Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Persoana care nu lipsește niciodată din călătoriile familiei regale

Cei mai mulți oameni călătoresc singuri sau cu familiile ori prietenii. Membrii familiei regale sunt însoțiți de un întreg anturaj în călătoriile lor, format din reprezentanți de presă, secretare, persoane care se ocupă de look-ul regal (de la garderobă până la hairstyling), bodyguarzi, valeți și bone pentru cei mici. În general, regina este însoțită de un anturaj de circa 34 de persoane, în vreme ce membrii mai tineri ai casei regale, precum Prințul William și Kate Middleton, au anturaje de minimum 12 oameni. Dintre aceștia, o persoană nu lipsește niciodată din călătoriile familiei regale, chiar dacă adesea trece neobservată.

Regina Elisabeta a călătorit foarte mult pe parcursul guvernării sale, vizitând numeroase țări, alături de soțul său, prințul Phillip. În toate aceste călătorii, regina este însoțită de un anturaj foarte numeros, ajungând până la 34 de oameni. The Telegraph arată că anturajul Reginei cuprinde „persoanele care se ocupă de logistică și catering, secretara privată a Reginei și adjunctul său, secretarul prințului Phillip, câte un subsecretar pentru fiecare secretar principal, o persoană pentru garderobă, un valet, două doamne de curte, un ofițer de onoare, reprezentanți de presă, opt bodyguarzi, precum și secretarul pentru afaceri internaționale și staff-ul său." Chiar dacă restul anturajului se poate schimba, în funcție de tipul de voiaj, o persoană nu lipsește niciodată din călătoriile familiei regale. Acesta este medicul principal al Reginei, însoțit de personal medical auxiliar.

regina anturaj

Cum decurg călătoriile familiei regale

Familia regală a cheltuit peste 5 milioane de dolari în 2017 pentru călătoriile sale, conform Hello! magazine. Fiecare călătorie este foarte costisitoare, dat fiind că implică un număr mare de persoane. Prințul Charles deține recordul la călătorii scumpe, cu voiajul său din 2016 în Italia, România și Austria, care a a totalizat suma de 200.000 de dolari. Membrii Casei regale călătoresc de obicei cu avionul, dar și cu vaporul sau trenul, iar Regina folosește uneori elicopterul personal. Pentru că astfel de călătorii implică zile și chiar săptămâni petrecute departe de casă, trebuie să fie planificate în detaliu, pentru a garanta confortul și siguranța familiei regale. Pentru a se simți ca acasă, reședințele în care sunt găzduiți pregătesc camere speciale, cu accesorii folosite doar cu ocazia vizitelor regale. Spre exemplu, la Rideau Hall, reședința familiei regale din Canada, așternuturile sunt călcate timp de peste o oră, pentru a arăta perfect. Membrii Casei regale au, de asemenea, o serie de obiecte personale pe care le iau neapărat în călătoriile lor. Regina are întotdeauna cu sine propriul termos, o cameră portabilă, o pereche de mănuși albe de rezervă, apă minerală și prăjiturile sale favorite. Există zvonuri că Prințul Charles și Camilla, Ducesa de Cornwall își iau chiar un pat ortopedic, un lavoar și hârtie igienică specială.

meghan si harry

Meghan Markle a declarat că, din valiza ei, sunt nelipsite anumite produse cosmetice, precum uleiul de arbore de ceai, precum și o eșarfă preferată. Există chiar și un cod al culorilor destinat pentru călătorii. Regina are o etichetă specială galbenă pentru bagaje, în vreme ce prinții William și Charles au etichete roșii, prințesa Anne verde, iar Prințul George albastră. Regina trebuie să aibă grijă inclusiv la culorile hainelor pe care le poartă, pentru a nu aduce ofensă anumitor autorități din țările vizitate. Membrii casei regale trec prin aceleași formalități de verificare ca persoanele obișnuite, atunci cănd călătoresc peste hotare.

