași copilul în grija cadrelor didactice, te aștepți că acesta va fi în siguranță și, în cazul în care ar surveni vreun eveniment mai...

    © 2024 Qbebe