Yamato Tanooka a fost găsit după 6 zile de la dispariția sa, într-o bază militară situată la mai bine de 3 km de la locul unde a fost văzut ultima dată. Băiatul în vâstă de 7 ani a fost lăsat de părinți în pădurea din Hokkaido, Japonia ca pedeapsă pentru comportamentul său. Aparent, părinții s-au întors după 5 minute însă băiatul lor dispăruse fără urmă.
Copilul a fost găsit după 6 zile de căutări în toate colțurile pădurii. Un soldat l-a descoperit când se pregătea pentru instrucție în baza militară. Băiatul a cerut apă și mâncare și în foarte scurt timp a fost transportat la spital. Starea copilul era bună, însă a fost ținut sub observație ca măsură de precauție, din cauza temperaturii scăzute a corpului.
La doar 7 ani, băiatul a reușit să străbată o distanță destul de mare până a ajuns la baza militară pe care a găsit-o deschisă. Conform spuselor sale, s-a hidratat cu apă de la un robinet din apropiere și a dormit pe saltelele din bază. Yamato a reușit să supraviețuiască aproape o săptămână într-o zonă care adăpostește mulți urși. Un alt motiv de îngrijorare pentru cei peste 200 de participanți la căutări au fost furtunile din ultimele zile de la dispariția copilului, dar și tendința de scădere a temperaturii din timpul nopții.
Tatăl copilului, Takayuki Tanooka le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în căutarea fiului său."Am reflectat mult asupra a ceea ce am făcut și ne-am dat seama că a fost un gest extrem. Noi îl iubeam și înainte dar acum ne dorim să-i acordăm și mai multă atenție", a declarat bărbatul.
Surse: mirror.co.uk, dailymail.co.uk, express.co.uk.
