Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Meghan Markle încalcă protocolul regal cu un gest provocator care înnebunește Social Media

Avem încă o dovadă a faptului că toate capetele încoronate ale Angliei se află mereu sub radarul criticilor. De data aceasta, este în vizor Meghan Markle, care și-a închis singură ușa de la mașină. Pentru mulți, acest gest a fost unul demn de lăudat, dar au fost și aceia pentru care este un semn de sfidare pentru protocolul regal.

Nu mai este un secret faptul că, din diferite motive, ducesa de Sussex reușește să fie subiectul principal al presei din toată lumea. A făcut asta prin prisma activității sale de actriță și iată că lucrurile nu s-au schimbat nici după căsătoria  cu prințul Harry, al șaselea succesor la tronul Marii Britanii. De această dată, Meghan a surprins printr-un gest plin de simplitate și lipsit de importanță, dar nu și atunci când ești reprezentant al familiei regale.

meghan markleAflată într-o vizită la Academia Regală de Arte din Londra, primul eveniment la care participă fără soțul său, ducesa a închis portiera mașinii după ce a salutat gazda evenimentului. Gestul simplu, dar neașteptat a stârnit în scurt timp valuri de reacții în rândul internauților. Foarte mulți dintre fani i-au lăudat spiritul liber și faptul că în ciuda poziției pe care o deține acum reușește să rămână cu "picioarele pe pământ".

Așa cum era de așteptat, și-au făcut apariția și gurile rele ce au spus că gestul este provocator, că a încălcat protocolul regal și că va aduce inevitabil concedierea responsabilului cu această acțiune din staful regal. Însuși expertul în reguli de etichetă, William Hanson a spus că este încă o dovadă a faptului că Meghan Markle face lucrurile într-un stil personal.

Surse: dailymail.co.uk, thecut.com.

Meghan Markle a pierdut o sarcină: ”Știam, în timp ce îmi țineam fiul în brațe, că îl voi pierde pe al doilea”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Gestul făcut de Meghan Markle care a născut un nou război pe internet
    Gestul făcut de Meghan Markle care a născut un nou război pe internet

    Meghan Markle, Ducesa de Sussex, soția prințului Harry, și-a făcut apariția la British Fashion Awards și a reușit, din nou, să aducă întreaga atenție a presei și a...

    Meghan Markle, din nou însărcinată? Detaliul care a dat-o de gol
    Meghan Markle, din nou însărcinată? Detaliul care a dat-o de gol

    Recent, Meghan Markle a fost surprinsă alături de acesta într-un cimitir din Los Angeles. După ce fotografiile cu ei au fost văzute, au reapărut zvonuri potrivit cărora Meghan ar...

    Meghan Markle din nou însărcinată? Fotografiile au dat-o de gol
    Meghan Markle din nou însărcinată? Fotografiile au dat-o de gol

    După ce pe reţelele de socializare au apărut mai multe fotografii recente cu Ducesa de Sussex, au început să fie lansate din ce în ce mai multe zvonuri potrivit cărora...

    Meghan Markle dezvăluie când urmează să nască
    Meghan Markle dezvăluie când urmează să nască

    Ducesa de Sussex, Meghan Markle și prințul Harry urmează să aibă primul lor copil în acest an. Dacă până acum au ținut secretă data probabilă a nașterii bebelușului...

    Meghan Markle și prințul Harry și-au concediat bona din a doua seară. Care a fost motivul
    Meghan Markle și prințul Harry și-au concediat bona din a doua seară. Care a fost motivul

    Anul trecut, Meghan Markle și Prințul Harry lansau oficial anunțul că au nevoie de o bonă pentru fiul lor Archie, iar criteriile de selecție nu erau deloc ușoare. Chiar și așa,...

    Ce mănâncă la micul dejun Meghan Markle: rețeta care l-a cucerit și pe Prințul Harry
    Ce mănâncă la micul dejun Meghan Markle: rețeta care l-a cucerit și pe Prințul Harry

    Meghan Markle este cunoscută și pentru grija deosebită pe care o are în ceea ce privește dieta adoptată. Descoperă ce adoră să mănânce nu doar la micul dejun, ci și la...

    Inspiră-te: ținutele cu care Meghan Markle a impresionat o lume întreagă în timpul sarcinii
    Inspiră-te: ținutele cu care Meghan Markle a impresionat o lume întreagă în timpul sarcinii

    Un lucru este absolut clar când vorbim despre Meghan Markle: nu duce lipsă de stil. A avea stil înseamnă, în primul rând, a fi tu cea care poartă hainele, și nu...

    © 2019 Qbebe