Personajul nelipsit din călătoriile regale

regina si ofiter

Conform reporterului regal Gordon Rayner, care a participat la peste 20 de tururi internaționale ale Reginei, aceasta este totdeauna însoțită de medicul Marinei Regale, în călătoriile sale. Medicul verifică dinainte care sunt cele mai accesibile și potrivite spitale din zona în care are loc călătoria. Doctorul poartă echipamentul medical, incluzând un defibrilator mobil și aparatură pentru intervenții de urgență și se spune că nu stă niciodată mai departe de câțiva pași de regină. Prințul Charles are parte de un tratament similar în voiajurile sale, fiind însoțit de medicul personal, profesorul Charles Deakin. În țările unde este dificil să accesezi rezervele de sânge, atât Regina cât și fiul său mai mare călătoresc cu propriile pachete cu suplimente de sânge. Totuși, membrii mai tineri ai casei regale nu sunt însoțiți de propriul medic, ci au doctori desemnați în fiecare locație unde se deplasează. Astfel, o grijă sporită pentru existența unui personal medical competent a fost asigurată în călătoria prințului Harry și a lui Meghan Markle în turul din Australia, Noua Zeelandă, Fiji și Tonga, ținând cont de sarcina lui Meghan și de riscul moderat al unor infecții virale.

Surse: https://www.hellomagazine.com; https://www.rd.com; https://www.express.co.uk

 

Kate Middleton dezvăluie lecția care nu lipsește din educația copiilor ei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Rețeta: felul de mâncare pe care toți membrii Familiei Regale îl adoră
    Rețeta: felul de mâncare pe care toți membrii Familiei Regale îl adoră

    Dacă te întrebi care este felul de mâncare cel mai îndrăgit de către una dintre cele mai cunoscute familii regale din lume, cea britanică, parcurge articolul de mai...

    Cele mai jenante momente ale familiei regale
    Cele mai jenante momente ale familiei regale

    Eticheta și eleganța sunt parte din viața de zi cu zi a membrilor familiei regale. Cel puțin în public, unde fiecare mișcare a Reginei, prinților și celorlate nobilități este...

    Greşeli pe care şi tu le faci în călătoriile cu copilul
    Greşeli pe care şi tu le faci în călătoriile cu copilul

    Călătoriile cu copilul nu sunt cele mai simple experienţe, mai ales dacă nu iei în calcul aspecte importante, care ţin de siguranţă şi planificare. Este foarte important să te...

    Secretul succesului tău depinde de persoana cu care te căsătorești
    Secretul succesului tău depinde de persoana cu care te căsătorești

    O mulțime de lucruri contribuie la succesul tău. Scopurile pe care ți le-ai propus, motivația și determinarea, voința și inteligența emoțională, relațiile pe care le...

    Lucratul de acasă te epuizează? Iată ce-i lipsește organismului tău
    Lucratul de acasă te epuizează? Iată ce-i lipsește organismului tău

    Te simți tot mai obosită în ultima vreme? Nici nu e de mirare! De când lucrezi de acasă ai impresia că muncești mai mult și ești mult mai stresată, lucruri total...

    Acest TEST spune TOTUL despre tine. Priveste cu atentie imaginile urmatoare si descopera ce fel de persoana esti
    Acest TEST spune TOTUL despre tine. Priveste cu atentie imaginile urmatoare si descopera ce fel de persoana esti

    Testele pot dezvalui foarte multe lucruri despre personalitatea ta, unele dintre ele de care nici macar nu ai fost constient. Ceea ce vei vedea in imaginile urmatoare dezvaluie atat...

    6 lucruri pe care tații nu le vor întelege niciodată despre ce înseamnă să fii mamă
    6 lucruri pe care tații nu le vor întelege niciodată despre ce înseamnă să fii mamă

    Este un lucru subînțeles că rolurile familiale ale părinților sunt diferite, într-o oarecare măsură. Chiar dacă ai norocul ca partenerul tău să se implice 100%...

    © 2019 Qbebe