Din grija pentru copilul tau

Accident la maternitatea din Ploiești! Un lift care transporta mame a căzut în gol de la etajul 5

Conducerea maternității din Ploiești se confruntă cu un caz fără precedent. Liftul ce transporta mamele către salonul bebelușilor s-a prăbușit în gol, însă nu a făcut victime.

lift maternitateUnul dintre lifturile maternității din Ploiești a căzut în gol, în timp ce transporta proaspetele mămici către salonul bebelușilor, pentru a-i alăpta. Incidentul nu s-a soldat cu victime, atât pacientele cât și liftiera se află în afara oricărui pericol. Acestea s-au ales în schimb cu o sperietură serioasă, dat fiind faptul că liftul a căzut de la etajul 5.

Cu toate acestea, directorul maternității, Călin Boieru, a catalogat episodul ca fiind unul minor. "Liftul nostru, care e cu însoţitor, a avut un incident minor. Nu s-a oprit unde trebuia. Nu au fost incidente. S-au speriat lăuzele, dar nu a fost nevoie de un transfer la alt spital. Medical, au rămas în spital, fiind lăuze", a declarat bărbatul. De asemenea, acesta a precizat că a contactat firma responsabilă de mentenanța ascensorului pentru a descoperi cauza exactă a accidentului, timp în care liftul nu va mai fi folosit.

Surse: mediafax.ro, realitatea.net, a1.ro.

VIDEO: momentul când un copil de 3 ani cade la etajul 6 și este salvat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    22 semne care te dau de gol că ești o mamă exagerat de protectoare
    22 semne care te dau de gol că ești o mamă exagerat de protectoare

    În ultimul deceniu termenul de mamă elicopter a devenit tot mai popular. Poate ești chiar tu una sau cunoști pe cineva care se încadrează în tipologie. În orice...

    Ce să nu mănânci niciodată pe stomacul gol și de ce
    Ce să nu mănânci niciodată pe stomacul gol și de ce

    Deși putem fi tentate adesea să consumăm pe stomacul gol tot felul de alimente și de băuturi, este bine să știm că ele pot fi periculoase dacă vom proceda astfel. Iată de ce,...

    10 semne care te dau de gol că ești o mamă exagerat de protectoare
    10 semne care te dau de gol că ești o mamă exagerat de protectoare

    Experții în domeniu nu au putut da până acum o definiție clară a ceea ce înseamnă să fii un părinte exagerat de protector. Au reușit însă să evidențieze...

    7 tipuri de mame pe care le intalnesti peste tot. Cu care sa te imprietenesti, pe care sa le ocolesti
    7 tipuri de mame pe care le intalnesti peste tot. Cu care sa te imprietenesti, pe care sa le ocolesti

    In clipa in care ai un bebelus, te transformi automat intr-un "magnet" pentru celelalte mamici. Indiferent unde te vei duce, in parc, la cumparaturi, la medic, vei fi inconjurata de alte...

    Primul ajutor! Ce ai de făcut când copilul suferă un accident
    Primul ajutor! Ce ai de făcut când copilul suferă un accident

    Copiii şi accidentele minore sau mai grave par a merge mână în mână, aşa că este bine ca părinţii să ştie câteva metode simple de a aplica primul ajutor....

    Adevarul gol golut despre marimea penisului
    Adevarul gol golut despre marimea penisului

    Cine spune ca marimea nu conteaza e posibil sa minta. Potrivit ultimului studiu publicat recent in Jurnalul de Medicina Sexuala, o treime dintre femeile care au orgasm vaginal afirma ca-l...

    Băiețelul meu a făcut accident vascular cerebral la numai 6 ani
    Băiețelul meu a făcut accident vascular cerebral la numai 6 ani

    Niciun părinte nu își imaginează că își poate vedea copilul în vârstă de numai 6 ani suferind un accident vascular cerebral...Dar această posibilitate există....

    © 2019 Qbebe