Ashley Hallford este femeia care în urmă cu 10 a primit diagnosticul crunt de cancer. Acum, este fericita mămică a 3 copii. În anul 2007 aceasta a descoperit o umflătură la nivelul gâtului, pe care medicii au încercat inițial să o trateze cu antibiotice. În urma unor analize detaliate s-a descoperit că era vorba despre o piatră la nivelul grandelor salivare, de forma celei de la rinichi. Intervenția de scoatere urma să aibă loc după ce Ashley avea să nască, fiind deja însărcinată cu primul său copil.
Din nefericire, spre finalul anului 2007 Ashley a primit vestea că acea umflătură, ajunsă deja la dimensiunea unei mingi de golf, putea fi o formă de cancer. La scurt timp, tânăra și-a adus bebelușul pe lume, un băiețel perfect sănătos pe nume Harley.
Proaspăta mămică a început să aibă dureri de cap și probleme cu vederea. Atunci, medicii au descoperit că are o tumoare pe creier. Mai mult decât atât, în urma unui examen RMN specialiștii au observat că această formă de cancer s-a extins la plămâni și ficat.
"În acel moment au decis să nu mai încerce să afle ce este și să înceapă să trateze. Atunci mi-au spus medicii să încep să fac fotografii, întregistrări și să țin un jurnal pentru fiul meu. Dar scrisul meu de mână devenise groaznic și nici vederea nu mă ajuta", a declarat Ashley pentru Today.com.
Deși femeia începuse ședințele de chimioterapie tumoarea era într-o continuă creștere, ajungând la stadiul 4 al cancerului. Aparent, șansele ca organismul femeii să se recupereze erau foarte mici, medicii fiind rezervați în privința supraviețuirii sale.
Și totuși, veștile bune au apărut în cele din urmă. După încă 6 luni de tratament, corpul lui Ashley a dat rezultate bune, semn că boala era în curs de vindecare. Veștile bune nu s-au oprit aici. În anul 2010, femeia a rămas însărcinată, deși tratamentul violent cu chimioterapie i-a indus menopauza. Cu toate astea, Ashley a reușit să ducă sarcina la bun sfârșit, să nască o fetiță sănătoasă și să mențină cancerul în remisie.
Doi ani mai târziu, în timpul unor analize de rutină, tânăra mămică a descoperit că este din nou însărcinată. "Nu mi se părea real. În urmă cu ceva timp medicii mi-au dat doar câteva săptămâni de trăit, dar nu mi-am pierdut speranța. Nu am renunțat și am continuat să lupt", a completat mama eroină.
Surse: today.com, redbookmag.com.
