Povestea asistentei maternale care a crescut 600 de copii

Povestea asistentei maternale care a crescut 600 de copii

Bianca Geica - Redactor Senior

La 75 de ani, Linda Herrig, fost asistent maternal, se poate lăuda că a fost mamă pentru mai mult de 600 de copii! Și-a dedicat 50 de ani din viață îngrijirii acestora, meritând fără doar și poate, titlul de ”mamă eroina”.

Linda Herrig și-a petrecut o bună parte din viață conducând un centru de asistență socială din Iowa, Statele Unite. Sute de copii din familii defavorizate sau cu probleme i-au trecut pragul, pentru un trai mai bun. Însă Linda nu s-a rezumat doar la sarcinile obișnuite de asistent social și maternal!

Linda Herrig

Foto: CNN

A fost mamă pentru 600 de copii

Femeia și-a deschis larg ușile casei pentru peste 600 de copii de la centrul social, oferindu-le astfel căldura unui cămin. Locuința femeii a fost mereu plină de copii care au primit nu numai un adăpost deasupra capului, ci și haine, mâncare, jucării și, bineînțeles, multă iubire. Unii au fost adoptați, alții au ajuns în centre speciale, iar pe trei dintre ei i-a adoptat chiar Linda.

Linda Herrig si o parte din copiii pe care i-a ingrijit

Foto: Twitter

După cinci decenii în care a făcut viața a sute de copii mai frumoasă, Linda Herrig se declara recunoscătoare și mulțumită. Efortul ei a fost răsplătit și de către autoritățile locale din Iowa, care i-au oferit o distincție oficială, munca ei fiind dată drept exemplu de iubire și dăruire.

Linda Herrig este o ”super mamă”

Pe lângă faptul că avea grijă de copii la centrul social, Linda conducea și o grădiniță, iar nopțile și le petrecerea într-un liceu, făcând curățenie.

Linda și soțul ei, Bob, au împreună opt copii, dintre care trei adoptați chiar de la centrul social la care femeia lucra.

Sursă: spotlightstories.co

Articolul urmator
Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii
Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am rămas văduvă cu 6 copii de crescut. După înmormântare am găsit o cutie ascunsă sub salteaua unuia dintre copii care ne-a schimbat viața
    Am rămas văduvă cu 6 copii de crescut. După înmormântare am găsit o cutie ascunsă sub salteaua unuia dintre copii care ne-a schimbat viața

    Când l-am pierdut, am crezut că durerea va fi singura povară pe care va trebui să o duc mai departe. Mi se părea suficient că rămăsesem singură, cu 6 copii care mă priveau...

    Povestea unui semn din naștere care a schimbat două destine și a unit doi copii inocenți
    Povestea unui semn din naștere care a schimbat două destine și a unit doi copii inocenți

    Un copil din clasa I ne dă tuturor o lecție de empatie și de inteligență emoțională. Timid și rezervat din fire, și-a făcut imediat un prieten, un băiețel dezamăgit de...

    Nu, nu vreau să-i gătesc soțului în fiecare seară. Am patru copii de crescut
    Nu, nu vreau să-i gătesc soțului în fiecare seară. Am patru copii de crescut

    Când ai o familie mare, te aștepți ca partenerul de viață să-și asume și el anumite responsabilități care țin de treburile casnice. Din păcate, viața te poate pune în...

    Ce mari și frumoși au crescut copiii Valentinei Pelinel! Cum se descurcă vedeta în rolul de mămică de trei copii
    Ce mari și frumoși au crescut copiii Valentinei Pelinel! Cum se descurcă vedeta în rolul de mămică de trei copii

    Valentina Pelinel a avut o carieră de succes ca model internațional, iar în anul 2018 s-a căsătorit cu omul de afaceri Cristi Borcea. Cuplul a avut primul copil în anul 2016,...

    Am rămas văduvă la 41 de ani și am doi copii mici de crescut. Ce NU îți spune nimeni despre ce înseamnă a crește singur un copil
    Am rămas văduvă la 41 de ani și am doi copii mici de crescut. Ce NU îți spune nimeni despre ce înseamnă a crește singur un copil

    La doar 41 de ani o femeie a rămas fără cel mai important sprijin, soțul ei și tatăl copiilor. Fiind văduvă și părinte singur, femeia a fost nevoită să depășească multe...

    O iubire fără margini: Povestea celor doi părinți care nu se lasă învinși de diagnosticul de cancer primit simultan
    O iubire fără margini: Povestea celor doi părinți care nu se lasă învinși de diagnosticul de cancer primit simultan

    Astăzi aducem în atenția dumneavoastră un caz nefericit și în egală măsură, neobișnuit. Doi părinți au fost diagnosticați cu cancer în același timp. Totuși,...

    Ce mari și frumoși au crescut copiii faimoasei Kim Kardashian!
    Ce mari și frumoși au crescut copiii faimoasei Kim Kardashian!

    Kim Kardashian și Kanye West au format, de departe, unul dintre cele mai controversate cupluri din showbiz-ul internațional. Relația lor s-a înfiripat în 2012, când...

    Ce mare și frumoasă a crescut fetița Amaliei Enache. "Îmi doresc doar să îi ofer toată dragostea de care sunt în stare"
    Ce mare și frumoasă a crescut fetița Amaliei Enache. "Îmi doresc doar să îi ofer toată dragostea de care sunt în stare"

    Așa cum a declarat chiar ea în cadrul mai multor interviuri, Amalia Enache se află la pupitrul Știrilor ProTV de mai bine de 20 de ani. Este o prezență discretă în...

    © 2026 Qbebe