ECONOMIDA

O mamă a fost arestată pentru că și-a pedepsit fiica confiscându-i telefonul

O mamă din statul american Michigan a fost arestată și dusă la închisoare după ce și-a pedepsit fiica și i-a confiscat telefonul.

Jodie May, din orașul Grandville (SUA) a decis, în ziua de 6 aprilie a acestui an, să o sancționeze pe fiica sa (în vârstă de 15 ani), întrucât aceasta avea probleme la școală. În acest scop,  i-a confiscat telefonul.

În data de 12 mai, cu o zi înainte de „Ziua Mamei", la casa lui Jodie May (care este cadru didactic) au sosit politiști și procurori, spunându-i că este arestată pentru că a furat telefonul fetei sale. În timpul în care femeia a primit această veste, ea își alăpta cea de-a doua fiică, în vârstă de 1 lună.

Jodie May povestește că autoritățile nu au ținut cont de faptul că o mamă nu ar trebui despărțită de copilul ei și că au reținut-o imediat. A fost însă eliberată după 2 ore, pentru o cauțiune de 200 de dolari. Ulterior a aflat că fostul ei soț, care-i dăruise telefonul drept cadou de Crăciun fiicei lor, a lansat acuzația potrivit căreia acesta a fost furat de către Jodie. În urma acestei acuzații, procurorii au decis ca femeia să primească o pedeapsă de 93 de zile de închisoare.

Procesul ei a început luna trecută, dar între timp procurorii au aflat o nouă versiune a „poveștii" celui ce o acuzase de furt. Ca urmare a ultimelor date avute la dispoziție, s-a ajuns la concluzia că telefonul îi aparținea fiicei lui Jodie May și nu fostului soț. De asemenea, s-a luat în calcul faptul că May este mama a doi copii minori și în consecință acuzațiile aduse la adresa ei au fost retrase.

Discuțiile care au urmat s-au concentrat asupra ideii că procurorilor nu li s-a adus de la început la cunoștință faptul că Jodie May a fost cea care a confiscat telefonul fiicei sale și că acest lucru nu a fost menționat în primul raport, înainte de arestare.
După ce a scăpat de acuzații, mama continuă să se întrebe cum de a fost arestată, insistând asupra ideii că a procedat ca orice părinte ce dorește să-și disciplineze copilul.

Surse:
www.abc13.com, www.dcclothesline.com, www.fox2detroit.com, www.ktnv.com

Surse poze:
www.youtube.com

O fetiță de 9 ani s-a spânzurat pentru că mama ei i-a interzis să mai folosească telefonul mobil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Draga mea fiică, faptul că am devenit mama ta m-a schimbat pentru totdeauna
    Draga mea fiică, faptul că am devenit mama ta m-a schimbat pentru totdeauna

    Un copil te va schimba cu siguranță, însă te va schimba în cele mai frumoase moduri cu putință. Cum erai înainte de a da naștere? Cum te-a schimbat fiica ta?

    Cât de frumoasă este fiica Andreei Marin! La 12 ani, Violeta este aproape cât mama ei de înaltă
    Cât de frumoasă este fiica Andreei Marin! La 12 ani, Violeta este aproape cât mama ei de înaltă

    Prezentă la o gală caritabilă, Andreea Marin a postat pe contul ei de facebook două fotografii alături de fiica ei, Violeta, un gest pe care aceasta îl face foarte rar. Violeta...

    Cine a fost Sfânta Ana, mama Fecioarei Maria? Povestea misterioasă a celei care a fost bunica lui Iisus
    Cine a fost Sfânta Ana, mama Fecioarei Maria? Povestea misterioasă a celei care a fost bunica lui Iisus

    Figura Sfintei Ana a fost dintotdeauna învăluită în mister, în jurul ei circulând numeroase legende. Pacurgând cu atenție articolul de mai jos vei afla...

    Modă în familie! 6 ținute asortate mamă-fiică de care te vei îndrăgosti
    Modă în familie! 6 ținute asortate mamă-fiică de care te vei îndrăgosti

    De câte ori nu ți s-a întâmplat, copilă fiind, să-ți îmbraci păpușile cu articole asemănătoare cu hăinuțele tale? Ce frumoase erau jocurile de rol în...

    Boala gravă care se poate declanșa dacă folosești telefonul când stai pe toaletă
    Boala gravă care se poate declanșa dacă folosești telefonul când stai pe toaletă

    Medicii atrag atenția asupra următorului fapt: persoanele care își petrec mult timp cu telefonul când utilizează toaleta sunt mai expuse riscului de a se confrunta cu...

    Legătura dintre mamă și fiică este mai puternică decât oricare alta. Uite cum dovedește știința asta
    Legătura dintre mamă și fiică este mai puternică decât oricare alta. Uite cum dovedește știința asta

    Un studiu de acum 4 ani a ajuns la concluzia că legătura dintre mamă și fiică este mai strânsă decât alte legături, în condițiile în care influențează...

    M-am dus pentru un control ginecologic postnatal și am ajuns să fiu arestată
    M-am dus pentru un control ginecologic postnatal și am ajuns să fiu arestată

    Cine ar fi crezut că un simplu consult postpartum se va încheia cu un apel la poliție? Ei bine, nici Jessica Porten, o mamă din California, nu se aștepta să fie eroina principală...

    © 2019 Qbebe