O gravidă rămasă fără job și casă în Italia nu are bani să se întoarcă in România: „Am sunat la Ambasadă, niciun ajutor”

O gravidă rămasă fără job și casă în Italia nu are bani să se întoarcă in România: „Am sunat la Ambasadă, niciun ajutor”
Bianca Petcu - Redactor Senior

Situația actuală scoate la iveală o mulțime de cazuri nefericite, mult mai puțin norocoase față de noi, cei care avem un acoperiș deasupra capului și ne permitem să stăm acasă, cât de cât liniștiți, alături de cei dragi.

Zilele acestea a circulat pe Facebook un video realizat de o viitoare mămică, aflată tocmai în Italia, într-o situație neagră: a rămas fără muncă și fără locuință și nu există nicio posibilitate ca femeia să poată reveni în țară. Înregistrarea tulburătoare o înfățișează pe femeie, gravidă în 3 luni, plângând și implorând ajutorul oamenilor. Femeia declară că a încercat să contacteze nenumărate autorități, pentru un sfat, însă a fost tratată cu superficialitate:

„Salut, oameni buni! Sunt gravidă în trei luni și jumătate. Am rămas aici. Am fost la aeroport să pot să-mi iau bilet, nimeni nu mă ajută. Am sunat la Ambasadă, niciun ajutor. Am sunat la Minister, a fost singurul care mi-a dat un sfat. Am ajuns în stradă, nu mai am loc de muncă, nu mai am unde să stau. Sunt în fața blocului și nu știu pe unde să o iau. Am întrebat de bilete de avion și polițiștii de acolo au spus că vor să-mi dea amendă. Nu am doctor, nu am nimic. Nu știu ce să fac. Vreau doar să ajung acasă. Nu mai am bani de mâncare, nu mai am nimic. Am sunat la Ambasadă, mă tratează ca pe un câine. Am familia disperată acasă”, povestește femeia în videoclipul realizat pe Facebook.

Surse: a1.ro, facebook.com

Surse foto: captură video

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe