Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Fondul de urgență pentru spitale: Salvați Copiii dotează pentru a doua oară Spitalul Grigore Alexandrescu din București, cu aparatură medicală vitală pentru Secția ORL

Medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, unitate pediatrică de elită, primesc aparatură medicală necesară unor intervenții optime, inclusiv în ceea ce privește intubarea pacienților, prin intermediul Fondului de Urgență pentru Spitale deschis de Salvați Copiii, pentru întărirea capacității spitalelor, aflate sub presiune crescută pe fondul pandemiei de COVID-19.

Astfel, cu sprijin de la Penny Market, unitatea medicală va fi dotată cu aparatură în valoare totală de 35.000 de euro, după cum urmează:

  • Fibroscop Nazofaringo-laringian, care reprezintă standardul optim pentru o rino-faringo-laringo diagnosticare completă;
  • Sursă de lumină, care furnizează o lumină albă foarte puternică, pentru a asigura o vizualizare clară a corzilor vocale;
  • Două videofibroscoape flexibile nazofaringo-laringiane, cu cameră video și monitor, esențiale pentru managementul căilor respiratorii și bronhoscopie.

Aceste echipamente vor ajuta în soluționarea urgențelor majore din sfera ORL, care presupune salvarea copiilor care au aspirat sau înghițit corpi străini, aflați în iminență de deces prin sufocare. De asemenea, se vor putea realiza bronhoaspirații, absolut necesare copiilor cu afecțiuni neurologice care nu pot respira spontan, dar și la copii cu stare generală gravă, cu comorbidități complexe, aflați în secțiile de terapie intensivă.

aparatura salvati copiii

Este cea de-a doua dotare de anul acesta pe care Salvați Copiii o face prioritar la Spitalul Grigore Alexandrescu, de la debutul pandemiei de COVID-19: la finalul lunii martie, unitatea medicală a primit un ventilator de suport respirator pentru secția ATI pentru intervenții în cazul patologiilor severe.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu” este unul dintre cele două spitale de copii din București care asigură linie de gardă continuă în specialitatea ORL pediatrie, având peste 30.000 de consultații pe an și în medie 100 de consultații pe zi. În cadrul secției ORL se efectuează bronhoscopii 24 de ore din 24, iar anual, 400 de copii necesită extragerea corpilor străini.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii, a vorbit despre importanța parteneriatului cu medicii: "Salvați Copiii are o colaborare îndelungată cu Spitalul Grigore Alexandrescu, este al 5-lea an când reușim să ajungem cu aparatură medicală vitală. Cu atât mai

mult, anul acesta, de la debutul pandemiei, am ținut permanent legătura cu medicii, pentru a ști sigur că nevoile lor reale își găsesc sprijin. Este o dotare importantă, deoarece aceste echipamente îi vor ajuta pe medici să pună un diagnostic cât mai rapid, adică să nu piardă minute prețioase în salvarea vieților celor mici".

Irina Butnaru, Corporate Communications Manager PENNY Market | REWE România a declarat: "Considerăm că eforturile noastre de sprijinire a comunităților din România începute în anii precedenți trebuie să continue și să fie relevante și în această perioadă dificilă. Prin parteneriatul cu Salvați Copiii suntem alături de medici, dar și de copii, prin achiziționarea de aparatură medicală vitală pentru Secția ORL a spitalului Grigore Alexandrescu din București. Sperăm că acest lucru va contribui la optimizarea sistemului de sănătate. Odată cu inițierea concursului de la Magic FM cu premii pentru cei din linia întâi, le mulțumim simbolic tuturor cadrelor medicale pentru efortul deosebit pe care îl depun în fiecare zi, dar le transmitem și aprecierea și încrederea nu doar a PENNY Market, ci și a pacienților pe care i-au ajutat sau cărora chiar le-au salvat viața".

Până pe data de 5 iunie, toți cei care vor să răsplătească un medic, eroul de lângă noi, pot participa la concursul  Penny Market și Magic FM  "Descoperă eroii de lângă tine!". Cea mai emoționantă poveste va fi premiată de Organizația “Salvați Copiii” și Penny Market cu un coș de cumpărături cu produse alimentare și pentru igienă, în valoare de 500 de euro.

Fondul de urgență pentru spitale, bilanț de etapă

De la crearea Fondului de urgență pentru întărirea capacității sistemului medical românesc, aflat sub presiune în contextul pandemiei, 43 de unități medicale și de îngrijire pacienți și 79 de cabinete de medicină de familie au primit echipamente de protecție și aparatură performantă.

