O adolescentă s-a sinucis, după ce a rămas însărcinată

O adolescentă s-a sinucis, după ce a rămas însărcinată

Brigitta Szebenyi - Redactor

O tânără din Iași a decis să își pună capăt zilelor, după ce a aflat că este însărcinată!

Ana Maria, o elevă de 16 ani din Iași, a decis să își curme viață, spanzurandu-se de copacul din curtea casei, după ce a aflat că este însărcinată. Totul s-a petrecut după un schimb dur de replici între ea și mama ei, cu care locuia într-o casă închiriată din Șcheia. Conform spuselor celor apropiați, familia nu avea o stare materială bună, tatăl biologic le părăsise cu mult timp înainte și concubinul mamei sale nu le susținea financiar.

Se pare că mama nu ar fi fost de acord să mai crească un copil în sânul familiei, care avea deja probleme financiare, iar această ceartă ar fi determinat-o pe față să recurgă la gestul fatal.

„Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la numărul unic de urgențe 112 cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a fost găsită spânzurată în curtea unei locuințe din comuna Alexandru Ioan Cuza. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului„, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași

Sursa: www.cancan.ro

Articolul urmator
18 fete au rămas însărcinate în același an, la un liceu de peste hotare. Detalii tulburătoare au ieșit la iveală după 9 ani de la scandal
18 fete au rămas însărcinate în același an, la un liceu de peste hotare. Detalii tulburătoare au ieșit la iveală după 9 ani de la scandal

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am rămas însărcinată din greșeală după patru luni de relație, dar am rămas uniți. Suntem împreună de mai bine de 10 ani
    Am rămas însărcinată din greșeală după patru luni de relație, dar am rămas uniți. Suntem împreună de mai bine de 10 ani

    Cine spune că într-o relație, totul trebuie plănuit ca să meargă bine? Această femeie a rămas însărcinată din greșeală, după doar 4 luni de relație. Cu toate...

    Sunt adolescentă. Și sunt însărcinată. Iată ce sfaturi nesolicitate și greșite am primit până acum
    Sunt adolescentă. Și sunt însărcinată. Iată ce sfaturi nesolicitate și greșite am primit până acum

    O adolescentă însărcinată a împărtășit, pe Reddit, câteva sfaturi nesolicitate pe care le-a primit de când a anunțat că va deveni mamă. Ea povestește că...

    M-am simțit vinovată când am rămas însărcinată cu gemeni la scurt timp după moartea copilului
    M-am simțit vinovată când am rămas însărcinată cu gemeni la scurt timp după moartea copilului

    Să îți pierzi copilul este cea mai dură experiență cu care se confruntă un părinte. Ulterior, dacă îți dorești să îți mărești iar familia, poți avea...

    O mămică a rămas însărcinată la numai șase săptămâni după ce a născut. "Oamenii mă judecă, dar eu mă simt binecuvântată”
    O mămică a rămas însărcinată la numai șase săptămâni după ce a născut. "Oamenii mă judecă, dar eu mă simt binecuvântată”

    Din dorința de a învinge în fața diagnosticului crunt pus de medici, acela de infertilitate, o femeie a rămas însărcinată și a adus pe lume un băiețel perfect...

    Părinții dau în judecată școala după ce copilul lor de 8 ani s-a sinucis din cauza bullying-ului
    Părinții dau în judecată școala după ce copilul lor de 8 ani s-a sinucis din cauza bullying-ului

    Bullying-ul naște tragedii și nu este pentru prima oară când un copil își ia viața din cauza abuzurilor repetate suferite la școală, din partea colegilor. Un băiețel de...

    6 lucruri care m-au luat prin surprindere după ce mama mea s-a sinucis
    6 lucruri care m-au luat prin surprindere după ce mama mea s-a sinucis

    Astăzi se împlinesc 14 ani de când mama mea s-a sinucis. Chiar și acum, în timp ce scriu acest text, mi se pare ireal ce s-a întâmplat. Îmi amintesc și...

    Nu mi-am dorit să am copii, dar am rămas însărcinată din greșeală la 17 ani. Fiica mea este lumina vieții mele
    Nu mi-am dorit să am copii, dar am rămas însărcinată din greșeală la 17 ani. Fiica mea este lumina vieții mele

    Anumite persoane visează dintotdeauna să devină mame. Pentru altele însă, a avea copii nu reprezintă unul dintre scopurile vieții. Așa gândea acum câțiva ani și o...

    Am rămas însărcinată în același timp cu fiica mea și mi-am alăptat nepotul
    Am rămas însărcinată în același timp cu fiica mea și mi-am alăptat nepotul

    Să descoperi că fiica ta adolescentă este însărcinată reprezintă un șoc, chiar dacă tu însăți ești o mamă foarte tânără. Într-o asemenea situație s-a...

    © 2024 Qbebe