O mamă a fost arestată după ce și-a lăsat copiii în mașină, pe caniculă, în timp ce a mers la cumpărături

O mamă a fost arestată după ce și-a lăsat copiii în mașină, pe caniculă, în timp ce a mers la cumpărături

Bianca Geica - Redactor Senior

Autoritățile avertizează: nu lăsați copiii singuri în mașină, mai ales în zilele caniculare, fiindcă se pot produce tragedii. În soare, autoturismele se încing foarte repede, iar cei mici sunt cei mai vulnerabili, întrucât temperatura lor corporală crește de trei până la cinci ori mai repede decât la un adult.

Din păcate, nu sunt puțini părinții care nu iau în seamă astfel de avertismente și se gândesc că nu se întâmplă nimic dacă își lasă copiii în mașină câteva minute, cât se duc să facă rapid niște cumpărături. O mamă din California, de exemplu, a fost arestată după ce și-a lăsat copiii singuri în mașină, pe caniculă, în parcarea unui supermarket.

Și-a lăsat copiii încuiați în mașină, pe caniculă, în timp ce a mers la cumpărături

O femeie în vârstă de 37 de ani din California s-a gândit că nu este nimic în neregulă dacă își lasă copiii încuiați în mașină, preț de câteva minute, pentru a merge la cumpărături. Numai că afară erau aproape 40 de grade Celsius, iar copiii nu erau suficient de mari încât să știe sau să poată debloca ușile sau să deschidă geamurile în cazul în care li s-ar fi făcut prea cald. Cei mici aveau 3 ani, respectiv o lună.

copil care tine mana pe geamul unei masini

Cei doi copii au stat minute bune în mașina parcată sub soarele torid, până când mai mulți clienți și angajați ai supermarketului au chemat poliția. Oamenii spun că deși în autoturism era pornit aerul condiționat, nu reușea să facă față, iar micuții deja deveniseră agitați din cauza căldurii.

Citește și: Și-a uitat bebelușul în mașină, la 37 de grade. Replica șocantă a mamei, când a prins-o poliția

Unul dintre ei, respectiv copilul de 3 ani, chiar a reușit, la un moment dat, să iasă din mașină. Băiatul se plimba prin parcare, plângea și își căuta mama. Aceasta a ieșit din supermarket nervoasă și a început să țipe la copil și să-l lovească. „L-a înjurat de față cu toată lumea", a declarat un angajat al supermarketului, pentru presa locală. „A țipat atât de tare la el încât a atras atenția tuturor. L-a lovit, l-a tras de par, l-a scuturat foarte tare și apoi a început să îl lovească. Îl plesnea, pur și simplu, cu palmele peste corp”, mai spune acesta.

Când și-a dat seama că a atras atenția celor din jur, mama celor doi copii s-a urcat în mașină și a vrut să plece. Mai mulți clienți și angajați supermarketului au încercat să o oprească până la sosirea poliției, însă nu au reușit. În cele din urmă, însă, autoritățile au reușit să dea de urma femeii cu pricina și au arestat-o pentru rele tratamente aplicate minorilor. Cei doi copii au rămas, momentan, în grija autorităților.

Citește și: Siguranța în mașină – landou, scoică, scaun, înălțător – când, de ce și cum

  • Surse: cafemom.com, kmph.com
  • Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
O mamă riscă închisoarea după ce și-a lăsat fiica adolescentă să aibă grijă de copiii mai mici
O mamă riscă închisoarea după ce și-a lăsat fiica adolescentă să aibă grijă de copiii mai mici

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O femeie care dădea sfaturi de parenting pe internet a fost arestată pentru că și-a neglijat copiii
    O femeie care dădea sfaturi de parenting pe internet a fost arestată pentru că și-a neglijat copiii

    Ruby Franke avea peste 2 milioane de abonați pe canalul său de YouTube (pe care acum l-a șters). Acolo oferea sfaturi de parenting și oferea detalii despre viața sa de familie. Cu toate...

    O fetiță a fost pe punctul să-și piardă viața după un mic incident cu căruțul de cumpărături. Cât de periculos este să plimbi copilul în căruțul de la supermarket?
    O fetiță a fost pe punctul să-și piardă viața după un mic incident cu căruțul de cumpărături. Cât de periculos este să plimbi copilul în căruțul de la supermarket?

    O mămică din Australia avertizează părinții care își pun copiii mici în căruțurile de cumpărături, după ce fetița ei s-a lovit la cap din cauza unui căruț care s-a...

    „Nu am știut nimic de copiii mei timp de o lună”. Momentul în care o mamă s-a reunit cu copiii ei care au fost trimiși în plasament de urgență
    „Nu am știut nimic de copiii mei timp de o lună”. Momentul în care o mamă s-a reunit cu copiii ei care au fost trimiși în plasament de urgență

    Să fii nevoită să te desparți brusc de copiii tăi fiind acuzată pe nedrept de anumite fapte este una dintre cele mai grele lovituri cu care se poate confrunta o mamă. Printr-o...

    O mamă a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide după moartea fostului soț: „O să trăiesc pentru copiii mei”
    O mamă a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide după moartea fostului soț: „O să trăiesc pentru copiii mei”

    Sindromul persoanei rigide este o boală cronică extrem de rară (aproximativ un caz la un milion de oameni) și se manifestă prin - așa cum îi spune și numele - rigiditatea la...

    Am vrut cu disperare să fiu mamă dar totul a fost un dezastru. Nimic nu a mers așa cum plănuiam
    Am vrut cu disperare să fiu mamă dar totul a fost un dezastru. Nimic nu a mers așa cum plănuiam

    Așteptările nu corespund întotdeauna cu realitatea. Aș spune chiar aproape niciodată. Această femeie din SUA, pe nume Alexis, a așteptat cu sufletul la gură să devină mamă...

    Am fost bulimică, am devenit mamă tânără și m-am lăsat de școală. Totul a căpătat sens când am primit diagnosticul de ADHD la 50 de ani
    Am fost bulimică, am devenit mamă tânără și m-am lăsat de școală. Totul a căpătat sens când am primit diagnosticul de ADHD la 50 de ani

    „Mulți oameni cred că ADHD-ul se manifestă foarte mult în exterior, însă de cele mai multe ori, se manifestă în interior”.

    Aveam 11 ani când mama mea m-a dat afară din casă după ce iubitul ei m-a lăsat gravidă
    Aveam 11 ani când mama mea m-a dat afară din casă după ce iubitul ei m-a lăsat gravidă

    Nu știu ce a fost mai greu pentru mine, faptul că propria mea mamă m-a dat afară din casă, faptul că am fost violată de iubitul ei sau faptul că m-am trezit singură, gravidă, pe...

    O fetiță de 5 ani a murit după ce s-a înecat în timp ce mânca. „A fost cel mai ciudat și ultimul „mami” auzit de la ea”
    O fetiță de 5 ani a murit după ce s-a înecat în timp ce mânca. „A fost cel mai ciudat și ultimul „mami” auzit de la ea”

    Pierderea unui copil contravine cursului natural pe care ne așteptăm să îl urmeze viața și este, de departe, una dintre cele mai dureroase experiențe prin care poate trece un...

    © 2024 Qbebe