O fetiță de 14 luni a murit după ce a fost înfometată și neglijată de propria mamă, în vârstă de 26 de ani. „Era atât de mică"

O fetiță de 14 luni a murit după ce a fost înfometată și neglijată de propria mamă, în vârstă de 26 de ani. „Era atât de mică"
Mariana Voinea

O fetiță de numai 14 luni și-a găsit sfârșitul din cauza neglijenței mamei. Evangelina Thrift avea puțin peste un an atunci când echipajele de intervenție au fost chemate într-un apartament din Henderson, statul Nevada, SUA. Fetița, pe care familia o alinta Eva, nu mai respira, iar trupul său prezenta semne care aveau să transforme cazul într-o anchetă pentru omor. 

Mama fetiței, Alivia Bree Thrift, în vârstă de 26 de ani, este acum acuzată de procurori că și-a privat copilul de hrană și de îngrijirile necesare.

Aceasta a fost pusă sub acuzare pentru omor și pentru abuz, neglijență și punerea în pericol a unui copil, cu producerea unor vătămări corporale grave. Femeia s-a declarat nevinovată și rămâne în arest, fără posibilitatea eliberării pe cauțiune.

O fetiță de 3 ani a murit după ce a fost înfometată de părinții vegetarieni. Ar fi mâncat doar unt, iaurt și linte

Evangelina avea 14 luni, dar cântărea doar 4 kilograme

Pe 24 martie 2026, echipajele de urgență au ajuns în timpul nopții la apartamentul în care Alivia locuia împreună cu fiica sa. Corpul fetiței era inert, iar salvatorii au constatat că nu mai exista posibilitatea de a o resuscita. 

Ceea ce a atras imediat atenția anchetatorilor a fost greutatea extrem de mică a fetiței. Medicul legist din Clark County a declarat în fața juriului că Eva se născuse cu 2,3 kilograme, iar în cele 14 luni de viață luase în greutate doar 2 kilograme.

La momentul decesului, Evangelina cântărea aproximativ4,1 kilograme. Este o greutate întâlnită, în mod obișnuit, la un bebeluș cu vârsta între 0 și 3 luni. 

Medicul legist a stabilit drept cauză a morții înfometarea

Autopsia a schimbat radical direcția anchetei. Inițial, autoritățile analizaseră inclusiv posibilitatea unei neglijențe sau existența unei probleme medicale necunoscute de mamă. Din păcate, realitatea a fost alta. Medicul legist din Clark County a stabilit că Evangelina a murit din cauza înfometării, iar moartea a fost clasificată drept omucidere.

Corpul fetiței prezenta semne de malnutriție severă și deshidratare. Abdomenul era retras, iar inima și mai multe organe prezentau modificări asociate unei perioade îndelungate în care organismul nu primise suficientă hrană. Procurorul adjunct Brianna Lamanna a declarat că efectele înfometării prelungite erau vizibile inclusiv la nivelul organelor interne.

În fața juriului medicul legist a descris situația drept un caz evident de înfometare continuă, în care organismul copilului ajunsese să își consume propriile rezerve pentru a supraviețui.

Procurorii susțin că privarea de hrană s-ar fi desfășurat pe o perioadă îndelungată și ar fi avut loc în perioada ianuarie 2025 - martie 2026.

Apartamentul din Henderson era plin de gunoaie, iar pătuțul avea urme de vomă uscată

Condițiile în care trăia Evangelina au devenit un alt element important al anchetei. Polițiștii au descris apartamentul din Henderson ca fiind într-o stare deplorabilă. Aici erau saci de gunoi, cutii goale și sticle din plastic împrăștiate în interior. Pe unele suprafețe au fost găsite insecte.

În camera copilului, anchetatorii au găsit urme de vomă uscată pe pătuț, pe landou și pe un scaun auto aflat pe podea. Pe corpul micuței au fost observate numeroase răni și înțepături de insecte.

Medicul legist a explicat că unele dintre leziunile de pe piele erau compatibile cu arsuri chimice provocate de contactul prelungit cu urină, materii fecale, vomă sau lapte alterat.

