
Mihai Albu jignit de fosta soție în fața copilului
Scandalul dintre Mihai Albu și Iulia Albu, fosta lui soție, pare să fie o poveste fără sfârșit care se transformă pe zi ce trece într-un coșmar. Iulia se pare că refuză să îi ofere fostului soț dreptul de a avea o relație cu fiica lor, acum în vârstă de 11 ani.
”Nu știu dacă neapărat își caută dreptatea. Ea insinuează că i-am stricat imaginea. Nu prea înțeleg ce vrea ea. Eu nu comentez asta, ci doar relația cu copilul meu. Eu aș dori să respecte decizia judecătoriei. Este ceva universal, este vorba despre weekendul unu și trei din lună, adică patru zile și două săptămâni din vacanța de vară și diferite porțiuni din restul vacanțelor. Nu înțeleg de ce nu le respectă, că sunt reguli simple. Anul acesta, fata ar trebuie să fie de Crăciun la mama și de Revelion la mine. Eu sper să fie așa, îmi doresc! Pentru că de Sfântul Mihail și Gavril nu mi-am văzut fata, pentru că ea a reușit să obțină un ordin de restricție pentru câteva ore. Nu aveam voie să mă apropii la mai puțin de 100 de metri. A doua zi a fost ridicat ordinul pentru că nu erau motive întemeiate, pentru că totul a pornit de la concubinul Iuliei, care mi-a spus că el este tatăl legal al copilului, iar replica mea a fost că «dacă aveam un pistol» am râs și am spus că am glumit.Aluzia aia era în ideea că m-a atacat și că m-am simțit neîndreptățit.
Eu sunt acela care nu mi-am văzut copilul. Trei luni nu mi-am văzut copilul, în urma întâmplării am făcut plângere penală. Până la urmă trebuie să răspundă ea în fața legii pentru nerespectarea legii judecătorești. În orice caz, copilul mi-a spus o groază de lucruri care se vorbesc despre mine acolo, legat de aspect, de vârstă, nu mi se pare normal să fiu tratat așa. Am 58 de ani împliniți, dar nu trebuie să îi explic copilului meu ce înseamnă «boșorog expirat». Ăsta este un exemplu, dar nu mai vreau să comentez asta, o las pe ea să acționeze. Eu cred că ar trebui să vedem interesul superior al copilului, nu al nostru.” a spus Mihai Albu într-un interviu telefonic în cadrul emisiunii „Star Matinal”, potrivit Spynews.
Surse foto: Facebook, Instagram
Surse foto: Facebook, Instagram