O nouă propunere legislativă depusă în Parlament încearcă să schimbe această realitate. Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu propune modificări importante privind drepturile femeilor însărcinate, astfel încât acestea să poată fi asistate și susținute de o persoană aleasă chiar de ele pe întreaga durată a travaliului și a nașterii.
Inițiatorii proiectului susțin că România se află în continuare printre ultimele state europene care nu garantează explicit dreptul femeii de a avea un însoțitor în maternitate. Noua inițiativă legislativă își propune să ofere mai multă siguranță emoțională mamelor și să schimbe modul în care sunt privite și tratate nașterile în spitalele din țară.
Este bine ca tatal sa asiste la nastere?
„Femeia însărcinată are dreptul de a fi însoțită la cerere de o persoană aleasă de aceasta pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului intra-instituțional”
Proiectul depus de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu prevede că femeia însărcinată trebuie să aibă dreptul de a fi însoțită, la cerere, de o persoană aleasă de ea pe toată durata travaliului, a nașterii și inclusiv în timpul transferului între secțiile medicale din cadrul unității sanitare. Însoțitorul poate fi soțul, partenerul, mama, sora sau orice altă persoană în care gravida are încredere și care îi poate oferi sprijin emoțional în momentele dificile ale nașterii.
Inițiatorii proiectului spun că măsura este una necesară pentru respectarea demnității și a drepturilor fundamentale ale femeilor însărcinate. Potrivit propunerii legislative, gravidele trebuie să beneficieze de respectarea intimității, vieții private și confortului psihologic pe toată perioada internării, din momentul travaliului și până la externare.
Proiectul vine să completeze Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, introducând prevederi clare referitoare la drepturile femeilor în timpul nașterii.

„În urma numeroaselor discuții pe care le-am avut cu femei din România care au trecut prin experiențe traumatizante în timpul nașterii și la finalul dezbaterii la care au participat medici și paciente, am ajuns la concluzia fermă că există nevoia unei protecții sporite a femeilor însărcinate înainte și în timpul nașterii, pentru a le fi asigurată demnitatea, intimitatea și viața privată pe toată perioada internării”, a declarat Ruxandra Cibu Deaconu.
Ce este nașterea traumatizantă și cum te recuperezi dacă ai trecut prin asta
„România se numără printre ultimele țări europene care nu garantează explicit drepturile femeilor pe perioada nașterii”
Potrivit senatoarei USR, prezența unei persoane apropiate în sala de nașteri este o practică normală în foarte multe state europene și contribuie semnificativ la starea emoțională și psihologică a mamei.
Propunerea legislativă urmărește și limitarea abuzurilor sau a deciziilor arbitrare luate în unele spitale. În prezent, multe maternități interzic complet accesul însoțitorilor, fără reguli clare sau justificări bine definite. Astfel, femeile ajung să nască singure, în condiții dificile și fără sprijin emoțional într-un moment extrem de sensibil din viața lor.
„Este timpul să eliminăm din maternități toate practicile considerate nedemne pentru femei, în secolul în care trăim. Din păcate, România se numără printre ultimele țări europene care nu garantează explicit drepturile femeilor pe perioada nașterii. Este trist, dar odată cu adoptarea acestui proiect de lege vom pune viața și demnitatea viitoarelor mame pe primul loc”, a mai spus Ruxandra Cibu Deaconu.
Experiențele traumatizante prin care trec multe femei în maternitate au stat la baza proiectului
În expunerea de motive a proiectului de lege se arată că lipsa unor reglementări clare le permite unor spitale să impună restricții totale privind prezența unui însoțitor în timpul nașterii. În plus, există încă maternități în care travaliul este organizat în saloane comune, fără intimitate, fără separatoare și fără condiții minime de confort emoțional pentru femeile aflate în durerile nașterii.

„Absența unui cadru normativ explicit generează, în practică, o situație paradoxală: unități sanitare cu profil matern pot impune, prin regulamente interne, restricții absolute privind prezența însoțitorului și pot desfășura travaliul în saloane comune, fără separare auditivă sau vizuală adecvată, fără ca aceste practici să fie supuse unui test de proporționalitate față de drepturile fundamentale ale pacientei.
Aceste completări ale Legii drepturilor pacienților sunt în măsură să crească încrederea în sistemul medical în rândul femeilor care doresc să devină mame, să contribuie la creșterea natalității în România și să reducă simțitor numărul cazurilor de nașteri care au produs traume semnificative mamelor, uneori cu efecte grave pentru toată viața”, a completat Ruxandra Cibu Deaconu.
În multe state europene, prezența tatălui în sala de nașteri este considerată ceva firesc de ani de zile. În România însă, foarte mulți tați își văd copilul pentru prima dată abia după naștere, fără să poată fi alături de partenera lor în cele mai dificile ore ale travaliului. Susținătorii proiectului spun că schimbarea legislației ar putea reprezenta un pas important spre umanizarea experienței nașterii în spitalele românești.
Propunerea legislativă depusă de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu readuce în atenție una dintre cele mai sensibile probleme din sistemul medical românesc: drepturile femeilor în timpul nașterii. Pentru multe mame, posibilitatea de a avea aproape persoana iubită în acele momente poate face diferența dintre o experiență traumatizantă și una trăită cu mai multă siguranță și sprijin emoțional.
Rămâne de văzut dacă proiectul va fi adoptat și dacă spitalele din România vor începe să se adapteze unor standarde moderne privind respectarea demnității femeilor însărcinate. Cert este că tot mai multe voci cer schimbări reale în maternități și condiții mai umane pentru mamele care aduc pe lume copii în România.
Surse foto: magnific.com. magnific.com, magnific.com
Surse articol: stirilekanald.ro, agerpres.ro, mediafax.ro