Din grija pentru copilul tau

O mama este arestată după ce și-a abandonat copilul în intersecție pentru că a vărsat mâncare în mașină

Meseria de părinte nu este chiar la îndemâna oricui. Responsabilitatea educării unui copil este vitală pentru adultul care va ajunge. Însă, de multe ori chiar ei, adulții, nu aleg cea mai bună cale. Așa s-a întâmplat și cu o mamă din Houston care a ales să dea o lecție dură copilului ei de 10 ani.

Kesa Brown a fost arestată duminică pentru că a și-a împins băiețelul de 10 ani afară din mașină din cauza faptului că a vărsat mâncare. Aceasta l-a abandonat în mijlocul unei intersecții aglomerate din Houston, SUA, în condiții de caniculă extremă.   

 Băiețelul a fost găsit într-o benzinărie din apropierea intersecției și a declarat autorităților că mama lui l-a dat afară din mașină pentru că a vărsat mâncare în interiorul acesteia. Protecția Copilului a intervenit iar acesta a fost dat în grija unui tutore.

Mama a fost arestată iar cauțiunea ei a fost stabilită la 15 mii de dolari, aceasta fiind deja eliberată pe cauțiune în urma unui incident asemănător ce l-a implicat pe băiat. Kesa Brown a declarat că nu a anunțat poliția că fiul ei s-a pierdut pentru că permisul ei de conducere era expirat.  

 

 

Surse: NY Daily News, ABCNews,  Daily Mail

 

Îngerii sunt printre noi: un bebeluș născut fără ochi și abandonat de mamă, luat în grijă de o asistentă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce este și de ce trebuie să folosești lanolina după ce ai devenit mamă
    Ce este și de ce trebuie să folosești lanolina după ce ai devenit mamă

    Printre produsele care îți pot fi de mare ajutor odată ce devii mamă se află și cele pe bază de lanolină. Din articolul de mai jos vei afla de ce sunt benefice acestea și cum...

    M-am dus pentru un control ginecologic postnatal și am ajuns să fiu arestată
    M-am dus pentru un control ginecologic postnatal și am ajuns să fiu arestată

    Cine ar fi crezut că un simplu consult postpartum se va încheia cu un apel la poliție? Ei bine, nici Jessica Porten, o mamă din California, nu se aștepta să fie eroina principală...

    Mancare sanatoasa: 5 idei de gustari sub 100 de calorii
    Mancare sanatoasa: 5 idei de gustari sub 100 de calorii

    Mancarea sanatoasa este importanta pentru a-ti duce la bun sfarsit sarcinile si pentru a avea o forma fizica si psihica de zile mari. Iata cateva idei pentru a avea tot timpul la indemana o...

    De ce nu îmi forțez copilul să mănânce mâncare gătită
    De ce nu îmi forțez copilul să mănânce mâncare gătită

    Nu-i așa, dragă mami, că ai deschis acest articol pentru că s-a întâmplat de multe ori să ai sesiuni interminabile de negociere cu cel mic, pentru că nu vrea să își...

    6 sfaturi daca ai un copil mofturos la mancare
    6 sfaturi daca ai un copil mofturos la mancare

    Copilul tau mananca de toate fara probleme sau, dimpotriva, este genul mofturos? Daca ai un copil care face mofturi la mancare, nu esti singura. Specialistii afirma ca aproximativ 49% dintre...

    Mâncare de ciuperci de post
    Mâncare de ciuperci de post

    În perioadele de post, ciupercile sunt o sursă esențială de proteine. Profită de ele și prepară o mâncărică gustoasă și ușor de preparat. Dacă vrei, poți să o...

    Uita de foame: 13 alimente care taie pofta de mancare
    Uita de foame: 13 alimente care taie pofta de mancare

    E greu la dieta - mereu ti-e pofta de cate ceva si-ti vine sa te urci pe pereti, pentru ca ai taiat portiile la jumatate si simti ca o sa-ti fie foame pe viata. Nu si daca faci alegeri...

    © 2019 Qbebe