Acest lucru este cel mai compatibil, prin localizare și aspect, cu un anumit grad de leziune chimică, fie de la stat în fecale, urină, vomă sau lapte în descompunere. Toate aceste substanțe sunt caustice și pot provoca leziuni ale pielii asemănătoare arsurilor chimice”, a explicat medicul legist în fața marelui juriu.

O fetiță de 8 ani a ajuns la greutatea de 9 kg după ce a fost înfometată de mama ei adoptivă

Mama nu a dus fetița la medic. „Este atât de mică...”

Una dintre mărturiile importante îi aparține lui Robin Yager, sora vitregă a Aliviei Thrift. Aceasta a declarat că Eva s-ar fi născut într-o cameră, fără personal medical sau alte persoane prezente, și că mama nu ar fi dus-o ulterior la controale medicale.

Robin a povestit că încercase să o convingă pe sora ei să ceară ajutor medical. Potrivit mărturiei sale, ea se temea că autoritățile i-ar putea lua fetița. În timpul uneia dintre conversații, Alivia ar fi justificat temerea prin greutatea mică și dimensiunile fetiței: „Este atât de mică”.

femeie satena cu parul lung si ochelari de vedere in sala de judecata cu bluza cu dungi

Robin i-ar fi răspuns că există copii mai mici și că acesta, în sine, nu este un motiv pentru ca o mamă să își neglijeze copilul.

Sora vitregă a mai spus că Eva regurgita frecvent după ce era hrănită și că încercase să o convingă pe Alivia să schimbe formula de lapte.

În același timp, medicul legist a precizat că nu a primit niciun certificat de naștere sau vreun alt docoment medical al copilului și, tocmai din lipsa unui istoric medical, nu putea stabili dacă existase și o afecțiune care să fi contribuit la dificultățile de alimentație sau la greutatea foarte mică.

În noaptea morții, Robin Yager a încercat să o resusciteze

În apropierea momentului decesului, discuțiile dintre cele două surori despre starea copilului deveniseră tot mai tensionate. Robin Yager a declarat că, în noaptea de 24 martie, a primit telefoane alarmante de la sora ei și a mers la apartamentul acesteia.

Aceasta a încercat să își resusciteze nepoata, însă a observat că pieptul și maxilarul copilului erau deja rigide. Când au ajuns echipele medicale, Eva nu mai putea fi salvată.

Ulterior, Robin a vorbit și despre sentimentul de neputință rămas după moartea fetiței. „Mi-aș dori să mă pot întoarce în timp și să le salvez pe amândouă și să-i ofer ei orice ajutor de care avea nevoie, dar nimic din toate acestea nu mai este posibil”, a declarat femeia în fața juraților. Ea a insistat că nu știa cât de gravă devenise starea Evei și că, dacă ar fi cunoscut situația, ar fi intervenit.

Alivia Thrift s-a declarat nevinovată. Procesul este programat pentru luna martie 2027

După primirea raportului de autopsie și audierea medicului legist, cazul a fost prezentat juriului. Alivia Bree Thrift a fost pusă sub acuzare pentru omor și abuz, neglijare sau punerea în pericol a unui copil soldată cu vătămări corporale grave.

La audierea din iulie 2026, femeia s-a declarat nevinovată. Ea a afirmat în fața judecătorului că înțelege semnificația acuzațiilor. Alivia se află în Clark County Detention Center, fără posibilitatea de a fi eliberată pe cauțiune.

Procesul este programat pentru martie 2027, iar acuzarea a indicat că nu va solicita pedeapsa cu moartea. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, Alivia Thrift beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Destinul Evangelinei a fost frânt brusc, din neglijența mamei ei. Dincolo de acuzațiile care urmează să fie judecate, datele medico-legale rămân greu de ignorat: la 14 luni, fetița cântărea 4 kilograme, iar organismul ei prezenta consecințele unei malnutriții severe și prelungite.

Pentru familia copilului, întrebările despre ceea ce ar fi putut fi observat sau făcut mai devreme vor rămâne, în timp ce instanța urmează să stabilească răspunderea penală pentru moartea Evei.

Surse foto: facebook.comfacebook.comfacebook.com

Surse articol: cafemom.comreviewjournal.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe