Povestea Olesiei, care a ajuns victima relațiilor toxice din cauza traumelor din copilărie. “Am fost amanta a doi bărbați căsătoriți. Știam că au soții și copii. Am rămas gravidă”

„Am crescut într-o familie în care iubirea nu se spunea, nu se arăta, și am crezut că asta e normalitatea”

Olesia s-a născut în satul Mândrești, raionul Telenești. Este cea mai mare dintre patru copii și singura fată. Din primele amintiri, se descrie ca fiind hipersensibilă, empatică, un copil care simțea mai mult decât putea explica. Această sensibilitate, spune ea, nu a fost protejată, ci dimpotrivă, a fost expusă la scene de violență, frică și neiubire între părinți.

„Eu am asistat în copilărie la multe scene de neiubire. Tata o bătea pe mama, și verbal, și fizic. Erau seri în care stăteam de strajă cu mama, ca niște ostași, așteptând să vedem dacă vine beat sau nu. Trăiam într-o frică continuă. Nu știam niciodată ce urmează. Și toate lucrurile astea m-au urmărit ani de zile, până când am avut curajul să intru în terapie și să le scot la suprafață. N-a fost ușor să elaborez trecutul, să-l retrăiesc, să-l iert. Dar fără asta nu aș fi ajuns femeia de azi”.

Drama Svetlanei, o tânără mamă care a trăit clipe de coșmar și a fost la un pas de moarte. “3 zile am fost ținută într-o pădure și violată. Unul era pușcăriaș și de la care am rămas gravidă”

În casa lor nu se spunea „te iubesc”. Iubirea era condiționată, tăcută, ascunsă în gesturi dure sau absente. Pentru un copil hipersensibil, această lipsă a devenit o rană adâncă.

„Nu mă simțeam neapărat neiubită, cât neînțeleasă. Eu voiam mai mult. Voiam să fiu cuprinsă, să mi se spună că sunt iubită. Dar provenim dintr-o cultură în care iubirea se condiționează: te iubesc dacă ești cuminte, dacă ai note bune, dacă nu deranjezi. Și eu, cu golurile mele, am crescut crezând că așa arată iubirea”.

„Am avut un buchet de relații toxice. De două ori am fost amantă”

Anii au trecut, Olesia a plecat în Italia, a muncit, s-a maturizat aparent. Dar rănile din interior au continuat să dicteze alegerile ei. Fără să conștientizeze pe deplin, a început să atragă același tipar de bărbat indisponibil emoțional, căsătorit, prins într-o altă familie.

„Nu mi-e rușine să spun că am avut un buchet de relații toxice. De două ori am fost amantă. Știam că au soție și copii. Și totuși am acceptat. Nu pentru că eram o femeie ușoară sau lipsită de principii, ci pentru că eram o dependentă emoțională. O fumătoare de iubire. Mă mulțumeam cu fărmiturile mucegăite pe care le primeam, doar ca să simt că exist pentru cineva”.

Prima relație cu un bărbat căsătorit a început când avea 27 de ani. El era mai mare, avea familie, copii, și i-a spus relativ repede adevărul. În loc să plece, Olesia a rămas.

„În loc să-i dau un șut în fund, mi-am luat rolul de salvatoare. De infirmieră. El îmi spunea că e nefericit în căsnicie, că stă pentru copii. Și eu am crezut. Trăiam cu speranța că într-o zi va pleca de acasă. Ne vedeam pe ascuns, o oră, două, apoi el pleca la familie. Eu rămâneam singură. Îmi luam doza de drog și apoi intram iar în sevraj”. Această relație a durat un an și a lăsat-o epuizată psihic și emoțional.

„Mă simțeam exact ca o drogată. Îmi tremura carnea pe mine când știam că vine”

Descrierea dependenței emoționale este una dintre cele mai dure mărturii ale Olesiei. Ea nu romantizează nimic, nu se menajează.

„Eu mă simțeam exact ca o drogată. Îmi tremura carnea pe mine. Știam că acuși vine doza de iubire toxică. Mă vedeam cu el, o oră, două, și apoi el pleca. Iar eu rămâneam cu buza umflată. Asta nu e iubire. E otravă. Și eu am fost dependentă de otrava asta ani de zile”.

A doua relație, la 30 de ani, a urmat același tipar. Un alt bărbat căsătorit. De data aceasta mai apropiat ca vârstă, dar la fel de indisponibil.

„Eu inconștient credeam că asta merit. Pentru că asta văzusem în copilărie. Tata trăda, mama suferea, și asta devenise normalitatea mea. Când venea un bărbat liber, bun, cu intenții serioase, eu îl respingeam. Nu știam să primesc iubirea sănătoasă”.

Drama Ludmilei, o mamă care nu-și găsește liniștea la peste 6 luni de la moartrea fiului ei. "Le-am dat bani să-mi salveze fiul, dar ei i-au ars organele interne și l-au băgat în mormânt”

„Îți imaginezi dacă apărea un copil? A apărut”

Momentul de cotitură în viața Olesiei a venit odată cu o sarcină neașteptată. Nu dintr-o relație stabilă, ci dintr-o legătură scurtă, cu un bărbat care avea, la rândul lui, probleme grave.

„Îți imaginezi dacă apărea un copil în urma acestor relații? A apărut. Este vorba despre fetița mea. Am rămas gravidă și atunci am știut că nu mai pot continua așa. Am decis că o să fiu mamă singură. Nu voiam să repet aceleași mecanisme din copilăria mea. Nu voiam ca fiica mea să crească în frică, în violență, în neiubire”.

Tatăl copilului avea probleme cu alcoolul și recunoștea că devenea violent. Olesia a ales să rupă definitiv.

„Am înțeles din start că nu este persoana potrivită pentru mine. Am ales să-mi asum singură responsabilitatea. A fost greu, dar a fost alegerea corectă. Fiica mea este lumina de la capătul tunelului. Datorită ei am ieșit din depresie. Ea este sensul meu”.

Drama Călinei, o mamă care își crește singură copiii. “Soțul m-a lăsat cu 7 copii și trăiește cu amanta în Italia. M-a bătut de am rămas fără dinți”

„Astăzi nu mă mai consider o victimă. Sunt o învingătoare”

Anii de terapie, confruntarea cu trecutul, iertarea părinților și, poate cel mai greu, iertarea de sine, au schimbat radical perspectiva Olesiei.

„Astăzi nu mă mai consider o victimă. Am fost o traumatizată, dar sunt și o aleasă, o binecuvântată. Îi mulțumesc trecutului, chiar și tatălui meu, pentru că fără toate astea nu aș fi ajuns aici. Nu a fost ușor, dar sunt vindecată în mare parte. Pot vorbi despre toate fără să mai plâng, fără să mai doară”.

Povestea Olesiei nu este una despre vină, ci despre cauze. Despre cum lipsa iubirii din copilărie poate crea adulți flămânzi de afecțiune, dispuși să accepte orice doar ca să nu fie singuri

Viața Olesiei rămâne o lecție dură, dar sinceră, aceea că relațiile toxice nu apar din întâmplare. Ele sunt adesea ecoul unor răni vechi, nevindecate. Povestea Olesiei este un avertisment, dar și o dovadă că vindecarea este posibilă, chiar și după cele mai grele alegeri.