Greșeala de parenting care schimbă ADN-ul copiilor

Celebra expresie „mi-ai ruinat viața" ar putea prinde acum un contur mult mai amplu, ca urmare a noilor studii care urmăresc evoluția ADN-ului nostru în funcție de modalitatea în care am fost crescuți. Desigur, toată lumea face greșeli, însă iată ce spun cercetătorii cu privire la modalitatea în care neglijența părinților afectează copiii.

Un nou studiu realizat în cadrul Universității Lomo Linda aduce în discuție faptul că părinții care au tendințe puternice de înstrăinare față de copii și manifestă neglijență sau chiar lipsă de susținere morală, produc daune celor mici la nivel genetic, care în cele mai avansate forme pot conduce către diverse boli sau chiar moarte.

Ce se întâmplă, de fapt?

Practic, în momentul în care ADN-ul nostru nu este protejat așa cum trebuie, celulele îmbătrânesc prematur și devin foarte ușor de atacat de către factorii externi. Modalitatea prin care protejăm ADN-ul constă în a avea grijă de telomeri, care se află chiar la capetele acestuia.

copilul plange in brate

Dintre cei 200 de participanți ai studiului, cercetătorii au ales să măsoare rezultatele celor care au declarat că au crescut alături de o mamă neglijentă și rece cu rezultatele celor care au declarat că au avut copilării frumoase, alături de părinții lor. Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor: telomerii celor care au declarat că au fost crescuți de părinți neglijenți erau cu până la 25% mai mici față de restul subiecților.

Pe măsură ce înaintăm în viață și acumulăm stres și tensiune, telomerii se vor scurta - declară cercetătorii.

Surse: medium.com, newsweek.com, nypost.com 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mit sau adevăr: femeile absorb celule ADN de la toți bărbații cu care au avut relații sexuale
    Mit sau adevăr: femeile absorb celule ADN de la toți bărbații cu care au avut relații sexuale

    În urma unui studiu recent, care a constatat prezența de ADN masculin la un procent mare de femei analizate, au existat opinii care au considerat că celulele au provenit de la...

    Greșeala gravă pe care o faci în nopțile caniculare și care îți pune viața în pericol
    Greșeala gravă pe care o faci în nopțile caniculare și care îți pune viața în pericol

    Atunci când valurile de căldură încep să ne lovească puternic, în primul rând ne va fi afectat somnul, iar la pachet cu acesta se vor stabili și alte neplăceri....

    Timpul petrecut în fața ecranelor schimbă structura creierului copiilor
    Timpul petrecut în fața ecranelor schimbă structura creierului copiilor

    Un timp îndelungat petrecut în fața ecranelor poate modifica forma creierului copiilor, reiese în urma unui studiu desfășurat recent. Iată în continuare care sunt...

    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang
    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang

    Una dintre marile provocări ale vieții de părinte este să găsești cele mai potrivite formule de a-i transmite copilului tău mesajele pe care le dorești. În special copiii...

    7 moduri prin care propria ta copilărie îți afectează stilul de parenting
    7 moduri prin care propria ta copilărie îți afectează stilul de parenting

    Cel mai mare efect pe care îl are copilăria asupra vieții tale de adult reiese atunci când devii la rândul tău părinte. Unul dintre factorii predictivi ai modului...

    S-a descoperit un nou tip de gemeni, care au în comun tot ADN-ul mamei
    S-a descoperit un nou tip de gemeni, care au în comun tot ADN-ul mamei

    În ultimele decenii, oamenii de știință au descoperit că mai există și altă variantă de gemeni decât acelea despre care se știa până acum. Astfel, în anul...

    7 sfaturi de parenting de la Dana Rogoz care îţi vor prinde bine
    7 sfaturi de parenting de la Dana Rogoz care îţi vor prinde bine

    Actriţă, personalitate de televiziune, antreprenor, model, Dana Rogoz deţine şi un blog. În cadrul acestuia ea postează adesea şi diferite sfaturi ce ţin de parenting. Parcurge...

    10 sfaturi de parenting de la Michelle si Barack Obama
    10 sfaturi de parenting de la Michelle si Barack Obama

    Fiecare părinte are propriile metode pentru a-i învață pe copii să se comporte și să devină responsabili. Iar Barack și Michelle Obama nu fac excepție. Conștienți fiind că...

    © 2021 Qbebe