„Lasă-mă să-mi îngrop copilul și apoi îți spun când vin la muncă”. Când șefii refuză să accepte zile libere pentru angajați

„Lasă-mă să-mi îngrop copilul și apoi îți spun când vin la muncă”. Când șefii refuză să accepte zile libere pentru angajați
Bianca Geica - Redactor Senior

Ce se întâmplă atunci când șeful tău nu îți acceptă cererea de concediu sau nu îți permite să îți iei concediu medical sau acele zile speciale de concediu, în caz de nuntă, naștere copil sau deces? Pentru că da, există companii care nu concep faptul că angajații au și vieți personale, obligații și responsabilități în afara jobului.

Când șefii refuză să accepte zile libere pentru angajați

Mai multe persoane povestesc, pentru boredpanda.com, experiențele lor legate de șefii care le-au refuzat dreptul la concediu. O femeie spune inclusiv că angajatorul ei nu vrut să îi acorde nici măcar o singură zi liberă pentru a-și îngropa copilul.

  • „Câinele meu mi-a murit în brațe și l-am rugat pe șeful meu să mă lase să lipsesc în ziua respectivă. Mi-a spus să pun cățelul în congelator, să vin la birou și să termin cu prostiile”, a scris cineva.
  • „Șefului meu direct nu i s-au acordat zile libere pentru a participa la procesul celui care îi omorâse fiica. Așa că și-a dat demisia”, a mai povestit o persoană.
  • „Fiica mea a murit când avea doar 12 zile și tocmai mi se termina concediul medical pe care mi-l luasem pentru a naște. M-au sunat de la serviciu cu o zi înainte să-mi îngrop copilul ca să mă întrebe dacă pot să vin următoarea zi la birou. Le-am spus să mă lase să-mi îngrop copilul și apoi o să le spun eu când voi reveni la muncă”, a scris o mămică.
  • „Șeful meu a țipat la mine la o zi după ce mama mea murise subit. Nu eram o persoană indispensabilă în companie, eram în training încă și nici nu aveam contract de muncă, așa că se puteau lipsi de mine o zi, ca să îmi îngrop mama. Dar șeful meu a început să urle la mine și mi-a zis că nu îmi mai permite așa ceva niciodată. Adică atunci când mama mea va muri din nou? Am decis să nu mai continui trainingul în compania respectivă”, a mai scris cineva.
  • „Plănuisem o vacanță în Europa și îmi depusesem cererea de concediu cu un an înainte! Cu toate acestea, trei săptămâni înainte de plecare, mi-au anulat-o și mi-au spus că au nevoie de mine și nu pot pleca. Le-am zis să nu mă pună să aleg între ei și vacanță mea, fiindcă nu le va conveni alegerea mea. Mi-am dat demisia și am petrecut o lună în Europa”, a mai povestit altcineva.
  • „Acum mulți ani, într-o zi am cerut să merg cu o oră mai târziu la birou fiindcă trebuia să îmi duc copilul la grădiniță. Managerul meu mi-a spus atunci că nu se poate fiindcă ar pune prea multă presiune pe restul echipei. Mă întreb câtă presiune s-a pus pe echipă după ce nu m-am mai întors la birou”, a mai scris o persoană.
  • „Când bunica mea a murit și am cerut o zi liberă că să particip la înmormântarea ei, șeful meu mi-a spus să încerc să îl anunț din timp data viitoare, când se mai întâmplă asta”, a mai scris cineva.

Tu ai trecut prin vreo situație similară?

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe