Nașterea mea prin cezariană a fost la fel de minunată ca și nașterea ta naturală

Nașterea mea prin cezariană a fost la fel de minunată ca și nașterea ta naturală

Corina Naftanaila

Nașterea unui copil este un moment important indiferent de modul în care micuțul și-a făcut intrarea în lume. O mămică din Statele Unite ale Americii a vorbit despre cât de minunată a fost nașterea fiicei sale, deși a fost nevoită să apeleze la o cezariană de urgență.

Toate mămicile au povești deosebite la naștere. Unele dintre ele sunt amuzante iar altele sunt emoționante, însă ceea ce au în comun este faptul că sunt unice. Sunt frumoase și dureroase în același timp, dar sunt episoade ce rămân pentru totdeauna. O mămică din Brooklyn, Amanda Russo, a împărtășit povestea nașterii fiicei sale, dorind să atragă atenția asupra faptului că și o operație de cezariană poate fi la fel de minunată ca și o naștere naturală.

nastere "Povestea de la naștere se termină cu o cezariană de urgență.

Am plănuit să nasc natural. Am mers la cursuri, am exersat împinsul dar fetița mea era orientată cu fața spre abdomen. Dacă ți s-a întâmplat asta atunci știi iadul meu, să împingi, să împingi fără niciun progres. Am intrat în travaliu la ora 11 seara iar la ora 10 a doua zi dimineața discutam despre operație.

Îmi amintesc momentul când a intrat mama mea în sala de naștere, după ce a venit la spitalul din Manhattan tocmai din New York. Avem niște dureri groaznice și mă simțeam ca o ratată. "Nu pot să o fac, mamă", spuneam plângând.

Apoi a început sentimentul de vină pentru operația de cezariană. Din fericire, a trecut repede. În timpul sarcinii, credeam că cezariana este de temut. Dar a devenit parte a poveștii mele de la naștere și sunt aici să spun că povestea mea nu este mai bună sau mai rea decât a numănui, chiar dacă discursul în jurul noțiunii de naștere spune altceva.

Pentru ca bebelușa mea să vină pe lume, a fost nevoie să fie scoasă chirurgical. Punct. Nu trebuie să existe niciun fel de judecată sau comparație. Dacă bebelușul tău a fost poziționat corect și tu ai putut să-l împingi afară, atunci foarte bine pentru tine...dar bine și pentru mine.

Poate că tu ai împins ceva afară de mărimea unui pepene prin zona inferioară, dar eu am avut burta tăiată și deschisă. În departamentul de durere a fost la fel de neplăcut ca și experiența ta. Tu ai cusături acolo jos, eu am pe abdomen.

Am văzut mamă după mamă care au născut natural, cum plecau din spital după două zile, poate chiar una, de la naștere. Eu am stat în spital timp de 4 zile. Am încercat să alăptez când nu aveam lapte (un efect secundar al operației de cezariană). Am avut nevoie de ajutor să merg la toaletă. Chiar și după ce m-am întors acasă, a trebuit să fac față durerii ca un star rock, să mă recuperez după operație în timp ce aveam grijă de un nou-născut.

Este mult de discutat în jurul operațiilor de cezariană mai blânde, care le permite părinților să vadă bebelușul născându-se și să creeze legătura mai repede. Deși eu nu am putut avea imediat copilul la piept, nu a fost lungă așteptarea. La câteva momente după ce am auzit-o plângând, asistenta a adus-o să o văd. După alte câteva clipe, se afla în brațele mele. Eu și soțul meu eram împreună și ne uitam la fiica noastră nu mult după ce s-a născut. Știu că nu multe mame care au trecut prin operație de cezariană simt la fel, dar eu nu am ratat acele prime momente.

Am avut un bebeluș, așa cum și tu ai avut. Poate am mers pe rute diferite în această cursă, dar linia de sosire ne-a condus către același premiu. Deși nu am plănuit să fac cezariană, nu am niciun regret în ceea ce privește experiența mea de la naștere. Am trecut prin asta, așa cum toate am făcut-o, iar la final eu și soțul meu ne-am întâmpinat fiica. Nu există binecuvântare mai mare.

Bătălia dintre cezarină vs. nașterea naturală sper să se termine. Nicio femeie este mai puțin femeie decât alta din cauza poveștii de la naștere. Ideea este că toate am trecut printr-o chestie importantă pentru a ne aduce bebelușii pe lume. Noi ne-am adus bebelușii pe lume. Noi am făcut asta!", a fost mesajul mamei.

Surse: mommynearest.com, theauthenticmom.com.

Articolul urmator
Cristina Cioran, adevarul despre cea de-a doua nastere prin cezariana, la 47 de ani. „Nu e ca in filme"
Cristina Cioran, adevarul despre cea de-a doua nastere prin cezariana, la 47 de ani. „Nu e ca in filme"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Soacra mea a participat la nașterea mea și a făcut poze pe toată durata nașterii. Mi-a ruinat nașterea
    Soacra mea a participat la nașterea mea și a făcut poze pe toată durata nașterii. Mi-a ruinat nașterea

    Dacă anumite femei preferă să nu fie singure în sala de nașteri și să-l aibă alături pe partenerul lor, altele se simt confortabil când sunt doar cu personalul medical....

    Nu vă mai dați cu părerea despre nașterea mea. A fost traumatizant, nu am nevoie să-mi spună cineva că poate exagerez
    Nu vă mai dați cu părerea despre nașterea mea. A fost traumatizant, nu am nevoie să-mi spună cineva că poate exagerez

    Dacă pentru anumite femei nașterea nu este o experiență foarte dificilă, pentru altele reprezintă o provocare greu de trecut. Un exemplu ce reflectă ultima situație este și cel al...

    Am fost diagnosticată cu scleroză multiplă după nașterea celui de-al cincilea copil
    Am fost diagnosticată cu scleroză multiplă după nașterea celui de-al cincilea copil

    După ce a născut cel de-al 5-lea copil, Emily a început să resimtă amețeli puternice. A presupus că acesta este un simptom al perioadei postpartum, însă starea ei s-a...

    Ce este nașterea traumatizantă și cum te recuperezi dacă ai trecut prin asta
    Ce este nașterea traumatizantă și cum te recuperezi dacă ai trecut prin asta

    Cum poate deveni momentul magic în care aduci pe lume un suflet pur pe care îl vei iubi toată viața, o traumă? Ce trebuie să faci pentru a depăși mai repede șocul prin...

    Am ratat nașterea nepoatei pentru că nu am vrut să-mi închei vacanța mai devreme și fiica mea este foarte supărată
    Am ratat nașterea nepoatei pentru că nu am vrut să-mi închei vacanța mai devreme și fiica mea este foarte supărată

    Nimeni nu se naște știind cum să fie părinte; același lucru este valabil și pentru bunici. Aceștia învață zi de zi cum să își ajute familia și să se bucure de timp...

    O mamă a fost blamată de un fotograf pentru faptul că a născut prin cezariană. „O operație nu înseamnă că ai născut”
    O mamă a fost blamată de un fotograf pentru faptul că a născut prin cezariană. „O operație nu înseamnă că ai născut”

    Dacă anumite mame nu acceptă deloc ideea de a fi fotografiate în momentele în care își aduc pe lume copiii, altele țin mult să aibă fotografii din timpul acestei...

    Tehnica nașterii asistate prin cezariană: Mămicile își pot scoate singure bebelușii din burtică, în timpul operației
    Tehnica nașterii asistate prin cezariană: Mămicile își pot scoate singure bebelușii din burtică, în timpul operației

    Fiecare naștere reprezintă un miracol, fie că vorbim de cea naturală, sau de cea prin cezariană. Cu toate acestea, femeile care nasc prin cezariană sunt mai puțin implicate în...

    Câte nașteri prin cezariană poate avea o femeie?
    Câte nașteri prin cezariană poate avea o femeie?

    Nașterea prin cezariană este o procedură chirurgicală prin care bebelușul este extras din uterul mamei prin intermediul unei incizii în abdomen și uter. Deși nașterea vaginală...

    © 2025 Qbebe