Părinții anti-vaccinare organizează petreceri pentru a-și îmbolnăvi copiii cu varicelă!
O comunitate de părinți din Boulder, Colorado, SUA, organizează petreceri pentru copii cu muzică, animatori, gustări și ... sunteți pregățiți? Varicelă!
În timp ce majoritatea părinților încearcă să își protejeze copiii cât pot ei de bine de boli, părinții din Colorado își infectează copiii în mod deliberat, în cadrul unor petreceri, stabilind astfel care este perioada în care cei mici "bifează" această boală a copilăriei. Este o strategie pe care o folosesc de zeci de ani, în încercarea de a consolida cât mai repede sistemul imunitar al copiilor lor."Am fost rugată să o aduc pe fiica mea bolnavă la petreceri pentru a infecta și alți copii cu varicelă", povestește una dintre mămici pe rețelele de socializare. Răspund tuturor cererilor și stabilesc cu cei interesați o zi și o oră potrivită pentru a o duce pe fiica mea la ei.
Copiii sunt lăsăți să se joace un timp îndelungat sau pur și simplu sunt așezați la distanță mică unul de celălalt, într-un spațiu foarte mic, astfel încât să respire același aer timp de 30 de minute.
Chiar și un guvernator al SUA, un opozant al vaccinării, a apelat la o astfel de petrecere pentru a-și imuniza copiii, spune el, în mod natural. A declarat la radio că a trimis toți cei 9 copii ai lui în vizită la un vecin care avea varicelă. Copiii au lcontractat boala, s-au simţit rău câteva zile, dar în cele din urmă totul a fost bine, a spus guvernatorul Matt Bevin din Kentucky.
Aceșți părinți sunt și susținători ai fenomenului anti-vaccinare, iar medicii avertizează că varicela poate lua forme mult mai grave, precum pneumonie sau encefalită. Vaccinul, în schimb, este testat și prezintă un risc minim de complicații.
"Vaccinurile sunt cele mai testate medicamente pe care noi, medicii, le prescriem. Nu se permite nicio formă de eroare, deoarece milioane de oameni le folosesc", declară Dr Robert M Jacobsen, medic pediatru și director al clinicii Mayo.
Centrul pentru controlul şi prevenţia bolilor din SUA avertizează că expunerea copiilor la varicelă nu este o modalitate de a-i imuniza.
Tu ți-ai vaccinat copilul?
Sursa: www.dailymail.co.uk