Primul bărbat care a născut a dezvăluit de ce nu ar mai repeta experiența

Un transgender din statul american Texas a dat naștere unui copil și povestește umilințele la care a fost supus în lunile de sarcină!

Wyley Simpson, în vârstă de 28 de ani, a început să facă tranziția de la femeie la bărbat începând cu vârsta de 21 de ani. Transformarea a început cu extirparea sânilor, urmând că aceasta să fie finalizată cu operația de schimbare de sex. Deși se află sub tratament hormonal cu testosteron de mulți ani, iar ciclul menstrual nu a mai fost prezent, Wyley a rămas șocat când a aflat că este însărcinat, după ce a experimentat grețuri matinale, stări de oboseală și stări emoționale schimbătoare. Wyley și logodnicul său, Stephen Gaeth, 28 de ani, au decis să păstreze bebelușul, urmând ca în luna septembrie a anului 2018 să se nască Rowan, un băiețel perfect sănătos.

Deși Wyley povestește faptul că băiețelul a adus multă fericire în familie, sacrificiile pe care a trebuit să le facă în timpul lunilor de sarcină au fost mari și epuizante, deoarece a trebuit să facă față tuturor umilințelor, comentariilor răutăcioase și stigmatizării de către oamenii care nu au acceptat să vadă un bărbat care purta un copil în pântece:

"Nu e ca și cum vezi zilnic pe stradă un bărbat cu burta la gură. Eram nervos pentru că trebuia să fac față batjocurii oamenilor din jur, iar asta m-a epuizat emoțional. Dar a meritat să îndur totul pentru Rowan și să devin tată - nu aș schimba nimic."

Deși a îndurat jigniri și umilințe din partea oamenilor, Wyley povestește că situația s-a îndreptat după ce a născut și a dispărut burta, iar cuplul a reușit să se concentreze pe noua viață de familie. Bărbatul spune că, deși se simte fericit în rol de tătic, nu își mai dorește să rămână însărcinat și să facă față abuzurilor și prejudecăților societății:" Îmi doresc să merg până la capăt cu transformarea în viitorul apropiat, așadar o altă sarcină este puțin probabil să mai existe."

wyley

wyley1

wyley2

wyley3

Sursa: dailymail.co.uk

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum sa cuceresti un barbat nascut in zodia SCORPION
    Cum sa cuceresti un barbat nascut in zodia SCORPION

    Daca vrei sa cuceresti un barbat SCORPION, trebuie sa fii cu bagare de seama. Nu este o misiune foarte usoara, dimpotriva, am putea spune.Iata 7 moduri cum sa cuceresti un barbat nascut in...

    A născut primul ei copil la 33 de ani! Vedeta este extaziată!
    A născut primul ei copil la 33 de ani! Vedeta este extaziată!

    Actriţa şi cântăreaţa americană Lea Michele a devenit recent mamă. Iată cât de fericită este!

    Surpriză! Vedeta Game of Thrones a născut primul ei copil. Nimeni nu știa nici măcar că este însărcinată
    Surpriză! Vedeta Game of Thrones a născut primul ei copil. Nimeni nu știa nici măcar că este însărcinată

    Veste mare la Hollywood! Natalie Dormer, actrița care a interpretat rolul lui Margaery Tyrell în serialul „Game of Thrones” a devenit mămică! Vedetă a făcut recent...

    Fiul meu s-a născut cu ambele sexe. De ce am decis să îl las pe el să aleagă dacă va fi bărbat sau femeie
    Fiul meu s-a născut cu ambele sexe. De ce am decis să îl las pe el să aleagă dacă va fi bărbat sau femeie

    Intersexualitate. Un termen cât se poate de real și de frecvent întâlnit în diverse părți ale lumii, dar care pentru foarte mulți încă este un subiect...

    14 lucruri pe care femeile le considera sexy la un barbat
    14 lucruri pe care femeile le considera sexy la un barbat

    Multi barbati se considera sexy fara a sti si daca femeile ii percep astfel. In urma unui sondaj realizat printre reprezentantele sexului frumos, iata top 14 lucruri pe care femeile le...

    Altă vedetă din România a adus pe lume primul copil: ”Am născut natural, în 10 minute”
    Altă vedetă din România a adus pe lume primul copil: ”Am născut natural, în 10 minute”

    Nicoleta Dragne, fosta concurență de la ”Insula Iubirii”, a devenit mamă pentru prima dată! Vedeta a adus pe lume, sâmbătă, un baiatel perfect sănătos, de 3,170 kg...

    De ce Delia nu are copii? Mama ei a dezvăluit secretul dureros
    De ce Delia nu are copii? Mama ei a dezvăluit secretul dureros

    Delia este una dintre cele mai apreciate și noncoformiste artiste din România. Pe lângă o carieră de succes, care îi aduce multe satisfacții, vedeta în...

    Primul caz din lume: bebeluș născut cu anticorpi Covid-19. Mama fusese vaccinată cu Moderna
    Primul caz din lume: bebeluș născut cu anticorpi Covid-19. Mama fusese vaccinată cu Moderna

    Premieră medicală! O femeie din Florida, SUA, vaccinată cu prima doză a serului Moderna, a născut un bebeluș cu anticorpi împotriva COVID-19.

    © 2021 Qbebe