Conform datelor provenite de la „Salvați Copiii", 28 % dintre copiii de până în 10 ani au fumat cel puțin o dată în viaţă. Incidența fumatului în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 13 și 15 ani este de 14%. Aproape 15% dintre aceștia au fumat în ultimele 30 de zile. Specialiștii spun că acești copii au toate șansele să devină fumători zilnici. În această situație se găsesc aproximativ 90.000 de copii.
Rebecca, o adolescentă de 16 ani, a fumat prima țigară la vârsta de 13 ani, „în joacă", după cum a dezvăluit. Motivația pentru care a recurs la acest gest a fost legată de încercarea de se „elibera emoțional", de a „scăpa" de probleme. În prezent Rebecca încearcă să se lase de fumat.
Psihologii atrag atenția asupra faptului că fumatul nu are efectul de „calmare" așteptat, comportamentul repetitiv de a fuma ducând la instalarea unui obicei. Din cauza acestuia, se va ajunge la dependența de nicotină și la alte probleme grave de sănătate, precizează medicii.
În prezent, un deputat USR a inițiat un proiect de lege prin care să se interzică orice publicitate pentru ţigări, dar şi vânzarea lor în orice magazin. În acest sens, invocă statistici oficiale, care arată că peste 70% dintre tineri şi-au cumpărat ţigări de la magazin.
Altă constatare a specialiștilor, cu privire la fumatul în rândul copiilor și adolescenților, este că 8% dintre copii au afirmat că au apelat și la țigări electronice în ultimele 30 de zile. 4 % dintre dintre băieţii de 11 ani şi 1 procent dintre fetele de această vârstă au fumat cel puţin o dată pe săptămână.
România se plasează pe locul 4 în privința consumului de tutun în rândul minorilor, după Groenlanda, Israel şi Rusia.
Potrivit Comisiei Europene, aproximativ 700.000 de oameni mor anual din cauza fumatului.
Surse:
www.digi24.ro, www.observator.tv