Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Psiholog în fiecare școală și cel mult 22 de copii în clasă. Legea Învățământului a trecut de Senat

Luni, 10 februarie, Senatul a adoptat propunerea legislativă ce include modificări la Legea Educației. Printre modificări sunt și cele care țin de reducerea numărului de elevi în clase și de diminuarea numărului de elevi pe care un psiholog școlar îi are în grijă.

Plecându-se de la premisa că în clasele din școlile din România există un număr prea mare de elevi, iar din acest motiv cadrul didactic nu poate să-și realizeze permanent obiectivele, încă din aprilie 2019 Camera Deputaților a adoptat tacit modificări ale Legii Educației, care prevedeau reducerea numărului de elevi din clase.

Până în prezent, potrivit Legii Educației, era prevăzută existența grupelor de cel mult 9 copii la creșă, de cel mult 20 în grupele de grădiniță, iar în privința celorlalte cicluri de învățământ, situația era următoarea: maximum 25 în clasele din învățământul primar, 30 în clasele din învățământul gimnazial, liceal și profesional.

În momentul de față, odată cu adoptarea noului Proiect de Lege de către Senat, numărul de preșcolari și de elevi din învățământul antepreșcolar (creșele), preșcolar, primar, gimnazial și liceal se modifică după cum urmează:
• educaţia antepreşcolară (creșele): grupa cuprinde în medie 6 copii, dar nu mai puţin de 3 şi nu mai mult de 8;
• învăţământul preşcolar (grădinițele): grupa cuprinde în medie 12 preşcolari, dar nu mai puţin de 6 şi nu mai mult de 17;
• învăţământul primar: clasa cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22;
• învăţământul gimnazial: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 26
• învățământul liceal și profesional: clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 26
• învățământul dual (reprezintă o formă de organizare a învățământului profesional ce implică existența unui contract de muncă și îmbină pregătirea profesională, organizată de un operator economic, cu aceea din cadrul unei instituții de învățământ): clasa cuprinde medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 26

În cadrul acestui Proiect de Lege se prevede ca, în situații excepționale, grupele din cadrul grădiniței și clasele din școli să aibă posibilitatea de a funcționa „peste efectivul maxim, cu cel mult 2 preșcolari/elevi, după caz, peste numărul maxim”. Condiția este însă următoarea: nu se va mai ajunge la efective mai mari de 30 de elevi.

De asemenea, potrivit noului Proiect de Lege, în fiecare unitate de învățământ trebuie să existe un psiholog, care se poate ocupa de până la 500 de elevi.

Momentan nu s-a publicat o estimare a impactului bugetar pe care îl va avea reducerea efectivelor de elevi dintr-o clasă.

Surse: Adevarul, cugetliber.ro, portalinvatamant.ro

Cum va arăta școala după 15 mai? Distanțare socială cu 30 de elevi în clasă?

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Interviu cu Alexia, elevă în clasa a opta:”Nu sunt de acord ca elevii să meargă la școală. Cred că fiecare elev poate învața și de acasă, dacă vrea să învețe”.
    Interviu cu Alexia, elevă în clasa a opta:”Nu sunt de acord ca elevii să meargă la școală. Cred că fiecare elev poate învața și de acasă, dacă vrea să învețe”.

    De când am aflat că școala va începe din 14 septembrie, iar elevii trebuie să se ducă fizic în clase, ca orice mamă m-am panicat și am început să fiu atentă...

    Gradinita OBLIGATORIE. Invatamantul obligatoriu a fost extins la 16 ani! De cand intra in vigoare legea
    Gradinita OBLIGATORIE. Invatamantul obligatoriu a fost extins la 16 ani! De cand intra in vigoare legea

    Noua lege prin care se modifica Legea educatiei a fost promulgata marti, 2 aprilie 2019, de catre presedintele Klaus Iohannis.

    Înscrieri clasa pregătitoare 2020: lucrurile s-au schimbat radical față de anul trecut! Pe cine vor primi elevii în clase
    Înscrieri clasa pregătitoare 2020: lucrurile s-au schimbat radical față de anul trecut! Pe cine vor primi elevii în clase

    Anul școlar 2020-2021 vine cu o altă noutate legată de înscrierea în clasa pregătitoare: în fiecare clasă se va afla maximum un copil cu cerințe educaționale...

    Clasa pregătitoare. 7 lucruri pe care copilul tău trebuie să le ştie când începe şcoala
    Clasa pregătitoare. 7 lucruri pe care copilul tău trebuie să le ştie când începe şcoala

    Deşi pare mult până în septembrie, timpul trece cât ai clipi. Iar părinții care îşi vor duce copiii în clasa pregătitoare sunt cei mai emoționați. Începe şcoala, iar copilul...

    Procedura de urgență: se votează legea prin care părinții pot avea zile libere dacă se închid școlile
    Procedura de urgență: se votează legea prin care părinții pot avea zile libere dacă se închid școlile

    Școlile închise dau bătăi de cap părinților care se duc la lucru și nu au cu cine să-și lase copiii. Se pregătește o procedură de urgență prin care să se dea zile libere...

    Cum îți determini soțul să se implice mai mult în creșterea copilului: sfaturi de la psiholog
    Cum îți determini soțul să se implice mai mult în creșterea copilului: sfaturi de la psiholog

    Implicarea tatălui în creșterea copilului reprezintă un deziderat important pentru orice proaspătă mămică. În teorie este însă mult mai ușor decât în...

    Andreea Bălan, declarație emoționantă: Suntem definiți de copilărie. 90% trecut și 10% prezent. Emoțiile din trecut le proiectăm pe persoana din prezent
    Andreea Bălan, declarație emoționantă: Suntem definiți de copilărie. 90% trecut și 10% prezent. Emoțiile din trecut le proiectăm pe persoana din prezent

    După luni întregi de speculații și agitație în presă, Andreea Bălan a dezvăluit, în sfârșit, ce are pe suflet. Vedeta vorbește liber într-un video...

    © 2019 Qbebe