Olimpic și admis la Politehnica din Paris, Tudor nu are bani să urmeze studiile. Tatăl lui a vândut animalele și tractorul din gospodărie
Un tânăr din Gorj are nevoie de sprijin pentru a studia la Paris! Tudor Păișanu, fost olimpic la matematică, a aflat de curând că a fost admis la o prestigioasă facultate din Paris. Taxa lunară de studii este de 1.000 de euro, iar cazarea în cămin costă încă pe atât. Părinții adolescentului spun că nu pot face față unor asemenea cheltuieli.
Olimpic și admis la Politehnica din Paris, Tudor nu are bani să urmeze studiile
Tudor Păișanu a fost olimpic internațional la matematică și a obținut aurul la aproape toate competițiile la care a participat. Recent a aflat că a fost admis la Politehnica din Paris, acolo unde va putea studia matematica de înalt nivel. Din păcate, sunt șanse mari ca acesta să nu își poată urma visul. Părinții săi ar trebui să scoată lunar din buzunare 1.000 de euro (taxă de studii) și încâ pe atât pentru cazare, bani pe care aceștia nu îi au. Și-au vândut vitele din gospodărie și utilajele agricole, dar tot nu pot face față cheltuielilor decât pentru câteva luni.

„Din păcate, familia mea are o situație materială destul de precară și o să fie nevoie de ajutor pentru a susține facultatea. E vorba de 13.000 de euro pe an pentru living și alte 12.000 pentru școlarizare”, spune studentul într-un reportaj realizat de stirileprotv.ro.
Ca să îl ajute, părinții au scos la vânzare inclusiv un apartament pe care îl au la Filiași, dar nu au găsit așa repede un cumpărător. Au vândut vitele din gospodărie și tractorul pentru a face rost de bani care să acopere primele taxe.
„S-a întâmplat că nu am putut să vând în timp util casa, dar sperăm să ne descurcăm. Animale, utilaje cu care lucrez, am renunțat că aș renunța la tot și o să renunț pentru copil. Tot timpul, la toate întrecerile a făcut față cu brio chiar. Am încredere că poate că altfel nu aș fi riscat totul, mai am un copil, dar sper că va fi bine”, a explicat Marian Păișanu, tatăl lui Tudor.
În perioada liceului, Tudor a realizat zeci de pagini de probleme publicate în Gazeta Matematică, unele extrem de complexe și apreciate de profesorii săi. Acum el spune că vrea să studieze aprofundat acest domeniu.
„Ceea ce am vrut de mic și anume să fac cercetare în domeniul matematicii. E destul de greu să ajungi la un asemenea nivel, dar am o ambiție așa puternică și dorință de muncă și cred că voi reuși”, spune Tudor.
Tânărul student ar avea nevoie, în primă fază, de un laptop care costă câteva sute de euro. Părinții spun că au cerut sprijin până acum la sute de companii sau asociații, dar doar o singură fundație din București a început o campanie de strângere de fonduri.
Mai jos poți urmări un reportaj despre Tudor, de când acesta avea 14 ani:
Dacă vrei și tu să îl ajuți pe Tudor să își îndeplinească visul - acela de a studia matematica la un nivel înalt la Politehnica din Paris, poți dona AICI.
Citește și:
- Un tată a adoptat un copil din Cambodgia acum 20 ani. Acum îl privește cum concurează la Jocurile Olimpice de la Tokyo
- Povestea puștiului român, campion la înot. David Popovici este un exemplu pentru tânăra generație
- Medaliat olimpic își scoate medalia la licitație pentru a salva viața unui copil
Surse foto: totulesteposibil.galantom.ro
Surse articol: stirileprotv.ro, totulesteposibil.galantom.ro