Peste 5.500 de cadre medicale au fost astfel sprijinite în lupta contra pandemiei cu 198.264 de echipamente și materiale medicale indispensabile.

În perioada următoare, Salvați Copiii România va continua dotarea spitalelor cu echipamente de protecție (măști, combinezoane, viziere etc.) și aparatură medicală vitală (ecograf, monitoare de funcții vitale, lampă UV, lampă de fototerapie, lampă de examinare mobilă, injectomate, pulsoximetre, nebulizator, instrumentar medical) pentru:

  • Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă Iași
  • Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al INSMC Alessandrescu-Rusescu București
  • Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova
  • Spitalul de Urgență Petroșani
  • Spitalul Municipal Făgăraș.

Până în prezent, au fost colectate fonduri totale în valoare de 614.921 Euro, din care, 517.813 Euro prin solidaritatea în principal a următoarelor companii: Farmaciile Catena, Kaufland România, Oriflame, BCR, GSK, Garanti BBVA Group, Penny Market România, Libris.ro, Kimberly-Clark, Pfizer, Alliance Healthcare România, Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret" și Asociația Club Sportiv "RO Club Maraton". DPD România asigură transportul gratuit al echipamentelor.

De asemenea, suma de 97.108 Euro provine din donațiile persoanelor fizice care au vrut să sprijine efortul medicilor.

Donațiile sunt așteptate în continuare în contul RO43RNCB0071011434790083 și online pe site-ul Salvați Copiii.

Salvați Copiii dotează Secția de Neonatologie a Spitalului Universitar de Urgență București - Până la 31 iulie, fiecare dintre noi poate contribui la salvarea copiilor prematuri

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Salvați Copiii, alături de clienții Libris, donează echipamente vitale în valoare de 105.000 de Euro Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș
    Salvați Copiii, alături de clienții Libris, donează echipamente vitale în valoare de 105.000 de Euro Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș

    Târgu Mureș, 1 aprilie 2019: Peste 100.000 de clienți ai librăriei online Libris au donat pentru Salvați Copiii în cadrul proiectului de strângere de fonduri în...

    Un faimos actor devine tată pentru a doua oară la 69 de ani
    Un faimos actor devine tată pentru a doua oară la 69 de ani

    La 69 de ani, Richard Gere devine tată pentru a doua oară. El și soția sa, Alejandra Silva, în vârstă de 36 de ani, au devenit părinții unui băiețel în urmă cu...

    Începe a doua ediție a taberelor urbane Logiscool pentru copiii și adolescenții care dezvoltă internetul de mâine
    Începe a doua ediție a taberelor urbane Logiscool pentru copiii și adolescenții care dezvoltă internetul de mâine

    Logiscool, Școala Internațională de Programare și Robotică, anunță deschiderea înscrierilor celei de-a doua ediții a taberelor urbane de programare și tehnologie. Copiii și...

    Psihoza postpartum: din mama perfectă, direct la spitalul de psihiatrie
    Psihoza postpartum: din mama perfectă, direct la spitalul de psihiatrie

    Orice mămică a auzit de depresia postpartum și, poate, chiar a experimentat-o. Starea de tristețe și de descurajare, sentimentele de incompetență sau senzația că nu pot face...

    Trusa medicală a părinților responsabili: sfaturi de la medic
    Trusa medicală a părinților responsabili: sfaturi de la medic

    Trusa medicală a părinților responsabili trebuie să conțină medicamente pentru scăderea febrei, pentru tratamentul diareei, precum și pansamente și soluție cu dezinfectant. Dacă...

    Cum funcționează telefonul părintelui, serviciul gratuit de asistență medicală pentru urgențe
    Cum funcționează telefonul părintelui, serviciul gratuit de asistență medicală pentru urgențe

    Peditel 1791 se adresează oricărui părinte care dorește să obțină un sfat medical pentru afecțiuni fără risc vital pentru copilul său, NU pentru urgențe care se vor adresa 112...

    Mămici de carieră: Interviu cu Ana Maria Marian, manager de clinică medicală
    Mămici de carieră: Interviu cu Ana Maria Marian, manager de clinică medicală

    Ana Maria Marian este Managing Director Intemedicas, prima clinică din România de second opinion medical. Este însă și o femeie inteligentă și frumoasă, atât fizic,...

    © 2019 Qbebe