O mămică a devenit propria sa asistentă medicală în timpul nașterii

Corina Naftanaila

Cei 11 ani de experinţă ca asistentă la naşteri i-au fost de folos unei mămici din Tennessee. Aceasta a fost nevoită să-şi nască fetiţa acasă, doar cu ajutorul cunoştinţelor sale şi sub supravegherea fiului ei de 3 ani.

Megan Whaley (36 de ani) din Oliver Springs, Tennessee este asistentă la naşteri. Sarcina ei este să le ofere mămicilor tot sprijinul de care au nevoie în timpul travaliului, pentru a-şi naşte bebeluşii în siguranţă.

Cunoştinţele şi experienţa ei au fost din nou necesare, însă de această dată pacienta a fost chiar ea. Aceasta şi-a adus pe lume fetiţa pe podeaua din baie, în timp ce băieţelul ei de 3 ani se uita la televizor în camera alăturată.

Contracţiile deveneau din ce în ce mai puternice şi mai frecvente, încât nu mai putea vorbi şi merge. Atunci a realizat că urmează să nască acasă şi a început să pregătească podeau din baie pentru naştere.

mama si copil

"Principala regulă era să nu cadă bebeluşul, asta am învăţat la training. Era singurul gând din capul meu în momentele acelea. Îmi spuneam mie că trebuie să nasc acest copil, aşa că am început să împing şi să încerc în acelaşi timp să îl ţin.

Încă nu îmi vine să cred că am născut-o singură pe Emery. Am intrat în modul asistentă şi am ştiut imediat ce trebuie să fac. Multe lucruri ar fi putut merge prost, însă totul a fost lin", a declarat Megan pentru Today.com.

Băieţelul ei, Deegan a venit pe tot parcursul travaliului la mama lui şi i-a adus băuturi răcoritoare. Când a mers încă o dată să o roage pe Megan să se uite împreună la televizor, micuţul de 3 ani a avut parte de o surpriză de proporţii. Mămica lui ţinea în braţe o bebeluşă înfăşurată în prosoape. "Este chiar un bebeluş? Ce s-a întâmplat?", au fost singurele lui cuvinte la vederea micului omuleţ.

"Mi-am dat seama că nu era Deegan cel care plânge în telefon când m-a sunat Megan. Respectul pentru soţia mea s-a ridicat la un cu totul alt nivel după ceea ce a reuşit să facă. Nu mai suntem în anul 1860, când mamele năşteau acasă, iar dacă o făceau nu se descurcau atât de bine. Este o femeie incredibilă şi sunt foarte mândru de ea", a declarat proaspătul tătic, David Whaley.

Surse: today.com, dailymail.co.uk.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă asistentă medicală și-a învățat copilul de 4 ani să sune la salvare, iar asta i-a salvat viața a doua zi
    O mamă asistentă medicală și-a învățat copilul de 4 ani să sune la salvare, iar asta i-a salvat viața a doua zi

    Printre abilitățile de care un copil are nevoie se regăsește și aceasta: să știe cum să reacționeze în situații de criză. În acest scop, este necesar să îl...

    A născut! Vedeta a devenit mămică pentru a cincea oară!
    A născut! Vedeta a devenit mămică pentru a cincea oară!

    Nimic nu se compară cu bucuria de a deveni mămică, iar Hilaria Baldwin a experimentat din plin acest sentiment de-a lungul anilor. Vedeta și soțul ei, celebrul actor Alec Baldwin, au...

    A născut! Actriţa a devenit mămică pentru a doua oară!
    A născut! Actriţa a devenit mămică pentru a doua oară!

    Leighton Meester, actriţă, model şi cântăreaţă americană, a născut recent cel de-al copil. Află mai multe despre ea!

    Beatrice Olaru, câștigătoarea sezonului 2 al competiției Exatlon, a devenit mămică! Vezi prima poză cu bebelușul
    Beatrice Olaru, câștigătoarea sezonului 2 al competiției Exatlon, a devenit mămică! Vezi prima poză cu bebelușul

    Încă o mămică în showbiz! Beatrice Olaru, câștigătoarea sezonului doi al competiției „Exatlon”, a născut săptămâna trecută un bebeluș perfect...

    Tot ce trebuie să știi despre ruptura de perineu în timpul nașterii
    Tot ce trebuie să știi despre ruptura de perineu în timpul nașterii

    Nașterea, în sine, reprezintă o întreagă cascadă de evenimente care au loc începând cu momentul concepției. Indiferent de cât de mult te pregătești...

    Beneficiile nașterii naturale pentru imunitate și cum influențează tipul nașterii imunitatea copilului pe parcursul vieții
    Beneficiile nașterii naturale pentru imunitate și cum influențează tipul nașterii imunitatea copilului pe parcursul vieții

    Imunitatea se referă la capacitatea organismului de a se proteja în fața agenților patogeni (bacterii, virusuri, paraziți, toxine). Ne naștem cu ea, dar evoluția ei este...

    Copilul-minune: La numai 9 ani și-a asistat mama în travaliu și a adus pe lume propria surioară! Fotografiile care au cucerit planeta
    Copilul-minune: La numai 9 ani și-a asistat mama în travaliu și a adus pe lume propria surioară! Fotografiile care au cucerit planeta

    Puține lucruri mai reușesc să ne emoționeze în aceste vremuri destul de dificile. Unul dintre ele este această fotografie cu un băiețel care își asistă mama în...

    7 moduri prin care propria ta copilărie îți afectează stilul de parenting
    7 moduri prin care propria ta copilărie îți afectează stilul de parenting

    Cel mai mare efect pe care îl are copilăria asupra vieții tale de adult reiese atunci când devii la rândul tău părinte. Unul dintre factorii predictivi ai modului...

    © 2022 Qbebe