POVEȘTI DE FESTIVAL – Primul festival de teatru independent pentru copii

POVEȘTI DE FESTIVAL – Primul festival de teatru independent pentru copii

Irina Olteanu - Redactor Senior

Festivalul de teatru independent pentru copii Povești de Festival va avea loc, pentru prima dată în România, pe 9 și 10 noiembrie în Sun Plaza și va cuprinde 10 spectacole de teatru, 10 workshop-uri de teatru, un salon de carte pentru copii și o expoziție de marionete.

Festivalul se află la prima ediție, iar piesele de teatru se țin altfel: un pic mai original, fiind destinat deopotrivă copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, dar și pasionaților sau specialiștilor în teatru.

Evenimentul cuprinde:
- o secțiune competițională, unde vor concura 10 producții de teatru pentru copii din genuri variate (dramatic, liric, coregrafic, teatru de păpuși). Juriul competiției este format din: Felicia Filip - director Opera Comică pentru Copii, Alina Teodorescu– director adjunct ExpoArte, Daniela Mihovici - director Teatrul de Păpuși din Brăila, Daniela Andrei – regizor, Cosmin Seleși – actor la Teatrul Ion Creangă.

Povesti de festival

- o secțiune necompetițională în care copiii se vor putea bucura de cele 10 ateliere de teatru (mișcare scenică, improvizație, muzică, recunoașterea emoțiilor etc.), dar și de o expoziție de marionete și un salon de carte dedicat lor. Editurile prezente sunt Litera, Corint, RAO, Editura Didactică Publishing House, Cutiuța cu povești, Carusel.

Sunny va fi și el prezent la eveniment, cu un workshop despre jocuri, duminică de la 11.30.
Activitățile se desfășoară între orele 11:30-19:00 la etajul 1, în Sun Plaza.

Mai multe detalii pe Facebookși website.
Partener organizator: Akka Show
Partener principal: Ansett Logistics
Parteneri media: GoKid, Itsy Bitsy.
Instituții partenere: Teatrul Ion Creangă – București, Opera Comică pentru Copii – București, Expo Arte, Teatrul de Păpuși ”Cărăbuș” din Brăila.

Articolul urmator
A fost înregistrat primul caz de hepatită acută, cu origine necunoscută, la copii, în România! Ce spun medicii
A fost înregistrat primul caz de hepatită acută, cu origine necunoscută, la copii, în România! Ce spun medicii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    19 povești cu învățături morale pentru copii
    19 povești cu învățături morale pentru copii

    Poveștile au fost dintotdeauna un instrument puternic în educația copiilor. Ele nu doar captivează imaginația celor mici, ci și transmit învățăminte morale esențiale....

    2 povești terapeutice pentru copii anxioși
    2 povești terapeutice pentru copii anxioși

    Poveștile sunt minunate. Le plac atât copiilor, cât și adulților. Ți-am pregătit 2 povești terapeutice pentru copiii anxioși, care, sperăm, să le fie de folos celor mici...

    Fiica mea a fost un copil cu autism nonverbal. A ajuns un adult care publică povești pentru copii
    Fiica mea a fost un copil cu autism nonverbal. A ajuns un adult care publică povești pentru copii

    Sarah Pollard a fost dintotdeauna pasionată de artă, de scris și de animale. Tânăra de 25 de ani locuiește în Australia, la o fermă plină de animale, iar în timpul...

    Sunt mama unui copil nevăzător și îmi doresc să ajungă un adult independent. Dar independența, când vine vorba de a fi nevăzător în România, pare astăzi doar o utopie
    Sunt mama unui copil nevăzător și îmi doresc să ajungă un adult independent. Dar independența, când vine vorba de a fi nevăzător în România, pare astăzi doar o utopie

    Te-ai gândit vreodată cum ar fi să nu vezi? Să te trezești într-o dimineață și să nu mai poți găsi lucrurile pe care le știi, pe care le iubești? Să dispară toată...

    Tranzitul intestinal al copilului în primul an de viață. Copii alăptați vs. copii crescuți cu lapte formula
    Tranzitul intestinal al copilului în primul an de viață. Copii alăptați vs. copii crescuți cu lapte formula

    Tranzitul gastrointestinal reprezintă procesul prin care alimentele care au fost ingerate vor fi digerate și prelucrate în timp ce vor traversa tractul digestiv. Modul în care...

    După 8 ani de citit și inventat povești, acum copilul meu culege roadele la școală
    După 8 ani de citit și inventat povești, acum copilul meu culege roadele la școală

    Sunt mamă, așa că trebuie să mă laud cu puiul meu. V-am păcălit. De data asta nu mă laud numai cu puiul, mă laud și cu mama. Adică eu, mama. Pentru că sunt uimită și...

    Am 10 copii. Diferența de vârstă dintre primul și ultimul este de 29 de ani. Cum arată familia mea
    Am 10 copii. Diferența de vârstă dintre primul și ultimul este de 29 de ani. Cum arată familia mea

    Când auzi despre părinți care au mai mult de 3 copii, te întrebi adesea cum fac față provocărilor de zi cu zi. Ce se întâmplă însă într-o familie...

    Primul travaliu a durut puțin, al doilea a fost un chin! Când crezi că ești expertă în nașteri după primul copil și ți se dovedește contrariul
    Primul travaliu a durut puțin, al doilea a fost un chin! Când crezi că ești expertă în nașteri după primul copil și ți se dovedește contrariul

    Nicio sarcină nu seamănă una cu cealaltă, iar mitul conform căruia durerile la a doua naștere se simt mai ușor, nu a fost valabil și în cazul meu!

    © 2024 Qbebe