O femeie a născut pe trotuar, în fața spitalului din Urziceni

O femeie a născut pe trotuar, în fața spitalului din Urziceni
Andreea Guica - Redactor

O femeie în vârstă de 24 de ani a născut pe trotuarul din fața spitalului din Urziceni. Nașterea a avut loc luni dimineață, pe 31 iulie și a fost asistată de medicii de pe ambulanță. Pacienta s-a prezentat la secția de urgențe în travaliu fiind, dar a fost refuzată și ar fi urmat să fie transferată la spitalul cel mai apropiat, din Slobozia. Nu a mai rezistat și a născut în fața spitalului. Ea și fetița ei sunt bine, sănătoase, însă întâmplarea a revoltat pe toată lumea.

Săptămâna începe cu o nouă viață! În această dimineață în jurul orei 6.00, echipajul 97 al SAJ Ialomița, substația Urziceni a asistat la naștere o tânără de 24 ani, mama celei de a treia fetițe perfect sănătoasă! Felicitări mamei, felicitări colegei mele Gabriela Dobra pentur profesionalism și implicare!

Aș atribui o mare bilă neagră pentru spitalul municipiului Urziceni pentru dezinteres total și nepăsare, pacienta prezentându-se la aproximativ 15 minute înainte la CPU, în travaliu, fiind refuzată, motivându-se că vor chema ambulanța. Un caz de happy-end, dar nu toate se pot încheia așa”, a precizat Marian Iordache, ambulanțierul care a asistat mămica la naștere, pe pagina sa de Facebook.

Directoarea spitalului, Daniela Elena Ianuș, a fost contactată de Libertatea și a explicat ce s-a întâmplat, dar și faptul că a deschis o anchetă.

„Pacienta a fost primită în spital, s-a apelat la ambulanță din spital, noi suntem spital municipal, nu avem linie de gardă de ginecologie, asistenta a înregistrat-o, a sunat la ambulanță și a insistat să vină o ambulanță de urgență, s-o trimită la Slobozia, cel mai apropiat spital

I s-a spus să aștepte că vine ambulanța, iar asistenta tocmai urma să anunțe medicul. Nu ginecolog, ci chirurg. Spitalul nostru nu are linie de gardă de ginecologie. Pacienta a ieșit pe picioarele ei din CPU și între timp a venit ambulanța. Nu știu de ce nu au luat-o și pus-o în ambulanță… a instigat să se filmeze…

Apelul la ambulanță a fost să se trimită o ambulanță de urgență, înseamnă că ei au întârziat 15 minute, fiind în curtea spitalului. Noi am inițiat o anchetă internă, am discutat cu asistenta care era în CPU, care a înregistrat-o pe tânără, să verificăm și înregistrările video”, a declarat aceasta, potrivit sursei citate.

Tigeliu Păun, directorul medical al serviciului de ambulanță susține că ajutoarele au ajuns în 4 minute de la apelul inițial, dar „femeia deja născuse. Au ajutat-o, au urcat-o în ambulanță și au dus-o la spitalul din Slobozia”, spune acesta. Mai departe, spune că aceste lucruri se întâmplă din cauza lipsei de personal. 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că e la curent cu întâmplarea și că urmează să facă o investigație mai amănunțită și să ia măsurile pe care le consideră de rigoare.

„Este inacceptabil că la Spitalul Municipal din Urziceni, aflat în subordinea Primăriei din oraş, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate deosebită, deoarece o femeie gravidă nu a fost asistată şi supravegheată de personalul spitalului şi a născut în spaţiul exterior Compartimentului de Primiri Urgenţe”, a declarat Rafila. 

Surse foto: Facebook

Surse articol: libertatea.ro realitatea.net ziare.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa
    © 2026 Qbebe