Viața bate filmul, din nou! O femeie din Focșani a născut în plină stradă. Da, pare un scenariu demn de filmele de la Hollywood, însă de fapt este încă un semn al lipsei de umanitate a oamenilor. Femeia în vârstă de 33 de ani și-a adus copilul pe lume lângă o stație de taxi, după ce un taximetrist a refuzat să o ducă la spital.
Deși aflată la a treia sarcină, mămica a fost luată prin surprindere de contracțiile tot mai puternice. Aceasta a cerut ajutorul unui șofer de taxi pentru a ajunge cât mai repede la spital, însă a fost refuzată. Femeia a născut la scurt timp o fetiță, chiar pe spațiul verde de lângă stația de taxi. Apelul la 112 a fost efectuat de către un trecător ce a observat că este ceva în neregulă cu mama.
Când echipajul de la SAJ Vrancea a sosit la adresa menționată, a descoperit mama și bebelușa proaspăt născută. Medicii au tăiat cordonul ombilical și le-au transportat pe cele două de urgență la spital. Conform reprezentanților unității medicale din Focșani, fetița a cântărit 2700 de grame și este perfect sănătoasă. Atât ea, cât și mama sa se află în afara oricărui pericol.
Surse: digi24.ro, mediafax.ro.