Kate Middleton este însărcinată cu cel de-al treilea copil!

Kate Middleton este însărcinată cu cel de-al treilea copil!

Corina Naftanaila

Familia regală a Marii Britanii este în culmea fericirii. Ducesa de Cambridge urmează să aducă pe lume încă un moștenitor cu sânge albastru.

Presa de peste hotare a fost luată cu asalt de un anunț cu totul neașteptat. Reprezentanții familiei regale din Marea Britania au făcut publică informația conform căreia ducele și ducesa de Cambridge urmează să devină părinți pentru a treia oară.

Altețele lor regale, ducele și ducesa de Cambridge, au plăcerea de a vă anunța că așteaptă cel de-al treilea copil. Atât regina cât și familiile amândurora sunt încântate. Ca și în cazul celorlalte două sarcini, ducesa suferă de grețuri matinale destul de puternice", a fost anunțul oficial.

Pe cât este de mare fericirea îndrăgitului cuplu regal, pe atât de mult este umbrită din cauza grețurilor pe care Kate (35 de ani) le experimentează. Aceasta suferă de hyperemesis gravidarum sau sarcină toxică, ce se manifestă prin stări de vomă și amețeli. Se pare că acestea sunt destul de accentuate, ducesa fiind nevoită să-și anuleze una dintre aparițiile publice.

Kate și William formează o familie din anul 2011. Aceștia au devenit părinți pentru prima dată în anul 2013, când a venit pe lume micul prinț George, al treilea moștenitor al tronului. După doar 2 ani familia regală s-a mărit din nou, venind pe lume prințesa Charlotte. Ducele și ducesa sunt acum din nou în lumina reflectoarelor, cu atât mai mult cu cât încă nu au dezvăluit sexul celui de-al treilea bebeluș regal.

Surse: thesun.co.uk, theguardian.com.

Articolul urmator
Ana Baniciu este însărcinată cu primul copil
Ana Baniciu este însărcinată cu primul copil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce este chimioterapia preventivă, tratamentul pe care îl urmează în prezent Kate Middleton
    Ce este chimioterapia preventivă, tratamentul pe care îl urmează în prezent Kate Middleton

    Săptămâna trecută, Kate Middleton, prințesa de Wales, a anunțat, într-un video, că se află la începutul unui tratament bazat pe chimioterapie preventivă, după ce...

    O femeie este însărcinată cu cel de-al cincilea copil la 41 de ani: „Lumea crede că sunt făcuți toți cu bărbați diferiți”
    O femeie este însărcinată cu cel de-al cincilea copil la 41 de ani: „Lumea crede că sunt făcuți toți cu bărbați diferiți”

    Nicola Carr are 41 de ani și este însărcinată cu al 5-lea copil. Cel mai mare copil al său are 20 de ani, iar cel mai mic 2. Femeia mărturisește că i-a fost jenă să le spună...

    Regret că am făcut al treilea copil...
    Regret că am făcut al treilea copil...

    Deși credea că al treilea copil îi va completa familia, o mamă s-a înșelat amarnic. Acum regretă decizia de a mai face un copilaș care a schimbat complet dinamica...

    Am avut o naștere traumatizantă! Am făcut cezariană la al treilea copil și am fost complet neglijată de personalul medical
    Am avut o naștere traumatizantă! Am făcut cezariană la al treilea copil și am fost complet neglijată de personalul medical

    Mama a trei fetițe povestește îndurerată cum, cea de-a treia naștere a fost puțin spus traumatică. În timpul sarcinii nu a primit tratament corespunzător pentru afecțiune...

    Dragi părinți, nu este sfârșitul lumii dacă cel mic ia păduchi! I se poate întâmpla oricui, adult sau copil, important este să știm cum tratăm problema
    Dragi părinți, nu este sfârșitul lumii dacă cel mic ia păduchi! I se poate întâmpla oricui, adult sau copil, important este să știm cum tratăm problema

    Pe cât de mici și aparent inofensive, pe atât de „temute” sunt aceste mici insecte care provoacă mâncărimi puternice și rușine purtătorilor. Până...

    Când eram copil, mama m-a învățat că a fi supraponderală este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei femei
    Când eram copil, mama m-a învățat că a fi supraponderală este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei femei

    „Nu am reușit niciodată să fiu atât de slabă precum își dorea mama mea, dar am reușit ceva mult mai important”, dezvăluie Rebecca, autoarea poveștii pe care o...

    Cel mai bun prieten al omului: câinele și-a dat seama că e însărcinată înaintea ei!
    Cel mai bun prieten al omului: câinele și-a dat seama că e însărcinată înaintea ei!

    Câinii sunt cunoscuți pentru loialitatea lor, iubirea necondiționată pe care ne-o arată în fiecare zi, dar și pentru inteligența lor care încă ne uimește. Așa se...

    O femeie credea că este constipată, dar a născut în toaletă, fără să știe că este însărcinată
    O femeie credea că este constipată, dar a născut în toaletă, fără să știe că este însărcinată

    O femeie din Georgia, SUA, care a confundat durerile de travaliu cu niște crampe abdominale, a rămas șocată când a născut în toaletă. Potrivit New York Post, aceasta s-a...

    © 2025 Qbebe